De Ana Maria Păsat,

Ana este ca o mamă în miniatură pentru Cezar! Am implicat-o în îngrijirea frățiorului. Îi dă să mănânce, îl plimbă, se joacă cu el, petrec mult timp împreună. Mă ajută la băiță, ea ține prosopul. Nu am lăsat-o să schimbe scutece, pentru că era mai complicat. Rareori a fost geloasă”, a mărturisit Roxana Ciuhulescu pentru Libertatea.

Roxana Ciuhulescu n-are nevoie de bonă pentru băiețel
Ana e ca o mamă pentru frățiorul său, Cezar

Ce-i drept, vedeta o și recompensează pe Ana pentru “serviciile” făcute, cu multă dragoste și cu timp alocat hobby-urilor sale: “Sâmbătă pleacă în aceeași tabără de echitație în care se duce de doi ani. Îi plac mult caii, încă de mică am dus-o la ponei”.

Petrecere dublă, pe 12 iulie

Pe 12 iulie, Cezar Ioan va împlini un an și tot atunci, Roxana își va aniversa soțul. Așa că pregătește o petrecere mare, la care juniorului i se va tăia moțul, iar seniorului familiei i se va ura “La mulți ani!” cu tort și cu șampanie. “După dubla petrecere, vom pleca toți patru într-o vacanță, peste hotare. Încă nu am ales destinația, dar știm că va fi în afara țării”, ne-a mai spus Roxana.

Cezar seamănă cu bunicul Roxanei

Vedeta cu cele mai lungi picioare din showbiz ne-a mai mărturisit că a descoperit cu încântare că micul Cezar are ochii unuia dintre bunicii ei: “L-a moștenit pe bunicul meu din partea mamei. El avea ochii albaștri. E și plin de energie, vorbește mult, pe limba lui”.

CITEȘTE ȘI:

10.000 de elevi care au luat cel puțin nota 5 la Evaluarea Națională din 2015 n-au ajuns să dea BAC-ul. Cum explică fenomenul un expert din educație

Reacția unei tenismene după ce după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
GSP.RO
Reacția unei tenismene după ce după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
Horoscop 29 mai 2020. Săgetătorii sunt acum mai înțelepți și poate mai curajoși
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2020. Săgetătorii sunt acum mai înțelepți și poate mai curajoși