Care este diferența dintre astronomie și astrologie

Comentează

În ciuda numelor similare și a legăturii comune pe care o au cu planetele și cu alte corpuri cerești, astronomia și astrologia sunt două domenii complet diferite și, de aceea, este util să știm cum să le deosebim.

Originea comună a termenilor astronomie și astrologie

Un motiv pentru care adesea se face confuzie între astronomie și astrologie este acela că aceste cuvinte sunt asemănătoare, ambele derivând din termenul grecesc vechi „astron" (ἄστρον) care înseamnă „stea”. Cuvântul „astronomie" combină „astron" cu „nomos" (νόμος), termenul grecesc pentru „lege" sau „cultură”, în timp ce „astrologie” este format din „astron” și „logia" (λογία), care se traduce prin „studiu” sau „discurs”. Ambele cuvinte descriu efortul de a înțelege stelele, însă fiecare disciplină face acest lucru în felul său.

Istoria astronomiei și a astrologiei

Originile etimologice similare ale astronomiei și astrologiei sugerează rădăcinile antice comune ale celor două domenii. În antichitate, studiul cerului nu era împărțit. De exemplu, în perioada civilizațiilor babiloniană, greacă, chineză, mayașă, dar și în alte culturi antice, oamenii care priveau stelele desenau hărți ale cerului pentru calculul timpului sau pentru navigație (astronomie), dar, în același timp, făceau și horoscoape pentru prezicerea viitorului (astrologie).

De altfel, astrologia și astronomia au format o singură disciplină științifică timp de sute de ani. În Europa medievală, de exemplu, astrologia era considerată o tradiție academică, care era studiată de mulți oameni educați alături de astronomie. Totuși, astronomia și astrologia au început să se separe tot mai mult pe măsură ce metodologiile științifice s-au dezvoltat în perioada Renașterii și a Iluminismului, relatează planetary.org.

Instrumentele mai performante și cadrele teoretice mai avansate le-au permis astronomilor să observe și să înțeleagă cosmosul, dezvoltând și demonstrând teorii despre Universul fizic prin studiu empiric. Astrologia, însă, a progresat pe o cale diferită, mai metafizică, iar lipsa unui suport empiric a făcut ca aceasta să fie considerată o pseudoștiință, aliniindu-se mai degrabă cu sistemele de credințe personale decât cu științele naturii.

Ce este astronomia

Astronomia este una dintre cele mai vechi discipline științifice, care a evoluat de la începuturile modeste ale numărării stelelor și cartografierii constelațiilor cu ochiul liber, până la impresionanta demonstrație a capacităților tehnologice ale omenirii pe care o vedem astăzi. Este știința naturală care studiază structura și originea universului, inclusiv stele, planete, sateliți naturali, comete, asteroizi, galaxii și găuri negre, precum și fenomenele care au loc în afara atmosferei terestre, precum radiația cosmică de fond, exploziile de supernovă sau formarea sistemelor planetare, potrivit space.com.

Astronomii folosesc telescoape optice, radiotelescoape, sonde spațiale și instrumente de spectroscopie pentru a colecta date pe care apoi le analizează cu ajutorul fizicii, matematicii și chimiei. Rezultatele astronomiei sunt supuse permanent verificării, iar o teorie sau o observație este acceptată de comunitatea științifică doar după ce poate fi reprodusă și confirmată de către alți cercetători. Acest proces a condus la descoperiri importante, precum legile mișcării planetelor formulată de Johannes Kepler, teoria gravitației universale a lui Isaac Newton, teoria relativității a lui Albert Einstein sau, mai recent, detectarea undelor gravitaționale și fotografierea directă a unor exoplanete.

Tipuri de astronomie

În ultimii o sută de ani, astronomia a fost împărțită în mare parte în două domenii: astronomia observațională (care folosește telescoape și camere pentru a colecta date despre cerul nopții) și astronomia teoretică (care folosește aceste date pentru a analiza, modela și formula teorii despre modul în care funcționează obiectele și fenomenele cerești). Cele două se completează reciproc, însă în interiorul acestor două mari categorii, astronomia modernă include numeroase subdomenii, de la astrometrie la exoplanetologie, care sunt strâns legate și contribuie la explicarea a tot ceea ce fac astronomii. Iată ce înseamnă fiecare dintre aceste subdomenii:

Astrometria. Această ramură veche a astronomiei se ocupă de calcularea precisă a mișcărilor Soarelui, Lunii și planetelor și include predicții privind eclipsele solare și lunare, precum și ploile de meteori. Astrometria cuprinde și exoplanetologia, un domeniu relativ nou și foarte captivant, dedicat descoperirii și caracterizării planetelor situate în afara sistemului solar.

Astronomia planetară. Astronomia planetară încearcă să răspundă la o întrebare esențială, și anume cum a luat naștere sistemul solar? Acest domeniu studiază modul în care planetele, sateliții naturali și celelalte corpuri din sistemul solar se formează, evoluează și, în cele din urmă, dispar, incluzând și geologia planetelor.

Astrofizica. Astrofizicienii aplică legile și teoriile fizicii asupra observațiilor astronomice, într-un efort de a înțelege mecanismele prin care s-a format universul și cum a evoluat și va evolua acesta.

Astrochimia. Astrochimiștii studiază compoziția și reacțiile atomilor, moleculelor și ionilor din spațiu.

Astrobiologia. Acest domeniu emergent al astronomiei și, deocamdată, în mare parte teoretic este dedicat studiului vieții dincolo de Pământ.

Astronomia stelară. Studiază ciclul de viață și structura Soarelui și a stelelor și se ocupă de clasificarea stelelor și a populațiilor stelare.

Astronomia galactică. Astronomii studiază galaxia noastră, Calea Lactee, în timp ce astronomii extragalactici privesc dincolo de aceasta pentru a înțelege cum se formează, cum se transformă și cum „mor” aceste grupuri de stele.

Cosmologia. Deși, uneori, termenul este folosit ca sinonim pentru astronomie, cosmologia se referă strict la știința originii și naturii universului. Conceptul-cheie al cosmologiei este teoria Big Bang, explicația cel mai larg acceptată privind modul în care a început universul. Cosmologia include și subiecte pur teoretice, precum teoria corzilor, materia întunecată și energia întunecată, sau ideea existenței unor universuri multiple.

Ce este astrologia

Astrologia este credința potrivit căreia pozițiile obiectelor cerești îndepărtate, precum stele și planete, pot influența cursul vieții unei persoane. Deși practica astrologiei datează de aproximativ 5.000 de ani, rubricile obișnuite din ziare și reviste, precum horoscoapele, au contribuit la menținerea popularității acesteia de-a lungul timpului, notează bbc.co.uk.

Se spune că poziția Soarelui, a stelelor, a Lunii și a planetelor în momentul nașterii unei persoane (nu al conceperii) îi modelează personalitatea, îi influențează relațiile romantice și îi prevestește norocul economic, între altele. Ceea ce majoritatea oamenilor știu despre astrologie este „semnul” lor, care se referă la una dintre cele 12 constelații ale zodiacului. Aceasta este o formă de astrologie bazată pe semne solare, adică cea pe care se bazează horoscopurile din ziare.

Este probabil cea mai simplă formă, deoarece nu este nevoie de nimic altceva decât de data de naștere a unei persoane pentru a genera un horoscop bazat pe semnul solar. Mulți astrologi consideră că această formă de astrologie este atât de simplificată, încât produce rezultate foarte limitate.

Cum se clasifică astrologia

Pentru a obține o interpretare mai precisă, astrologii verifică în ce zodie se afla fiecare planetă în momentul nașterii respectivei persoane. Planetele și zodiile se combină cu alte elemente, precum casele astrologice și unghiurile dintre acestea pentru a forma un profil complex și adesea foarte specific al personalității, vieții și perspectivelor de viitor ale unui om.

Nu există o teorie sau o practică unică a astrologiei, ci fiecare civilizație antică și-a dezvoltat propriile forme, dintre care unele s-au combinat și au evoluat în astrologia occidentală de astăzi. Culturile orientale continuă să practice propriile forme de astrologie, precum astrologia chineză, cea vedică și cea tibetană.

Chiar și în interiorul astrologiei occidentale există o diversitate semnificativă de metode și filosofii. Unii clasifică astrologia în funcție de scopul final urmărit, după cum urmează:

Astrologia mundană. Este folosită pentru a examina evenimente mondiale și pentru a face predicții privind afacerile naționale, războaiele și economiile.

Astrologia interogativă. Poate fi împărțită la rândul ei în alte subcategorii, dar se referă în general la astrologia care caută să facă predicții sau analize specifice legate de obiectivele sau evenimentele din viața unei persoane.

Astrologia natală. Acesta este forma la care se gândesc cei mai mulți oameni când vine vorba despre astrologie. Astrologia natală urmărește să facă predicții și analize în funcție de data de naștere a unei persoane. Se bazează pe ideea că tot ceea ce i se întâmplă este exprimat chiar de la începutul existenței acestuia, concept cunoscut uneori sub numele de „Legea Începuturilor”.

Ce reprezintă planetele

Fiecare corp ceresc din sistemul nostru solar are un rol bine definit în astrologie. În astrologia personală - care analizează harta natală a unui individ, calculată în funcție de data, ora și locul exact al nașterii - fiecare planetă sau astru oferă indicii despre diferite aspecte ale personalității și vieții unei persoane. Iată simbolismul principalele planete, astre și puncte astrologice de pe cer:

Soarele: încredere, imagine de sine, stimă de sine, conștiința sinelui și identitate;

Luna: emoții, sentiment de siguranță, valori și intuiție;

Mercur: comunicare, colectare de informații și cercetare;

Venus: iubire și frumusețe, pasiune, relații, plăcere, artă și bani;

Marte: acțiune, energie, exprimare sexuală și curaj;

Jupiter: noroc și abundență;

Saturn: reguli, limitări, granițe și disciplină;

Uranus: schimbare, rebeliune, descoperiri neașteptate și evenimente surprinzătoare;

Pluto: transformare, moarte, renaștere și putere.

