Reportaj de la cavoul Sfântului Preot Mărturisitor și legionar la tinerețe Ilie Lăcătușu, unde Icoana Arhanghelul Mihail, simbolul mișcării, a însuflețit pelerinii
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
S-a cinstit Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu. Pe 22 iulie. La Cimitirul Adormirea Maicii Domnului, în fundul Giuleștiului - București. A fost ploaie dată de Sfântul Ilie, „douăzeci și două de rafale de ploaie”. „A plouat cât n-a ouat”. Dar oricâtă ploaie a dat Sfîntul Ilie, sutele de pelerini de la cripta lui Ilie Mărturisitorul au rezistat. S-au întâlnit la coadă și s-au salvat singuri între ei. Murați de atâta apă, „a bătut Dumnezeu de nu ne mai recunoaște reanimarea”, s-au descoperit între ei, ca oamenii.
Cuprins:
- „N-ai să mai vezi așa ceva!” Pe potopul lui Ilie, Mărturisitorul a făcut omul să se însenineze
- Cimitirul Adormirea Maicii Domnului, fundul Giuleștiului - București
- Pelerinii de la mormântul Mărturisitorului au rezistat. S-au întâlnit la coadă și s-au salvat singuri între ei
- Și se aude o neliniște. E liniște în jur, între două ropote de ploaie de Sfântul Ilie
- Despre Ilie Lăcătusu, sfântul legionar la tinerețe
„N-ai să mai vezi așa ceva!” Pe potopul lui Ilie, Mărturisitorul a făcut omul să se însenineze
La Lăcătușu, la capătul Bucureștiului, se simte multă otravă și înstrăinare, la coadă. „Ne-au otrăvit nenorociții din politică. Conducătorii ăștia sunt de balamuc mintal!” Și e coadă tocmai până la șina de tramvai 44. Și sunt motive de înjurat destule. Cum arată cartierul, cum nu vine tramvaiul, cum ți se taie banii de Ilie Sărăcie. Dar cumva, cum se iese de la Altar, cum îi săruți mâna lui Lăcătușu, se întâmplă o înseninare: „Mi s-a dat haină de piele, de ploaie, Mie, mie, haina asta mi-a dat-o un om și nu m-a bătut ploaia” sau „Am programare la Spitalul Municipal, joia viitoare! Cum? Cum? Uite, doamna aia mi-a făcut!”. Niște străini, oricât de otravă e în jur, devin oameni între ei. Își văd apropiatul la ananghie și-l ajută, fac bogdaproste.
E „suferință și rău” la coadă. Se vorbește de neamul asuprit, de ia românească care e ca o za și alungă dușmanii, de srilankezii ca păduchii, de dureri de ginecologie, dar și de o operație plastică ratată de un călău, de negi de pe frunte și de pe sân, de gunoieri, de Prichindel care și-a tras soție în Danemarca, despre cât e ciorba de perișoare la Mamaia. Dar un întreprinzător din Giulești face pomană pe aleea Cimitirului, pentru neamul lui uitat: „Ia măr, mamaia, ia prună, coană. Dacă lași răul să-și facă lucru, te distruge.” - strigă el.
De ce? Ce e sfânt în asta? - am întrebat ca reporter care nu-nțelege. „Oameni cât sunt ei, nici mari, nici mici, dau din puținul lor pe pământ. Și asta dă și gesturilor, cât de obișnuite, ceva sfânt.” spune un om în ie „sunt a zecea mia oară să-l sărut pe Mărturisitor”.
Suntem de ziua Mărturisitorului Lăcătușu. E zi în Calendarul Creștin-Ortodox.
Cimitirul Adormirea Maicii Domnului, fundul Giuleștiului - București
E departe cimitirul ăsta! E cimitirul celor uitați dintr-un cartier uitat: Giuleștiul. De te plimbi prin cimitir, vezi că puțini au ieșit la lumină, au ieșit din cartier. Sunt scrise pe cruce realizările lor. E dresorul de lei de la circ, e Adam înverșunatul, sunt Tudorel și Mariana „ce au fost dulci și scumpi pe acest pământ”, e Prințesa BGS.
Și poate și de aceea, locul fiind puțin umblat, preotul Ilie Lăcătușu, a fost descoperit în pământ, după ani de la înmormântare, tot „viu”, cu trupul neputrezit și bine mirosind. Cum să nu săruți o asemenea Dovadă, minune. „Cum să nu te simți tu o minune, sărutând Minunea!”
