Amanta soțului meu mi-a furat copiii

M-am căsătorit de tânără. Aveam numai 22 de ani când am făcut nunta cu Doru. Eram tineri, frumoși, ambițioși. Ne-am jurat că o să reușim să clădim o temelie solidă vieții noastre împreună. Eram amândoi muncitori. Eu lucram la o fabrică de confecții, Doru era electrician. Cu bănuții adunați din salariile noastre, cu ce ne-a mai rămas de la nuntă și cu ajutorul părinților ne-am cumpărat un apartament în București.

După doi ani de la nuntă am născut-o pe Melania, iar cinci ani mai târziu am născut și un băiețel, pe Ovidiu. Copiii erau mândria și rațiunea mea de a trăi. Munceam pentru ei zi și noapte. Spălam la mână, căci nu aveam mașină de spălat, călcam, găteam, făceam curățenie, mergeam și la serviciu. Nu simțeam cum trecea timpul. Nu mă gândeam deloc la mine ca femeie, uitasem să îmi cumpăr o haină nouă, un ruj sau un parfum. Economiseam fiecare bănuț pentru familie și mă simțeam vinovată atunci când pantofii mi se uzau și era musai să-mi iau o pereche nouă.

Doru era un bărbat bun. Aducea banii acasă și, în afară de salariu, reușea să mai câștige și ceva în plus, lucrând pe la cunoștințe. Ne-am ridicat prin forțe proprii. Copiii au crescut, au ajuns la școală. Ovidiu și-a dorit să facă sport și l-am înscris la un club de fotbal. Munceam cu mai multă voință ca să le putem plăti meditațiile și antrenamentele.

Timpul a trecut și nici nu am realizat când fata a ajuns la liceu. Băiatul era și el măricel. O veste ca un fulger m-a lovit într-o zi: fusesem concediată din fabrica unde lucram de peste 15 ani. Nu știam încotro să mă îndrept. Nu știam să fac altceva decât croitorie.

Doru m-a încurajat să-mi caut alt serviciu și, după vreo trei luni în care am fost șomeră cu acte în regulă, am reușit să mă angajez vânzătoare la un magazin de haine.

Am lucrat aproape un an aici și începusem să ne revenim financiar când o altă veste a lovit familia noastră: și Doru fusese concediat! Trebuia să se reorienteze. Ca și mine, nu știa să facă altceva decât meseria de electrician.

A fost rândul meu să îl încurajez și să-i spun că ne vom descurca. Alimente primeam de la părinți, de la țară. Cu puținii bani pe care eu îi câștigam, plăteam datoriile și rata la mașină. Nu ne mai rămâneau însă bani pentru nevoile copiilor și aceștia suportau foarte greu situația.

Mergând într-un weekend la țară, la părinții mei, aceștia au venit cu o propunere:

— Sabina, de ce nu vă deschideți voi, mamă, un magazin? în loc să lucrați pentru alții, mai bine lucrați pentru voi. Lapte și brânză avem din belșug. Vă dăm noi la început, până vă formați o clientelă. Apoi, dacă cererea o să fie prea mare și nu o mai acoperim, mai găsim prin sat, la ciobani, brânză ca să vă aprovizionați.

Eu nu am spus nimic. Mă gândeam la propunerea mamei. Doru a intervenit:

— Ce idee bună, mamă-soacră! și eu mă gândeam să deschidem un magazin de lactate, în piața nouă, de lângă noi! Acum, cu ajutorul dumneavoastră, ne va fi mult mai ușor să ne punem pe picioare.

Doru a început să caute spațiu, s-a interesat de acte, autorizații, s-a ocupat de tot. A făcut un SRL și ne-am apucat de treabă. Mi-am dat demisia și am început să mă ocup de magazinul nostru. Din simplă angajată ajunsesem patroană! Atribuțiile mele erau tot de angajată, dar asta nu conta. Vindeam brânză de dimineață până seara. Doru venea rar la magazin. îmi spunea că el se ocupă de acte și că nu avea timp să stea la vânzare.

Ne mergea foarte bine. Aveam bani să le dăm copiilor. Ovidiu își reluase antrenamentele și era printre cei mai buni jucători. Melania era mare, îi ofeream bani de buzunar să meargă în oraș cu prietenele, să-și cumpere haine și bijuterii. Doru și-a luat o altă mașină, de care era foarte mândru. Eu am rămas neschimbată. Purtam aceleași haine vechi, nu mă îngrijeam, munceam zi-lumină și nu mă înduram să cheltuiesc niciun bănuț ca să-mi fac vreo plăcere. Tot ce conta pentru mine era binele familiei. Uitasem complet că existam și eu în viața mea. Puneam nevoile tuturor pe primul plan, în afară de ale mele.

Doru a început să se aranjeze tot mai mult. Se îmbrăca elegant, își cumpărase un telefon scump și un laptop. Mi se părea firesc să fie așa din moment ce el se ocupa de afacere. Eu doar vindeam la magazin. Nu știam nimic în afară de a cântări brânza și a încasa banii.

într-o seară, am plecat de la magazin și mă îndreptam obosită spre casă. Nu știam ce se întâmplase cu Doru de nu

venise să mă ia cu mașina. Am ajuns în fața ușii și am sunat. Nu mi-a deschis nimeni. Am căutat în geantă cheile și am descuiat. Casa era goală: nici copii, nici bărbat. Am aprins luminile și, când am pășit, am avut un șoc. Absolut toate lucrurile lor dispăruseră. în casa noastră, a familiei noastre, eram doar eu și lucrurile mele. Nu-mi venea să cred. Nu reușeam să înțeleg ce se întâmplase, unde dispăruseră toți. Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Doru. Nu mi-a răspuns. Mi-a dat un sms în care îmi spunea că el și copiii au hotărât să se mute cu chirie deoarece nu mai puteau trăi alături de mine.

Am crezut că era o glumă proastă. Efectiv nu reușeam să pun cap la cap situația și să înțeleg ceva. Fugiseră de mine. De ce? „Unde greșisem?”, mă întrebam. Am sunat pe telefonul fetei, apoi pe cel al băiatului. Nu mi-au răspuns nici ei. Am primit încă un mesaj de la Doru, care îmi cerea să-i las în pace, că nu vor să mai audă de mine. în starea de șoc în care mă aflam, am reușit să le telefonez părinților mei. Aceștia au venit a doua zi dimineață la mine cu vești la care nu mă așteptasem.

— Sabina, fata mea, ți-ai sacrificat toată viața pentru copiii ăștia și pentru nenorocitul ăsta de Doru și uite ce ți-au făcut! și parașuta aia de Dida!

— Care Dida, mamă?

— Cum, mamă, care Dida? Tocmai tu nu știi? Vuiește tot satul de ieri!

— Adică eu aflu ultima unde sunt copiii și bărbatul meu?

— Fata mamii, Dida e de la noi din sat. E nevasta ciobanului de la care lua Doru brânză. Are trei copii mici. I-a lăsat cu bărbatul ei și a fugit ieri cu Doru al tău!

Eram bulversată. încă o veste proastă. Eu eram ultima care afla că bărbatul meu avea o amantă.

— Bine, mamă, dar copiii? Copilașii mei? Numai eu știu cum m-am chinuit să îi cresc! Cum să mă lase și să plece cu Doru și cu amanta lui?

Mama m-a sfătuit să am răbdare și să încerc să o atrag măcar pe Melania de partea mea. E fată și ar fi trebuit să mă înțeleagă. Nu pot să exprim ce durere am simțit, ce lovitură grea mi-a dat viața! Efectiv a fost prea mult. Nu mai aveam pentru ce să trăiesc. Pierdusem totul. Nu-mi venea să cred că fata mea, adolescentă, mă părăsise ca să locuiască cu amanta tatălui ei. Mi-a fost farte greu să trăiesc, să mănânc și dorm ca un om normal. Vreo doi ani am plâns noapte și zi. Am divorțat de Doru. El a rămas cu afacerea, banii din cont și mașina, iar eu – cu apartamentul. Copiii au ales să rămână cu el. M-am angajat iar vân-zătoare la același magazin de haine de la care am plecat.

Melania m-a sunat acum o lună și a venit pe la mine. și-a amintit că are o mamă. Am rugat-o să se mute acasă, e deja majoră. A refuzat. Am întrebat-o ce a determinat-o să fugă de mine. Mi-a răspuns simplu:

— Dida ne lasă să facem ce vrem. Nu o interesează unde mergem, cu cine sau când ne întoarcem. Tata ne dă bani. Cu ei suntem liberi, mamă! De ce să mă mut cu tine? în afară de asta, tu nu ai bani. Ești vânzătoare! Tata are o afacere!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE