George Ivașcu a jucat, în cei peste 25 de ani de carieră, pe scenele celor mai importante teatre din capitală și din țară.
Din 2007 a devenit managerul, precum și fondatorul Teatrului Metropolis, pe care-l conduce și-n prezent. Actorul s-a implicat activ în viața culturală și a participat la cele mai importante evenimente din acest domeniu. Cu doar câteva zile nainte de a fi nominalizat ca ministrul al Culturii în Guvernul Dăncilă, George Ivașcu și-a dezvăluit planurile pentru acest an centenar al culturii românești. El a anunțat că peste o sută de actori vor fi omagiați pe Aleea Celebrităților și că va pune în scenă nu mai puțin de 10 premiere.
”Cultura va ține fruntea sus în acest an centenar. Va fi domeniul cu care ne vom mândri ca români. Apropo de omagiere, noi avem Proiectul Aleea Celebrităților, în care omagiam un mare artist. De data aceasta, vom reuși să facem acest lucru pentru o sută de actori pe care i-am iubit, inclusiv regizori, coregrafi, care ne-au bucurat de fiecare dată”, a mărturisit George Ivașcu pentru Libertatea.
Familia îi asigură echilibrul
George Ivașcu este căsătorit cu Alice Barb, regizor de teatru și operă, actor și manager cultural. Cei doi au divorțat în 2007, dar s-au împăcat la o lună după, iar apoi s-au recăsătorit. Actorul nu a ascuns nici ce înseamnă familia și sprijinul acesteia în meseria sa.
”Familia înseamnă echilibru. Un artist trebuie să pună mult accent pe creativitate. Ceea ce înseamnă mult imaginar. Deci cineva trebuie să te aducă cu picioarele pe pământ. Familia e cea care te pune în situația de a ști că ai de făcut și aia, și cealaltă, și devii mult mai realist”, a mai punctat actorul