Poate cimitirul uitat și părăsit este împotrivă, dar Lăcătușu Mărturisitorul „vorbește și cheamă” dintre cruci părăsite și buruieni mai mari ca pelerinul.
Este aici sălaș sărac: cripta de ciment și altarul din stâlpi de lemn ale lui Ilie Lăcătușu, preot o viață, legionar la tinerețe. Și, nici nea Mihai, nepotul lui Ilie Lăcătușu, nu se lasă nici de a fi ca un părinte pentru pelerini și nu se dezice nici de Mișcarea asta Legionară. Icoana Sfântului Arhanghel Mihail, patronul spiritual și protectorul suprem, îi stă la dreapta sa. Nea Mihai însuși activează în organizația „Legiunea Arhanghelul Mihail”. De obicei înfige steagul legionar în vârful criptei. Acum, e locul plin de jandarmi. Și-a pus aproape doar icoana cu „Crucea Arhanghelului Mihail”. Crucea, semn al sacrificiului asumat.
Jandarmii nu înțeleg semnele astea. Ei vor ordine. Fluire și defluire a aglomerației. E ordine între oameni, dar plouă rău.
Și jandarmii nu-s atenți nici la faptul că, la doi pași de nea Mihai, ucenici strâng semnături împotriva legii Vexler, privind combaterea fascismului, legionarismului, rasismului și xenofobiei. Se semnează. „Vrem doar numele și buletinul de la dumneavoastră!” „Lasă-ne pe noi în durerea noastră, noi vrem să îndreptăm un rău. De unde știi tu ce-i în Paradisul nostru, dacă vrei să ne interzici? Vezi-ți de mama ta, de copiii tăi, dacă-i ai.”
Pelerinii de la mormântul Mărturisitorului au rezistat. S-au întâlnit la coadă și s-au salvat singuri între ei
La coadă ca la coadă. Când îl vezi pe unul de-al tău golaș, îl ajuți. Se dă pomană din mână în mână: măr, pită arăbească, prăjiturică, „napoletană”, o gustare. S-a dat și pâine unsă cu salată de vinete. „Cine a prins, a prins!” „Nu e cărniță, dar nu-i suferință.” Se dă și o haină de pe tine, când vezi că străinul nu are nimic pe el. Se spune și o vorbă bună. Se aranjează și un consult la „Vanessa, te face bine de rinichi și pe ginecologie știe.” Dacă fetița e damblagită, se trimite la Mitrache, mare iubitor de copii, „mi-a salvat mie un nepoțel, că zănatec mai era.” Ți-e bine cumva, deși este „calvarul Crucii”. „Douăzeci și două de ori rafale!”. Stai cu speranță, mângâierea e la coadă, printre cei ca tine. Vrei să ai clipa de bine pe care n-o găsești niciunde. De jur împrejur ”hoți și criminali”.
„E lumea rea!”, „e nebuni mulți”, „pedofili și părinți de pedofili”, „homosexualii ne corupt copiii noștri săracii”, „televiziunile vor să ne îngroape în prostie”.
Și când vine rândul la Altar, săruți mâinile lui Lăcătușu, după o oră și ceva de așteptare. Nea Mihai îți dă iconiță, îți dă cruciuliță, îți dă broșurică, îți dă și ulei de „candeluță, măicuță!”. Nea Mihai dă și sfat: „o să facem biserica Mărturisitorul și acolo ne vom vindeca”, ori „vorbește cu cutare!”, te ajută. Când cobori de pe altar și acolo ai ajutor. O domnișoară „drăguță” te ajută să pășești, că treapta de coborâre de la Ilie Mărturisitorul e făcută mare și ușor strâmbă și, aluneci de la ploaia lui Sfântul Ilie, pe mocheta pusă pe pământ. Apoi, o iei printre garduri și primești pomană. „E pachetul Mărturisitorului: biscuiței, o Măgura, o napoletană” „Doamne! Doamne! Să îndulcești lacul ăsta de griji și amar.”
Și se aude o neliniște. E liniște în jur, între două ropote de ploaie de Sfântul Ilie
„E pomană pentru Ilie Mărturisitorul, la Dum-Dum? Pe la cât să fiu acolo?” I se spune omului că uite câtă lume e la coadă, ce pomană mai vrea? Dar speranța moare ultima: „Eu vin la patru! La Dum Dum!” Omul cu întrebarea iese din cimitirul Adormirea Maicii Domnului, din fundul Giuleștiului - București. Și, la ieșire, îi întreabă milogii: „unde e Dum-Dum?”. Un giuleștean îl abordează: „închiriază pe Roxy! Are 1700W, 60V 100Ah, 25 km/h, 2 locuri + portbagaj”. E chinezească fără permis. Omul plin de napolitane, mere, Măgura, apă nu vrea Roxy, clar vrea Dum Dum. Omul își făcuse mari iluzii și nu putea vedea că poate urma o mare suferință. Surse din anturajul lui Ilie Mărturisitorul au declarat că nu se ținea nicio pomană la Dum Dum.
Despre Ilie Lăcătusu, sfântul legionar la tinerețe
Ilie Lăcătușu s-a născut la 6 decembrie 1909, în județul Vâlcea, într-o familie de țărani credincioși. A urmat Seminarul Teologic din Râmnicu-Vâlcea și Facultatea de Teologie din București, devenind preot în 1934. A fost activ în Mișcarea Legionară, îndeplinind rolul de șef de cuib și lider de sector. A participat la rebeliunea legionară din 1941 și apoi a activat ca preot misionar în Transnistria. În perioada comunistă a fost arestat de două ori și trimis în lagăre și închisori, suferind ani grei de detenție fără condamnare clară. După eliberare, a revenit în slujirea Bisericii până la pensionare. A murit în 1983, la București. În 1998, trupul său a fost găsit neputrezit, fiind considerat semn de sfințenie. Moaștele sale se află la cimitirul Giulești, iar în 2024 Biserica Ortodoxă Română a aprobat canonizarea sa, recunoscându-l ca sfânt.
MangoJerry 23.07.2026, 21:08
Si bine a facut BOR ca l a canonizat. Iar dumneata care zici ca te duci sa dai slava Sf Duh prin sfintii Lui sa stii ca aceasta carcoteala ieftina nu doar ca nu te ajuta, dar te pune intr o pozitie de om care n are nimic in comun cu Dumnezeu si sfintii Lui
teufelmann 23.07.2026, 21:11
Într-o țară prăpădită ca România e foarte ușor să transformi niște derbedei asasini în eroi. Legionarii erau într-adevăr anticomuniști, la fel ca naziștii (pe care mult îi iubea Căpitanul), dar nu de dragul democrației. Nu contează contra cui lupți, ci pentru ce lupți. Iar legionarii luptau - și ucideau - în mod declarat pentru un stat totalitar.
OtisHoffman 23.07.2026, 21:13
Esti de multe ori tentat sa crezi ca superstitia si sumedenia de tabuuri romanesti sint consecintele lipsei de educatie. Dimpotriva, sint urmarile educatiei, si de la stat, si de acasa.
dante69 23.07.2026, 22:03
Vai ce scandal. Inchizitia gandirii corecte a mai descoperit un dusman. Mort dar n-are importanta.
Libertador 24.07.2026, 11:58
Excelent reportaj. Păcat că nu va fi apreciat în adevărata lui noimă, finețe și ironie de majoritatea cititorilor. De exemplu, aceia care simpatizează cu neo legionarii de astăzi fără să cunoască istoria adevărată a acelei mișcări habotnice, xenofobe, fasciste și criminale. Sau aceia care nu știu că "un trup neputrezit, bine mirositor" al câte unui preot decedat nu-l face automat sfânt. Ci acele caracteristici țin mai degrabă de cauza morții, regimul alimentar/postul anterior decesului, de temperatura, aciditatea, umiditatea, compoziția chimică a solului, tipul de îmbălsămare a decedatului, etanșeitatea sicriului etc. Mirosul "plăcut" poate proveni de la lemnul coșciugului sau/și de la tămâia cu care corpul a fost înmormântat. În plus, conexiunea pe care o asumă subliminal pelerinii de la cimitirul respectiv, aceea între convingerile politice ale "sfântului" și cariera lui de slujitor al Domnului, este pe cât de falsă, pe atât de ridicolă. Și deloc nouă în peisajul de azi.