Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a transmis, joi, faptul că nava din Marea Neagră care a fost afectată de incendiu a fost survolată din nou. În acest context, s-a constatat o scădere a temperaturii în zonă, însă nu este permis încă accesul la bord.
Cuprins:
Un elicopter care aparține Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne a survolat din nou zona în care se află nava comercială afectată de incendiul produs în largul Mării Negre.
„Pe timpul survolului, echipajul a efectuat o nouă evaluare cu ajutorul sistemului de termoviziune din dotarea aeronavei. Comparativ cu misiunea desfăşurată în ziua precedentă, a fost constatată o scădere a temperaturii în zona afectată de incendiu, fără a fi observate manifestări ale incendiului cu flacără deschisă", a transmis DSU.
Instituţia precizează că evoluţia este monitorizată permanent, iar în funcţie de rezultatele evaluărilor şi de condiţiile de siguranţă existente la faţa locului va fi analizată oportunitatea accesului la bordul navei pentru efectuarea verificărilor necesare.
„Până în acest moment, nu există indicii privind existenţa unui risc pentru populaţie sau a unui pericol de poluare a mediului marin", precizează oficialii DSU.
GAS LISBON, plecată din portul Alexandria, Egipt, și având ca destinație portul Reni din Ucraina, a fost implicată într-un incident în noaptea de 20 spre 21 iulie, care a provocat avarii majore și un incendiu la nivelul suprastructurii. În urma acestuia, echipajul s-a refugiat în zona prova, fără a putea folosi mijloacele proprii de evacuare.
Unul dintre cei trei marinari răniți pe nava cu GPL lovită în Marea Neagră a murit la Spitalul Județean din Tulcea. Este vorba de un cetățean filipinez, în vârstă de 45 de ani.
Miercuri, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au oferit explicații în contextul unor reproşuri privind neutilizarea navelor multirol din dotarea IGSU pentru stingerea incendiului de la bordul petrolierului Gas Lisbon, în Marea Neagră.