“Am hotărât să mă căsătoresc cu Dorina de ziua mea, ca să putem sărbători amândoi, să ne bucurăm mereu amândoi de ziua mea. Suntem împreună de peste două decenii și, chiar dacă nu am oficializat relația la începuturi, ne apropiem de modelul nostru de nuntă de argint”, ne-a mărturisit solistul alături de care și-au sporit celebritatea mari numele ale muzicii ușoare – Angela Similea (15 ani alături de Savoy) ori Mirabela Dauer.

Trubadurul Marian Nistor de la Savoy împlinește 76 ani. Merge la biserică de ziua lui, de mână cu soția!

“Cum sărbătorim? Ne-am obișnuit să păstrăm acestă zi minunată pentru noi. Cum, în urmă cu zece ani ne-am căsătorit și în fața lui Dumnezeu, mergem împreună la biserică și ne facem, ținându-ne de mâini, noi promisiuni de viață”, dă din casă sărbătoritul, care încă trăiește din plin iubirea alături de soția lui. Lucru care se vede la fiecare apariție publică, fiindcă nu există ieșire în oraș ori la evenimente mondene la care să se prezinte fără Dorina, pe care o ține în permanență de mână.

Trupa Savoy a fost înființată în 1964, dar încă se bucură de succes. În ultimele trei decenii, Marian Nistor spune că a fost într-un turneu nesfârșit cu melodiile care continuă să facă furori – “Domnișoară”, “Mulțumesc, iubită mamă”, “Adio, pică frunza”, “Sat de pescari” ori “Ultimul romantic”.

Trubadurul Marian Nistor de la Savoy împlinește 76 ani. Merge la biserică de ziua lui, de mână cu soția!
Marian Nistor (FOTO jos) și grupul Savoy, anii ’80
Urmărește-ne pe Google News
Motivul șocant pentru care s-ar fi despărțit Shakira și Pique. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, NU a fost infidelitate
GSP.RO
Motivul șocant pentru care s-ar fi despărțit Shakira și Pique. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, NU a fost infidelitate
ȘOC TOTAL! Vladimir Putin va muri! Data evenimentului a fost anunțată deja. Vestea pe care Occidentul o așteaptă
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Vladimir Putin va muri! Data evenimentului a fost anunțată deja. Vestea pe care Occidentul o așteaptă
O femeie din Sighetu Marmaţiei s-a trezit cu o factură de 70.000 de lei la compania de telefonie mobilă. I-a fost blocat numărul până achită suma
Observatornews.ro
O femeie din Sighetu Marmaţiei s-a trezit cu o factură de 70.000 de lei la compania de telefonie mobilă. I-a fost blocat numărul până achită suma
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
HOROSCOP
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
Știrileprotv.ro
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Orangesport.ro
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea