Iată, mai jos, cum sună cele două piese

KC & The Sunshine Band – „Give It Up”

FYI feat Alexandra Stan – Baby, It’s Ok (Behind the scenes)

Piesa buclucaşă

Piesa al cărei referen seamănă izbitor cu acela al melodiei în care cântă şi românca Alexandra Stan a fost motiv de ceartă şi între membrii formaţiei care au lansat-o.
Astfel, cei de la KC and the Sunshine Band au stârnit un imens scandal, care a dus, de altfel, la ruperea relaţiilor între o parte a membrilor trupei.
Trupa americană KC and the Sunshine Band a fost fondată în 1973 în Miami, Statele Unite, de Harry Wayne Casey căruia i s-au alăturat, ulterior Richard Finch, inginer de sunet la casa de discuri TK Records, în calitate de partener, Jerome Smith (între 1953 – 2000) şi toboşarul Robert Johnson, ambii de la TK Records, care, în 1980, a dat faliment.
În anul 1981, parteneriatul dintre Casey şi Finch a luat sfârşit, iar piesa „Give It Up” a fost lansată în 1982. Însă, pentru că a fost înregistrată înainte de destrămarea parteneriatului Casey-Finch, acesta din urmă a avut, la rândul său, pretenţii la un procent din câştig, mai ales că melodia a ajuns imediat pe primele locuri în topurile din Statele Unite şi Marea Britanie.
Casa de discuri Epic Records, care se ocupa de trupă, a refuzat să prezinte şi să promoveze piesa „Give It Up” ca o piesă solo, aşa cum a dorit Casey, aşa că, în aceste condiţii, artistul a încercat să o promoveze de unul singur, printr-o casă de discuri înfiinţată de el, Meca Records. Însă piesa nu a avut acelaşi succes ca atunci când a fost legată de numele trupei care a consacrat-o.

Plagiatul, mereu în prim-plan

Scandalurile de plagiat se ţin scai de muzica românească. În luna iulie, numele INNEI, una dintre cele mai celebre cântăreţe din România peste hotare a fost legat de un scandal de plagiat.
Compozitorii piesei „Club Rocker”, Marcel Botezan, Radu Bolfea şi Sebastian Barac, sunt acuzaţi de interpretul spaniol Roberto Martinez că ar fi plagiat una dintre melodiile sale, „A Minute of Life”.
În acest sens, spaniolul i-a acţionat în judecată pe cei trei români, procesul urmând să se desfăşoare în Capitală, în toamnă, după încheierea vacanţei judecătoreşti.
Despre scandalul de plagiat în care este implicată INNA, citiţi AICI
CITIŢI ŞI:
Alexandra Stan, PRIMA APARIŢIE pe scenă, după BĂTAIA de la MARCEL PRODAN. Uite CUM VA ARĂTA | FOTO
ALEXANDRA STAN, mai SCUMPĂ de când A LUAT BĂTAIE! Vezi ce tarife COLOSALE percepe noua firmă de impresariat, aceeaşi cu care lucrează Adele sau Alicia Keys!
Alexandra Stan: «Mi-e frică să nu rămân handicapată!»
EXCLUSIV | Alexandra Stan, din nou pe patul de spital
Avocatul solistei Alexandra Stan, snopită în bătaie de impresar, le dă veşti proaste fanilor ei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.