În primul weekend în care a intrat în cinematografele din România, „Mentorii” a reușit să fie lider de box office, astfel că publicul s-a lăsat cucerit de povestea în care apar, printre alții, Cătălin Bordea, Dorian Popa, Loredana Groza și Radu Bucălae.

Comedia rulează în prezent în cinematografe, astfel că Radu Bucălae ne-a oferit în exclusivitate câte detalii despre rolul pe care îl are el în film, Robby Anonimul, un mentor financiar.

Cum și-a descris Radu Bucălae personajul din „Mentorii”

„Am muncit destul de mult, pentru că e un personaj cu diverse caracteristici. Având o privire specială și, pentru că a trebuit să filmez 12 zile, am fost să mă consult cu doi oftalmologi. Îmi era teamă să nu îmi afecteze ochii. Nu au existat riscuri, dar m-au sfătuit să fiu mai atent cu folosirea telefonului în perioada filmărilor, iar atunci când îmi obosesc ochii să privesc în gol în depărtare. Deci colegii mei m-au văzut de multe ori «pierdut».

Legat de dicție, și aici am avut o provocare, pentru că trebuia să îi găsesc un defect de vorbire foarte evident, dar în același timp să fie și clar ce rostesc. Pe scurt, am avut multe zile în care am vorbit singur prin casă, încercând să găsesc un echilibru”, a spus Radu Bucălae în exclusivitate pentru Libertatea.

radu bucalae mentorii film (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Referitor la rolul său, actorul a dezvăluit și că a făcut un compromis: și-a montat un aparat dentar activ special pentru filmări, chiar dacă inițial nu voia acest lucru.

„După un studiu al «influencerilor» pe Crypto din întreaga lumea, am observat un detaliu comun, majoritatea poartă aparate dentare, fiind destul de tineri și creduli în ce propovăduiesc. Inițial am vrut să îmi pun un aparat dentar fals, dar după discuții cu doi ortodonți am aflat că nu se poate, așa că mi-am montat aparat dentar activ special pentru filmări. Nu a fost ușor, dar a meritat din plin”, ne-a mai dezvăluit Radu Bucălae.

Comediantul a vorbit despre finala Power Couple România 2025

Fiind concurent la Power Couple România 2025, l-am întrebat pe Radu Bucălae și cine ar merita, din punctul lui de vedere, să câștige show-ul de la Antena 1. Însă nu a vrut să ofere niciun nume, ci doar a afirmat că știe cine a câștigat competiția.

„Știu cine câștigă Power Couple România 2025, am fost acolo. În ultima săptămâna, toate echipe eliminate s-au întors și au asistat la finală. Cine merită? Toate echipele meritau, indubitabil. Toți au demonstrat că sunt puternici, dar, din păcate, e un concurs și doar un cuplu ajunge pe primul loc”, a spus comediantul în exclusivitate pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.