Radu Giovani este un tânăr care a petrecut șase ani după gratii, fiind condamnat pentru copiere de carduri. Iar după gratii și-a descoperit pasiunea pentru actorie, ajungând apoi să joace inclusiv pe scena Teatrului Nottara!

Invitat recent în podcastul „Obae ca un duș rece”, actorul din serialul „Trafic” de la PRO TV a vorbit despre momentul în care a ajuns la închisoare. La acea vreme, el era șoferul formației lui Florin Salam.

Actorul a fost în trecut șoferul formației lui Florin Salam

„A fost o zi cruntă. Îmi aduc aminte că am ajuns acasă de la Constanța și trebuia să plec la Bolintin cu Florin Salam. Am plecat separat și n-am mai ajuns să mă văd cu Florin Salam. Am căzut arestat! Eu am fost și șofer la el în formație. Noi ne cunoaștem de foarte mult timp și pot să spun despre el că este fratele meu mai mare. M-a ajutat foarte mult și când m-am eliberat din penitenciar. A fost lângă mine și în acea zi, îmi aduc aminte.

Stăteam în Militari Residence și am luat-o spre Bolintin, am dat să ies pe autostradă și am lovit o mașină cu oglinda. Poliția era acolo și mi s-a părut ciudat că eu eram de vină, am lovit o mașină, și poliția mi-a făcut semn să trec. Era totuși un accident!

Am ajuns la Bolintin. Acolo unde era nunta, am băut niște bere, consumasem o grămadă de substanțe și eram zăpăcit, rupt de tot. Și am mai băut o bere. M-am dus în mașină și m-am pus să dorm, că eram foarte obosit. Când mă trezesc cu o groază de poliție care îmi bătea în geam. M-au legitimat: «Da, eu sunt». «Dă-te jos din mașină, ești arestat»!

«Stați puțin, că eu nu vând droguri, eu mă droghez». «Nu, nu suntem aici pentru asta»! Eu mi-am dat seama pentru ce eram arestat, că știam ce am făcut și am văzut că sunt urmărit… În momentul în care mi-a pus cătușele la spate, am simțit că pământul îmi fuge de sub picioare. Am simțit ce n-am simțit niciodată! Mi se umflaseră mâinile, mi se uscase gura… Am simțit o tensiune foarte mare și de acolo s-a încheiat filmul”, a spus Radu Giovani, potrivit celor de la Pagina de Media.

Actorul Radu Giovani joacă în serialul „Trafic” de la PRO TVIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Radu Giovani îi dă viață interlopului Omar în serialul „Trafic” de la PRO TV

Actorul, care în trecut a copiat carduri, joacă acum rolul interlopului Omar în serialul „Trafic”.

„Am făcut multe greșeli. Cei de la DIICOT sunt foarte buni, dar au şi foarte mulți informatori care îi ajută să se îmbunătățească pe zi ce trece. Trei luni am stat pe arestul secției, cinci la București, într-un subsol. Aresturile sunt la subsol și după trei luni am ajuns la Rahova. Am fost arestat pe 22 iunie, iar pe 17 septembrie am ajuns la Penitenciarul Rahova”, a mai afirmat pentru sursa citată vedeta de la PRO TV.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.