Nodurile Nord și Sud. Aceste puncte matematice de pe o diagramă astrală sunt mereu opuse una față de cealaltă. Nodul Nord reprezintă calea karmică spre care ar trebui să te îndrepți în această viață. Nodul Sud reprezintă ceea ce cunoști deja, poate ca urmare a unor experiențe din viețile timpurii sau dintr-o viață anterioară, relatează instyle.com.

Ascendentul. Semnul zodiacal care se ridica la orizontul estic în momentul nașterii tale este considerat ascendentul tău. Aceasta reflectă imaginea pe care o proiectezi în lume și oferă indicii despre abilitățile, talentele și strategiile pe care le-ai putea folosi pentru a-ți croi drum în viață.

Cele 12 zodii și trăsăturile lor

Zodiacul are 12 zodii, fiecare cu propriile trăsături și energii. Planetele și corpurile cerești „trec” prin fiecare zodie pe rând, de aceea auzim expresii ca „Luna este în Balanță” sau „Marte era în Capricorn când m-am născut”. Iată ce caracterizează fiecare zodie:

Berbec (21 martie-19 aprilie). Energic, impulsiv, independent, plin de viață și dornic de victorie. Este genul de prieten pe care te poți baza mereu și care te va susține în orice situație.

Taur (20 aprilie-20 mai). Hotărât, răbdător și pragmatic, Taurul este loial și liniștitor, genul de prieten cu care petreci o seară relaxantă.

Gemeni (21 mai-20 iunie). Curioși, veseli și sociabili, Gemenii aduc o energie bună și conversații interesante. Le place să afle lucruri noi și să discute despre ce se întâmplă în lume.

Rac (21 iunie-22 iulie). Grijuliu și sensibil, Racul caută mereu siguranța și confortul, atât pentru el, cât și pentru cei din jur. Are și un simț al umorului aparte, care îi apropie pe oameni de el.

Leu (23 iulie-22 august). Plin de energie, expresiv și optimist, Leul este independent și inspiră încredere, ajutându-i pe ceilalți să vadă partea bună a lucrurilor.

Fecioară (23 august-22 septembrie). O persoană născută în această zodie este practică și atentă la detalii și iubește să ajute și să ofere sfaturi utile. Este mereu pregătit să ajute pe cineva.

Balanță (22 septembrie-23 octombrie). Cei născuți în Balanță sunt adaptabili și caută armonia și frumosul în tot ceea ce fac. Le plac conexiunile cu oamenii și luptă mereu pentru dreptate.

Scorpion (23 octombrie-21 noiembrie). Misterios și intens, Scorpionul își ține pentru sine gândurile și sentimentele profunde. Îi ajută pe cei din jur să-și descopere adevărata identitate.

Săgetător (22 noiembrie-21 decembrie). Aventurier și curios, Săgetătorul trăiește intens fiecare clipă. Îi plac călătoriile, cunoașterea altor culturi și discuțiile despre lume și societate.

Capricorn (22 decembrie-19 ianuarie). Ambițios și organizat, Capricornul muncește ca să-și atingă obiectivele. Este la fel de dedicat și în viața personală și prețuiește sănătatea și relațiile de durată.

Vărsător (20 ianuarie-18 februarie). Independent și original, Vărsătorul nu se teme să gândească diferit. Îi place să exploreze idei noi și să pună la îndoială regulile deja existente.

Pești (19 februarie-20 martie). Sensibili și creativi, Peștii sunt visătorii zodiacului. Se simt cel mai bine când își exprimă emoțiile prin artă sau creativitate.

Care este diferenţa dintre astronomie şi astrologie? Ghid rapid de comparare

CriteriuAstronomieAstrologie
DomeniuȘtiință exactă (fizică, chimie, matematică)Credință / Practică ezoterică
MetodăObservații telescopice, date măsurabileHărți astrale, interpretări simbolice
ScopÎnțelegerea originii și legilor UniversuluiPredicția personalității și a viitorului
RezultatTeorii confirmate științificHoroscop și analize de compatibilitate

Urmăreşte pe Libertatea Horoscopul zilnic şi Horoscopul săptămânal realizat de Urania!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
Analiză
18:53
Afacerea din spatele manualelor auxiliare. Învățătorul Petruț Rizea: „Sunt scumpe și inutile, dar ni se bagă pe gât”. Daniel Șuștac: „Școala, o piață subterană de desfacere din care editurile scot bani grei”
18:52
Rusia susține că nu există pericol de epidemie de ciumă după moartea suspectă a unei cercetătoare dintr-un laborator din Siberia
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 8 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește