Un băiat de 14 ani, singurul român care a cântat la concertul de Anul Nou din Viena. A fost descoperit când era la schi, cu familia

 1 comentariu
Arhiva foto

Oliver Frankel are 14 ani și este din Sibiu. Adolescentul este singurul român care a fost pe scena Musikverein, la concertul de Anul Nou de la Viena. Cântă în corul de băieți care, alături de Filarmonica din Viena, înviorează prima zi a anului cu valsuri celebre vieneze. Concertul este transmis în fiecare an de TVR.

Oliver a început să cânte arii clasice încă de la vârsta de 4 ani, iar vocea sa este cu adevărat impresionantă. Băiatul a fost remarcat în urmă cu trei ani, într-o vacanță de schi în Austria, după cum povestește chiar mama sa, Lavinia Frankel, la TVR 1.

„Proprietara pensiunii a făcut o filmare cu Oliver”

„După Anul Nou, am mers într-o vacanță de schi, în Austria, unde Oliver a fost remarcat chiar de proprietara pensiunii în care am stat. Aceasta a făcut o mică filmare cu Oliver, pe care a transmis-o mai departe. A doua zi, am fost sunați ca în drum spre casă să oprim la corul băieților din Viena pentru o audiție. Imediat i-a fost oferită o bursă”, a spus femeia la TVR.

Oliver se află de trei ani la Viena și este elev al școlii Wiener Sängerknaben - Philanthropie, unde are parte de un program riguros de repetiții și studiu, mai povestește mama lui.

Acum, la concertul de Anul Nou, doar bunica lui îi este alături, pentru că familia lui a putut procura doar un bilet, potrivit sursei citate. 

<strong>Concertul de Anul Nou de la Viena este unul la care se poate cumpăra un bilet după un sistem special. Din luna februarie, cei care vor să cumpere bilet se înscriu la o tombolă pe site-ul filarmonicii și dacă numele lor este extras, pot lua biletul. Sistemul a fost găsit de organizatori fiindcă au o cerere foarte mare.  </strong>

De asemenea, Oliver a avut și un turneu de două luni și jumătate în Statele Unite și Canada, unde a cântat în peste 40 de concerte. Datorită performanțelor sale, a fost invitat și într-un turneu de 8 săptămâni în Japonia.

Filarmonica vieneză, sub bagheta dirijorului Franz Welser-Möst, la concertul de Anul Nou Sursa: Musikverein

Vrea să urmeze Conservatorul în Finlanda

Oliver mai are un frate geamăn, Nathan, iar din cauza programului său încărcat, își vede familia o dată la câteva luni, mai scrie TVR. Mama sa este din Sibiu, iar tatăl este britanic.

Băiatul are planuri mari pentru viitorul său profesional - se gândește să urmeze Conservatorul în Finlanda. De asemenea, Oliver cântă și compune arii pentru pian. Vorbește fluent în limba română, germană și engleză.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    fany 02.01.2023, 13:27

    E atât de simplu, ce nu înțelegeți? Dacă mergi cu părinții și bunica la schi în Austria, ajungi să ai contracte cu filarmonici din toată lumea de la o vârstă fragedă. Iată cheia succesului!! Aviz miilor de tineri talentați din România care nu schiază. Mergeți la schi în Austria, fraților și veți cunoaște gloria!!

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!