Dacă omul de rând a protestat chiar la catafalcul regizorului, arătându-şi nemulţumirea faţă de decizia familiei de a-l incinera, maimarii Bisericii Ortodoxe Române (BOR) şi-au trimis emisari la crematoriu, pentru a se asigura că nu se va ţine nici o slujbă la căpătâiul lui Nicolaescu. Obişnuţi ca fiecare incinerare să fie precedată de o mică slujbă ţinută de un preot fară parohie, de fapt câteva cuvinte rostite în afara canoanelor bisericeşti, lucrătorii de la crematoriu au constatat uimiţi că preotul lor nu a venit la incinerarea maestrului. “Nu incinerăm niciodată pe cineva fără ca preotul nostru să nu spună câteva cuvinte. Acum (n.r. – sâmbătă) nu s-a mai ţinut acea slujbă, cum îi zicem noi. Asta pentru că preoţi sub acoperire, în haine civile, au supravegheat incinerarea lui Nicolaescu pentru a se asigura că sunt respectate interdicţiile ortodoxe de a se ţine vreo slujbă înainte de incinerare”, ne-au dezvăluit angajaţi ai crematoriului. De cealaltă parte, BOR susţine că la incinerarea regizorului nu a fost trimis, oficial, nici un reprezentant al Bisericii.

Sora lui Nicolaescu va ţine cenuşa regizorului în casă

Din motive pe care încă nu le-a explicat, Iolanda Nicolaescu (86 de ani) şi-a anunţat intenţia pe mai multe posturi de televiziune că va păstra în casă cenuşa frate lui ei, Sergiu, incinerat acum două zile. Femeia a declarat că va ţine până la vară urna cu cenuşa fratelui ei când, se presupune, va iniţia, împreună cu Dana, soţia regizorului, un ceremonial în care vor arunca o parte din cenuşa lui Sergiu Nicolaescu în Marea Neagră.
fotografii: Dan Bistrițeanu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.