Un primar nu și-a luat salariul de 8 ani și a lăsat aproape 160.000 de euro orașului: „A guverna este un act de pură slujire și iubire pentru propriul pământ”

Comentează
Massimo Di Fazio, primar Triora

Într-o localitate cu doar câteva sute de oameni, primarul a luat o decizie pe care puțini aleși ar accepta-o: timp de opt ani nu și-a încasat indemnizația. În tot acest timp, aproape 160.000 de euro s-au strâns și au rămas în bugetul comunității, iar edilul Massimo Di Fazio spune că pentru el funcția înseamnă înainte de toate să-și servească localitatea, scrie La Stampa.

Aproape 160.000 de euro au rămas în bugetul local

Massimo Di Fazio conduce Triora, este un oraș de munte cu puțin peste 400 de locuitori, cu o suprafață de 67,61 kilometri pătrați, care se înalță peste 2.200 de metri, la granița cu Piemontul și Franța, cunoscut și sub numele de „Orașul Vrăjitoarelor”.

Massimo a fost ales pentru prima dată în 2018 și a decis încă de atunci să nu își încaseze indemnizația de primar. La un salariu brut lunar de 1.659 de euro, suma la care a renunțat în cei opt ani se apropie de 160.000 de euro. Edilul spune că preferă ca banii să rămână în vistieria municipalității și să fie folosiți pentru întreținerea și repararea localității.

„A guverna este un act de pură slujire și iubire pentru propriul pământ”, și-a explicat el decizia, potrivit La Stampa.

După o furtună, primarul a pus mâna la treabă

Renunțarea la salariu nu este singurul episod neobișnuit din mandatele lui Di Fazio. În octombrie 2020, după furtuna Alex, o alunecare de teren a blocat drumul și a izolat Triora. Situația era complicată, apa de la robinet nu putea fi folosită, iar apa potabilă era transportată cu elicopterul. La Stampa relata atunci că primarul lucra de zile întregi nu doar la coordonarea intervenției, ci și fizic, folosind inclusiv utilajele firmei sale pentru îndepărtarea noroiului din localitate.

Di Fazio supraveghea în același timp amenajarea unei telecabine improvizate cu ajutorul căreia urmau să fie transportate alimente și alte produse necesare peste zona afectată de alunecarea de teren.

Reales primar cu numai 184 de voturi

Triora are doar câteva sute de locuitori, iar dimensiunea comunității se vede și în rezultatele alegerilor. În 2023, Di Fazio a candidat pentru al doilea mandat pe lista Triora Viva și a fost singurul candidat. A fost reales cu 184 de voturi.

Cu puțin timp înaintea alegerilor, Di Fazio declara pentru publicația locală SanremoNews că, în cei cinci ani ai primului mandat, administrația sa reușise să aducă în comună peste 10 milioane de euro, pe lângă alte finanțări obținute împreună cu uniunea locală de comune. Pentru o localitate care avea 369 de locuitori în 2022, edilul susținea că suma atrasă era comparabilă, proporțional, cu resursele de care ar putea beneficia un oraș.

O primărie mică pentru un teritoriu greu de administrat

Deși populația este redusă, Triora are un teritoriu întins și împărțit în 11 cătune. Administrația trebuie să se ocupe de 11 sisteme de alimentare cu apă, 11 stații de epurare, drumuri și infrastructură montană, cu un aparat administrativ foarte mic. Di Fazio lucrează cu numai câțiva angajați, iar uneori ajunge să se ocupe personal de mici intervenții și lucrări de întreținere.

Acum, primarul s-a adresat Curții de Conturi pentru o majorare de aproximativ 500 de euro a salariului, care nu fusese inclusă în înțelegerea inițială. Di Fazio voia ca și acești bani să ajungă tot în bugetul municipalității, însă Curtea de Conturi i-a respins solicitarea, potrivit ASNA.

„Facem multe sacrificii, muncă voluntară, punem cizme, târnăcoape, lopeți, excavatoare și camioane, toate pe cheltuiala noastră. Sosește o contribuție pe care vreau să o las în vistieria municipalității, pentru a putea fi folosită pentru comunitatea mea, și sunt privat de ea. Nu mi se pare corect”, a explicat Di Fazio.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
14 sept.
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
MONDEN
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
14 sept.
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
Hayden Panettiere a murit la 36 de ani | Foto: Getty Images
14 sept.
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
06:00
Actrița cu care fostul patron de la Csiki Sor urma să se căsătorească a fugit în Bali cu noul ei iubit: „Din păcate, este adevărat”
05:30
„Am plătit vacanța și nu pot face baie?!”. Scandal pe plajă cu salvamarii, după ce o turistă a ignorat steagul roșu, la Sozopol, în Bulgaria
14 sept.
Interul lui Chivu, mașină de goluri! Remontada cu Udinese, 5-3 de la 0-2, și e lider incontestabil în Serie A
14 sept.
FCSB, încă un pas greșit în Superliga. A remizat cu Petrolul Ploieşti, scor 2-2, pe Arena Națională
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
14 sept.
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
14 sept.
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
14 sept.
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
14 sept.
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
14 sept.
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare