Olimpia Melinte, detalii despre cele două nașteri. „Aveam nevoie să mă vindec de toată durerea și frica”

Comentează

Olimpia Melinte, actrița din serialul  „Vlad”, a devenit recent mamă pentru a doua oară, la 33 de ani. Ingrid Maria a venit pe lume pe 22 aprilie. Vedeta și soțul ei, Constantin Luca, mai au împreună un băiețel, pe Sasha, în vârstă de 6 ani. Pe blogul personal, actrița a dezvăluit cum a decurs nașterea fiului ei și de ce a așteptat 6 ani pentru a deveni mamă pentru a doua oară.

„Recunosc, la primul copil toate m-au luat pe nepregătite. Nașterea nu a fost deloc așa cum îmi imaginam eu că va fi, ci cu mari dureri și alte peripeții, ca să nu le zic traume, care mi-au dat bătăi de cap și m-au făcut să nu-mi mai doresc încă un copil pentru foarte mult timp.

Arhiva foto

Poate că de-asta am și așteptat șase ani până la al doilea. Aveam nevoie să mă vindec de toată durerea și frica pe care am trăit-o în acele ore petrecute în spital, când eram pe jumătate fără suflare și tot ce-mi doream să știu era că am un bebeluș sănătos și că o să reușesc să mă refac pentru a-i fi alături”, a dezvăluit Olimpia pe blogul personal.

Totodată, actrița a vorbit despre a doua naștere. „A venit și momentul epiduralei. Practic, de asta îmi era cel mai frică!

La prima sarcină, anestezia nu a ținut și am simțit totul pe viu, cu multă durere și în același timp frustrare. Acum urma să se întâmple la fel? Doamna doctor Ani Rahimian a venit pregătită cu toate cele necesare.

Aveam deja contracții așa că toată procedura a durat un pic mai mult decât mă așteptam, dar totul a mers așa cum ne-am propus.

La un moment dat, din senin parcă, am auzit vocea fetiței mele. A venit pe lume rapid și în cel mai firesc mod, apoi a fost preluată de neonatolog, verificată, a primit nota 10 și a ajuns direct în brațele mele.

Cum mi-a auzit vocea, s-a liniștit. Am stat așa și ne-am privit minute în șir. Era calmă și blândă, s-a lipit de mine ca și cum și-ar fi găsit din nou locul”, a mai povestit actrița din serialul „Vlad”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
05:15
Cum poate inteligența artificială să distrugă omenirea: „Pericol invizibil, fără arme sau roboți. Nu e ca în Terminator”
05:00
Cum funcționează sistemul Shudan Toko pentru copiii din școlile din Japonia: „Independență, punctualitate, orientare, responsabilitate”
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește