Olimpia Melinte a jucat în producții internaționale, este apreciată și cunoscută în branșă. Și în România a participat la multe proiecte, filme sau seriale de televiziune. Aceasta știe acum cum se lucrează în actorie în străinătate, cât și la noi. „Aș putea spune că lucrurile s-au echilibrat și că azi nu e mare diferență dacă faci film aici sau prin Europa. Ce au ei în plus sunt bugetele și un cult pentru actor care la noi nu prea există, s-a pierdut odată cu marii regizori care ne-au părăsit”, a mărturisit actrița.
„Prefer să trăiesc în realitatea imediată”
Actrița a devenit cunoscută publicului larg, săptămânal apărea pe post, la Pro TV, în serialul „Vlad”. A câștigat o doză de notorietate chiar și în mediul online, însă spune că nu e foarte preocupată de rețelele de socializare. Postează numai atunci când simte, când are ceva de transmis. „Mie îmi face plăcere să mă joc pe Instagram în stories, de exemplu, dar o fac doar când am chef și dacă am chef și timp. N-am făcut din asta o treabă obligatorie ca să îmi crească numărul de urmăritori, așa cum se practică.
Oricum, prefer să trăiesc în realitatea imediată, din cauza asta uit mereu să fac poze la diferite situații „instagramabile” pentru că sunt prea prinsă de moment. Și uneori îmi dau seama după că ar fi fost o ipostază de succes pe pereții Internetului. Nu cred că sunt nici prea cuminte, nici prea vocală, le fac pe toate cu măsură și încerc să nu mă pierd în lumea virtuală”, a mai dezvăluit Olimpia Melinte pentru avantaje.ro.
Întrebată ce planuri de viitor are, Olimpia Melinte a spus: „O mică vacanță undeva la soare. În rest, muncă pentru teza de doctorat, un lungmetraj în pregătire și atâtea visuri de împlinit…”.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!