Simona Gherghe s-a întâlnit cu Kate Hudson în vacanța în Grecia: „Cu un amestec de emoție și jenă să n-o deranjez, am rugat-o să facă o poză cu noi”

 2 comentarii

Simona Gherghe s-a întâlnit în vacanța din iulie din Grecia cu celebra actriță internațională Kate Hudson. Până acum, prezentatoarea de la Antena 1 nu a dezvăluit nimic despre întâlnirea cu starul, spune că „n-am vrut să-i stric vacanța”.

În iulie, Simona Gherghe s-a bucurat cu familia, cu soțul Răzvan Săndulescu și cei doi copii ai lor, de o vacanță în Paxos, Grecia. Profund mulțumită de tot ce a găsit acolo, prezentatoarea de televiziune le-a dezvăluit atunci fanilor detalii despre relaxarea ei cu familia.

„Nu credeam c-o să-mi mai placă atât de mult o insulă. De vreo 20 de ani, vacanțele înseamnă Grecia. Și am văzut multe insule, dar și alte locuri din Grecia continentală. Aveam topul meu, care tocmai a fost dat peste cap de micuța, cocheta, autentica Paxos.

Am văzut-o acum câteva luni în serialul Maestro în Blue, acțiunea se petrece aici și filmul e plin de imagini cu Paxos. Am început să mă documentez, așa cum fac mereu când călătorim, și iată-ne aici. Și e mult mai frumos decât mi-aș fi imaginat”, spunea ea pe Facebook.

Simona Gherghe, despre întâlnirea cu Kate Hudson

Acum, Simona Gherghe a revenit și a dezvăluit totul despre întâlnirea neașteptată pe care a avut-o la plajă cu actrița Kate Hudson. „Cum o fi să stai la plajă și, la câteva șezlonguri mai încolo, s-o vezi pe Kate Hudson? Stai, ce? KATE HUDSON?! Asta se întâmplă dacă mergi în Paxos. Eu v-am spus că insula e specială.

Așadar, o văd. Îi spun și lui Răzvan. Nu mă crede. N-are cum. Era cu un grup de prieteni, veniseră pe un iaht, mâncaseră la aceeași tavernă de pe plajă. Vreo oră ne-am tot întrebat dacă să îndrăznim, să nu-ndrăznim… argumente pro și contra. Le-am povestit și copiilor, s-au minunat și ei (mai ales Ana).

Până la urmă, am zis s-o facem. Era trecut de 7 seară, mai rămăseserăm doar noi patru și grupul lor. Cu un amestec de emoție și jenă să n-o deranjez, am rugat-o să facă o poză cu noi, dacă nu cerem prea mult. Cu zâmbetul acela fermecător, pe care îl știți din filme, nu numai că a acceptat, dar a și complimentat-o pe Ana și a schimbat câteva vorbe cu ea.

Și Kate are o fetiță cam de aceeași vârstă. E frumoasă, caldă, naturală. Și tare bucuroși am fost c-am întâlnit-o în realitate. Fotografiile sunt făcute la sfârșitul lui iulie. N-am postat atunci că n-am vrut să-i stric vacanță. P.S. Superstarul familiei, Vlad, a refuzat să apară în poză? Nu știe el ce-a pierdut, o să înțeleagă mai târziu?‍♀️”, a dezvăluit vedeta în mediul online. Tot acolo a și postat câteva poze cu actrița, care apare cu șapcă pe cap și îmbrăcată în costum de baie.

Cine e Kate Hudson

Kate Hudson s-a născut într-o familie renumită, fiind fiica iconicei actrițe Goldie Hawn și a muzicianului-actor Bill Hudson. Ea s-a născut pe 19 aprilie 1979, în Los Angeles, California, un loc sinonim cu industria filmului. Crescând într-un mediu artistic, nu a fost de mirare când, la doar 11 ani, a început să arate interes pentru actorie. Sprijinită de mama sa și de tatăl vitreg, Kate Hudson a făcut primii pași pe scenă, demonstrând că este o forță.

Cariera lui Kate Hudson a cunoscut o ascensiune fulminantă la începutul anilor 2000, odată cu rolul său în filmul „Almost Famous“ (2000). Interpretarea carismaticului personaj Penny Lane i-a adus un Glob de Aur și o nominalizare la Premiile Oscar, anunțând sosirea unei noi vedete pe scena cinematografiei internaționale. Talentul său natural și capacitatea de a se pierde în rolurile pe care le interpretează au făcut din Hudson un nume de referință în industria filmului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Realist2023 27.09.2024, 17:53

    Hmm. hai sa zicem ca e ok sa o rogi pe vedeta sa fac o poza cu tine - dar ai intrebat-o si daca e de acord sa o postezi si intr-un tabloid ??

  • Avatar comentarii

    prodanka 30.09.2024, 02:32

    să-mi ...ceee știre! de necrezut!

ALTE ȘTIRI
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu chiar dacă nu va face parte din el
Ultimele știri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește