Dragă Adela,
“Mă cheamă Tudor şi am 35 de ani. Am pe suflet o chestiune care nu-mi dă pace şi poate, prin vorbele tale, găsesc nişte răspunsuri. Sunt de mult timp cu iubita mea, vorbim despre copii, ne facem planuri, dar ea nu mai e ca la început. Nu-mi mai doresc să fac sex cu ea, iar când ea are iniţiativa, mă fofilez mai în glumă, mai în serios. Prefer să beau cu băieţii decât să fac sex cu ea, deşi nu mi se pare respingătoare. Pur şi simplu, m-am obişnuit cu ea. Nu-mi doresc să ne despărţim, nici să o înşel, mă văd mereu lângă ea în viaţă. Doar că petrec mai mult timp cu tovarăşii mei, fapt ce o scoate din sărite. Ar trebui să-i spun ceva? Cum să fac să nu sufere, să repar ceva? Consider că are şi ea o vină…”
Dragă Tudor,
Te admir că îţi pui problema cu claritate, sunt mulţi bărbaţi care nici măcar nu-şi dau seama ce se petrece. Mă tem însă că trebuie să te gândeşti că ea nu e mama ta. E iubita şi are anumite nevoi, printre care şi cele sexuale. Dacă tu nu i le oferi şi ea suferă, mai devreme sau mai târziu se va găsi altcineva care să dorească să o facă. Eşti sigur că eşti pregătit pentru un asemenea moment? O femeie care se simte singură lângă iubitul ei şi mai e şi frustrată, nu gândeşte limpede. Şi de fapt, de ce ar rămâne lângă un bărbat care nu o mai doreşte? Nici să te forţezi nu poţi… Sfatul meu e să începeţi să faceţi unele activităţi împreună, care să vă scoată din rutină. Rezervaţi-vă un timp doar pentru voi. Mergeţi în excursii împreună, mergeţi la filme sau la sport. Avantajul tău este că femeile înţeleg imediat despre ce e vorba dacă le explici sincer.
Iată ce ne-a scris Ana: Dragă Adela,
“Sunt Ana şi am 33 de ani. Am avut câţiva iubiţi de-a lungul vremii, apropiaţi de vârsta mea, însă cu nici unul nu m-am simţit atât de bine cât mi-aş fi dorit. Problema e că acum am fantezii cu bărbaţi mai în vârstă, cu care fac tot felul de nebunii. Oare e normal ce-mi trece prin minte? Mi-aş dori să găsesc un astfel de bărbat, dar nu l-aş vrea căsătorit sau cu obligaţii. L-aş vrea singur, văduv etc. Unde aş putea să găsesc un astfel de bărbat şi cum aş putea să abordez un aşa fel de om? Dacă nu-mi va plăcea sexul cu un bărbat mai experimentat, ce mă fac? Rămân dezamăgită pe viaţă?”
Dragii noştri cititori care o doresc pe Ana,
Din clipa în care am primit scrisoarea Anei, tânăra care mărturisea că are “fantezii cu bărbaţi mai în vârstă care fac nebunii”, în redacţia noastră a început un freamăt intens. Telefoanele sună, poştaşii nu mai prididesc să aducă scrisori. E-mailuri… mai puţine. Dar toate, pentru Ana. Ana vă mulţumeşte tuturor, dar m-a rugat să vă transmit că nu doreşte să dea curs acestor invitaţii chiar acum. Şi-a dat seama că are nevoie să se cunoască mai bine pe sine şi îşi doreşte să se îndrăgostească sincer de persoana potrivită, la momentul potrivit. Cu toţii sunteţi bărbaţi plini de calităţi, de la care cu siguranţă ar avea ce învăţa. Dar Ana, când a trimis scrisoarea, a cerut un sfat de la mine, nu s-a adresat unei agenţii matrimoniale. Aşadar, vă rugăm să o priviţi prin prisma maturităţii pe care o aveţi şi vă mulţumim mult pentru înţelegere!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e83d913e328b3d31c2bc1763f7b77293.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7486cba7e85ca4f84553b7e46bbac4e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a958510d11c516913c2fced0a7d254f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_508ff82496ad7ac3707aa4896669c6ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1575df82aea1640fa2b434a2c4e66aba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e73cd218a1107f4950fa62dbc2e9206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_747901c961bf03ef6c661387a0ffbd0a.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_71c029c30875eff2b698fbc032ee30b8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_be878d6badac125a11fada80f447953f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4d6835ea95c163693f1c4d29f0f2fe6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3083fc4acb91eb62cd948b0d0ae4a4ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_294845876b661b88f23939d47b4203eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8cbebe8182d58cf500b63444023bab11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_359ddb63d1ccfcf1037c4e27fa52277d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d8472fe19f3b0939f65c9f89063d49fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_792977019560a0ec9f64c16c5594f398.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7e936fdbb4a25bd9ec923675e0e29a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_f1abf4ffa12114b912478ca0720d6272.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9cad30e017a9b714b37a2b000c0bcaaf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2e6e3834b509bf59204bcc822df07ffd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_51f6684a80dc70400358d7053c2d8528.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/basescu-timisoara-1-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ploaie-torentiala-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ginghina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tom-cruise-si-pamela-anderson.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_95ef009f0128992c906b5b27d672dc8e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/banii-si-logourile-politice-din-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/conac-simonis-1-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pret-case-insule-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/femeie-pregateste-cocktail-acasa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/insule-concurs-castigatori-suedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/oameni-care-se-bucura-de-vremea-calda-pe-plaja-sunny-sands-din-folkestone-kent--temperaturile-in-anumite-parti-ale-regatului-unit-ar-putea-fi-mai-ridicate-decat-in-seychelles--foto-profimedia-e1779654241908.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-25-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tinte-blugi-buzunare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/vreme-calda-romania-33-grade-ultima-saptamana-primavara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/depunere-declaratia-230.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pontoane-tulcea-desc.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/marea-neagra-turcoaz.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-prima-reactie-dupa-ce-guvernul-bolojan-a-fost-demis-prin-motiunea-de-cenzura-psd-aur-invit-la-calm--cand-vom-avea-un-nou-guvern-2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/summitul-forumului-privind-cooperarea-china-africa-din-2024-gettyimages-2169403928-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.