Accidentul s-a produs în octombrie 2011, în județul Brașov. Mașina condusă de Șerban Huidu a intrat pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism care circula regulamentar. Impactul a fost devastator, iar trei persoane din mașina lovită și-au pierdut viața.

Condamnarea primită în urma accidentului

După ancheta desfășurată în acest caz, Șerban Huidu a fost cercetat pentru ucidere din culpă. În 2013, instanța l-a condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare.

Decizia instanței a stârnit numeroase reacții în spațiul public, iar de-a lungul anilor Șerban Huidu a fost frecvent criticat pentru faptul că nu a executat o pedeapsă cu închisoarea.

serban huiduIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Explicațiile oferite de Șerban Huidu

În cadrul podcastului, Șerban Huidu a explicat că nu a fost „salvat” de justiție, așa cum s-a spus adesea în spațiul public.

„Un astfel de proces e greu de comentat, atunci când nu ai toate datele. E foarte greu să faci paralele între situaţii, atâta timp cât ele sunt instrumentate diferit, pedepsite diferit şi individualizate. Pentru mine, în motivarea primei pedepsei, s-a spus că «ne aflăm în situaţia paradoxală în care un grad mic de culpă a avut rezultate dezastruoase». Şi asta e chintesenţa a ceea ce s-a întâmplat, că rezultatele sunt dezastruoase şi cu asta am să trăiesc toată viaţa.

Pe de altă parte, a trebuit să văd dacă pot să merg mai departe sau nu. Şi am făcut un fel de pace cu mine: am pus într-o zi pe cântar ce puteam face să nu se întâmple cu ce nu puteam face să se întâmple. Mie balanţa asta mi-a dat bine. Nu ştiu cum aş fi putut să manageriez relaţia cu mine dacă balanţa aia n-ar fi dat bine. Dar asta mă priveşte fix pe mine”, a spus Șerban Huidu.

El a afirmat că a recunoscut vina și a pledat vinovat, iar instanța a decis pedeapsa în baza circumstanțelor analizate în proces. Realizatorul TV a descris accidentul drept un moment care i-a schimbat complet viața și despre care i-a fost greu să vorbească de-a lungul timpului.

„După ce am făcut această evaluare, am de 15 ani puterea să nu mă las călcat în picioare. Nu m-a salvat justiţia. Eu am pledat vinovat din culpă şi am fost condamnat din culpă, aşa cum se condamnă în general. (…)

Nu cred că era cu executare nici pe legea nouă, pentru că n-am avut cumul de infracţiuni, n-am avut o atitudine sfidătoare, am făcut tot ce s-a putut ca procesul să se încheie repede, să nu tergiversez nimic. Am adus probe la dosar noi, n-am contestat probele vechi… Şi întotdeauna când faci paralele e foarte complicat, atâta timp cât nu ştii ce e acolo, n-a fost nimeni cu mine în maşină, doar soţia, bona şi copiii”, a mai spus el.

De-a lungul anilor, opinia publică nu l-a iertat pe Șerban Huidu pentru tragedia din 2011. Pe rețelele de socializare, acesta este adesea criticat pentru faptul că nu a executat nici măcar o zi de închisoare.

Realizatorul TV a recunoscut că accidentul a avut un impact major asupra vieții sale și că a fost nevoit să trăiască ani întregi cu povara acelei tragedii.

„A fost foarte greu, a fost o perioadă foarte grea pentru mine, pentru că nu puteam să mai lucrez. Aveam 34 de ani. Primul exerciţiu a fost să merg un etaj”, își amintește el.

„Pe ei nu îi interesează drama de acolo. Îi interesează să mai dea o smetie (n.r. – regionalism pentru nuia) lui Huidu, dar Huidu e obișnuit cu smetiile astea. În schimb nu-ți face cinste să te sprijini pe un eveniment de care ție nu-ți pasă și care a fost un eveniment groaznic, complicat și pe care o să îl regret toată viața mea.

Mai mult decât atât, am și spus-o, dacă aș fi putut să dau viața mea pentru oricare dintre ei, aș fi făcut-o. Problema nu e asta, problema e dezumanizarea oamenilor ascunși în spatele telefonului sau a tastaturii”, a mai declarat Șerban Huidu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.