La fix 48 de ani, Ramona Bădescu arată impecabil și chiar dacă micile imperfecțiuni ale trupului nu au putut fi ascunse, vedeta are o talie de invidiat. De aceea, nici nu ezită să poate absolut orice tip de rochie, iar de această dată a ales o ținută neagră, cu spatele gol. Cei din jur au admirat-o pe Ramona Bădescu, fără sutien, cu sfârcurile vizile prin rochia subțire și cu o atitudine care le-ar face invidioase și pe tinerele de 20 de ani.
Ea a venit însoțită de iubitul ei, avocatul Narcis Godeanu și de fiul mai mare al acestuia, iar la petrecere au luat parte și părinții ei, fratele și cumnata ei, dar și mulți prieteni.
Dieta Ramonei Bădescu
Pe lângă tratamente corporale, masaje și saună, Ramona Bădescu are grijă și la alimentație. Deși nu ține o dietă anume, vedeta are grijă la alimentație, pentru a-și menține talia de viespe la cei 48 de ani. Totuși, sunt zile când nu își satisface câte o poftă culinară. Așa s-a întâmplat la un eveniment care a avut loc recent, unde Ramona nu a putut rezista în fața unui vițel la proțap. „Eu mănânc proteine, pentru că sunt foarte importante pentru organism, dar îmi place să echilibrez carnea cu multe salate. Aseară, am gustat o carne de o calitate superioară, vițelul la proțap a fost delicios. Nu credeam că se poate mânca așa de bine în București, o carne de vită atât de fină, fragedă și savuroasă”, a spus Ramona Bădescu, de curând.
Fotografii: Vlad Chirea
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!