Fostul manechin și-a stabilit prioritățile și face tot posibilul să le ducă la îndeplinire. De la alimetație până la sport, blonda are un program bine stabilit, care, speră ea, să aibă efectul scontat. Conștientă că s-a mai împlit puțin, vedeta a luat măsuri ca să arate senzațional în sezonul estival. “Nu am schimbat nimic în alimentație, dar e adevărat că sunt mai atentă la ceea ce mănânc și cât mănânc, asta e cel mai important și la ce oră mănânc. Nu merg la fitness, dar fac înot, mi-am luat un abonament pe un an de zile la un centru spa”, a declarat, pentru Libertatea, Dana Săvuică.

Și ca efectul să fie unul și mai rapid, de remodelare a trupului, blonda apelează și la un aparat de electrostimulare musculară. Obiectivul este ca, în decurs de câteva luni, să ajungă la greutatea ideală din punctul ei de vedere. “În ceea ce privește kilogramele în plus, cred că toată lumea pune câteva, mai ales în perioada iernii, când mănânci mai gras puțin. Pot să reduc kilogramele. Aștept să vină vara. Acum am 64 de kilograme și cred că la 60 kg mi-ar sta mult mai bine, deci vreo 4-5 kilograme ar trebui date jos la un moment dat”, a adăugat ea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.