MENIU CAUTĂ
24 Feb. 2017 18:07

Tot ce trebuie să știi despre programul Prima Casă. Cum te poți muta la casa ta chiar în această primăvară

Distribuie

Statul va aloca 2,5 miliarde de lei în garanții pentru programul Prima Casă în 2017, mai puțin cu 15% față de anul trecut, potrivit proiectului de hotărâre publicat de Ministerul Finanțelor Publice. Anul acesta sunt avantajați în special cei care își vor cumpăra o locuință într-un bloc nou construit sau consolidat.

Este vorba despre locuințele mai noi de cinci ani, pentru care băncile pot aloca credite de până la 66.500 euro, din care statul garantează 50%. Pentru o locuință mai veche de cinci ani, valoarea maximă a creditului este de 57.000 de euro și garantată doar în proporție de 40% de stat. Ministerul Finanțelor se așteaptă ca aceste modificări să crească preferința pentru locuințele noi, care sunt văzute drept având un grad mai redus de risc, inclusiv în cazul cutremurelor. Avansul rămâne același, de 5%, și anul acesta, în ciuda speculațiilor vehiculate pe finalul lui 2016.

Astfel, în 2017, băncile vor putea aloca credite între 5 și 6 miliarde de lei, dintre care 2,5 miliarde sunt cele garantate de stat. Ministerul Finantelor Publice nu a făcut deocamdată nicio precizare în legătură cu posibile suplimentări ale acestui plafon. Anul trecut, garanțiile pentru Prima Casă au fost suplimentate de trei ori: în mai, cu suma de 500 de milioane de lei, în octombrie, când au fost adăugate alte 500 de milioane de lei, și în decembrie, cu 250 de milioane, pentru soluționarea dosarelor deja depuse la bănci.

Unde se găsesc cele mai bune locuințe noi

Unul dintre cele mai importante criterii pe care le iau în calcul cei care își caută o locuință este legat de siguranța imobilului în care vor locui. Mai intervin și accesul facil la mijloace de transport, distanța față de centrul orașului, dar și cât de aproape se vor afla de hipermarketuri, grădinițe, școli sau clinici medicale. Dacă cele mai multe ansambluri rezidențiale sunt situate în afara orașului sau în zone greu accesibile, există și complexuri noi aflate la mică distanță de centru.

Nici aspectul apartamentelor nu este de neglijat. Majoritatea apartamentelor noi sunt decomandate, deci mult mai practice, și deja finisate, astfel încât cheltuielile pe care le va avea noul proprietar scad semnificativ. Ia ca exemplu aceste apartamente spatioase, aflate la 15 minute distanță de centru, într-o zonă liniștită și păzită în permanență și vei înțelege de ce unele ansambluri noi sunt atât de căutate. După cum observi în imagini, schema apartamentelor este una cât se poate de funcțională, există locuri de parcare și, cel mai important aspect, fiecare proprietar își controlează singur cheltuielile cu întreținerea.

La ce trebuie să fii atent dacă înclini spre o locuință veche

Cei care vor să își cumpere un apartament într-un bloc mai vechi trebuie să știe că acele construcții finalizate înainte de cutremurul din 1977 nu sunt privite cu ochi buni nici de bănci, nici de asiguratori. Asta pentru că structura lor este deja slăbită, iar în cazul unui nou cutremur, toți locatarii sunt în pericol. De asemenea, blocurile din perioada comunistă sunt construite după același model. Asta înseamnă și spațiu mai puțin, dar și o compartimentare mai puțin practică.

Dacă te-ai decis pentru un astfel de apartament, verifică înainte instalația electrică și cea sanitară, costurile cu întreținerea, care pot fi astronomice în special pe timp de iarnă, eventuale modificări neaprobate făcute de proprietar, dar și structura blocului. Întreabă dacă apartamentul a fost izolat termic și verifică starea caloriferelor. Ideal ar fi să alegi un apartament încălzit cu centrală, deoarece și costurile cu apa caldă și căldura vor fi mai mici față de apartamentele alimentate de la regiile autonome.

Ce alte variante mai au cumpărătorii, în afară de Prima Casă

Dacă plafonul maxim de creditare oferit de bănci, prim programul Prima Casă, nu este suficient pentru locuința pe care vrei să o cumperi, mai ai la dispoziție două soluții.

Prima este să iei un credit imobiliar, pentru care avansul este de cel puțin 15%, în funcție de banca de la care vrei să te împrumuți. Avantajul este că, odată cu trecerea legii dării în plată, ești protejat în cazul în care nu îți mai permiți să achiți creditul. Ratele unui credit imobiliar sunt asemănătoare cu cele prin Prima Casă, însă motivul pentru care programul garantat de stat este mai popular este că puțini sunt cei care își permit să strângă banii pentru un avans.

A doua variantă este să îți cumperi o locuință într-un ansamblu imobiliar care îți permite să plătești direct ratele la dezvoltator. Avansul este tot de 15%, în cele mai multe cazuri, dar partea bună este că există și astfel de complexuri rezidențiale care îți oferă dobândă de 0%.

Așadar, dacă ești hotărât să îți iei o locuință, acum mai ai de luat o decizie importantă, cu privire la tipul de apartament pe care ți-l dorești. Însă după cum vezi, opțiuni există. Esențial este să le cântărești cu atenție, pentru a face cea mai bună alegere.

Sursă foto: Shutterstock/Copyright: Syda Productions

 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 21 noiembrie. Racii sunt cuprinși de griji și gânduri negre
Loading...
Comentarii