În anii ’90, Mike Vlahopol era prezent la mai toate evenimentele muzicale de amploare - fie cu chitara lui (a cântat în peste 20 de formații), fie în spatele scenei (a făcut parte din echipele care au coordonat concerte susținute de Michael Jackson, Deep Purple și Julio Iglesias). După ani buni în care nu s-a mai știut nimic de el în țară, i-am regăsit numele pe o linie de chitare făcute pe comandă și distribuite artiștilor de top din lume.
Mike Vlahopol nu s-a limitat la a cânta la chitară, s-a apucat să fabrice și instrumente. Chitare care-i poartă semnătura se află azi în posesia multor muzicieni de peste hotare, iar creațiile sale sunt foarte căutate, fiind privite ca produse de top.
În paralel, românul este și reprezentantul unui mare producător, D’Addario - în fapt, una dintre cele mai vechi firme de instrumente din lume, înființată în 1680. Face demonstrații pe chitare și testez accesorii pentru instrumente în fața celor mai importanți muzicieni din lume.
“Am avut șansa să le cânt granzilor rock-ului, să fiu văzut de cei pe care, în cariera mea de 35 de ani, i-am admirat, ba chiar să cânt cu unii dintre ei. De câțiva ani reprezint ca endorser marele producător de accesorii muzicale D’Addario la principalele evenimente de specialitate din lume. A trebuit să îngheț activitatea muzicală în România, fiindcă nu mai făceam față, însă mi-e dor de scenă, de public, de cântări cu grupul meu, The Crossroads. M-am mai adaptat programului și, în curând, cei care ne iubesc ne vor vedea din nou pe scenă”, ne-a spus artistul ajuns în lumea bună a muzicii.i
A fost încurajat de Steve Vai și de chitarista lui Michael Jackson
În vârstă de 49 de ani, Mike Vlahopol cântă de la 15 ani. În 1986 și-a făcut prima formație, Safir. De atunci, a format și cântat cu multe trupe - Of The Lord, Foișorul de Foc, Ad-Hoc, Reqviem, Split Blues Band. Solo-urile sale se regăsesc însă și în melodii 3 Sud Est, Puya, Connect-R ori N&D.
De când a făcut pasul peste hotare, a avut șansa de a cânta cu artiști recunoscuți la nivel mondial.
“Am fost încurajat de Jennifer Batten, chitarista lui Michael Jackson, care a și contribuit tehnic la fabricarea unei chitare Vlahopol, dar și cu genialul David Coverdale de la Whitesnake, cu Steve Clark, Lita Ford, Mike Mangini, Dean Williams, Eric Sardinas și preferatul meu, Steve Vai”, ne-a dezvăluit Mike.