De Daria Maria Diaconu,

La o emisiune de televiziune, Simina a afirmat că despărțirea de What’s Up a intervenit după ce ambii și-au dat seama că nu mai funcționau bine împreună nici personal, nici profesional.

„Singurătatea în doi este cea mai urâtă singurătate, dar din fericire, eu nu am simţit-o. La noi a fost vorba de altceva. A fost o iubire foarte mare care la un moment dat s-a stins. Asta este singura realitate. Am ajuns la concluzia că noi doi nu mai funcţionăm nici profesional, nici personal. Am ajuns în punctul în care am spus că suntem suficient de puternici, că suntem siguri de ce facem şi asta a fost…”, a declarat Simina, potrivit spynews.ro.

Simina a vorbit și despre noua relație pe care o are fostul său soț.

Faptul că el acum are o nouă relaţie… este binecuvântat să o aibă. În momentul în care doi oameni aleg să se separe, aleg să o facă pentru că nu mai au sentimente romantice unul faţă de celălalt.

Dacă eu aş fi stat într-o postură în care să-mi fie greu văzându-mi fostul bărbat sau bărbatul alături de o altă femeie nu aş fi luptat în continuare pentru el? Nu este vorba de aşa ceva.

Cred că fiecare dintre noi merităm şansa la o viaţă mai bună sau la o nouă viaţă. Şi merităm să fim lăsaţi liberi şi să nu mai fim judecaţi”, a mai spus ea, conform aceleiași surse.

În luna august 2019, What’s Up și Simina au decis să se despartă. Cei doi au devenit un cuplu în urmă cu nouă ani și s-au căsătorit în august 2016, nași fiindu-le Andra și Cătălin Măruță.

Citeşte şi:

Fața plânsă a satului românesc. Cum sunt ignorate de poliție micile furturi care devin crime

Filmul intervenției de la Colectiv nu a avut nici măcar număr de înregistrare!

Mihai Constantinescu a murit la vârsta de 73 ani. Era internat în spital de aproape 6 luni

Englezii s-au mobilizat pe rețelele sociale și au aflat numele vinovatului. El este omul care a dezgustat toată Anglia!
GSP.RO

Englezii s-au mobilizat pe rețelele sociale și au aflat numele vinovatului. El este omul care a dezgustat toată Anglia!

Horoscop 10 decembrie 2019. Gemenii au parte de momente tensionate
HOROSCOP

Horoscop 10 decembrie 2019. Gemenii au parte de momente tensionate