Culisele revoluției neașteptate de la conducerea militară a Ucrainei și alegerea dificilă a lui Volodimir Zelenski, care riscă și cea mai grea criză politică din mandatul său

O parte semnificativă a societății ucrainene, în special participanții la manifestațiile în sprijinul lui Fedorov, și experții consideră că rezultatele acestui impas sunt deocamdată pozitive. Fedorov este întruchipat ca „tot ce este bun”, iar Sîrskîi – „ca tot ceea ce este rău” în structurile de apărare ale Ucrainei. Dezbaterea publică scoate la iveală însă un strat mai profund al problemei. Este vorba de „teoria victoriei”, adică alegerea căii și aplicarea resurselor pentru ca Ucraina să obțină pacea în propriile condiții.

Fedorov și Sîrskîi, două viziuni diferite

Opinia publică este favorabilă în general fostului ministru al apărării. Mîhailo Fedorov (35 de ani) a ocupat acest post timp de șase ani, o perioadă marcată (pentru prima dată după mult timp) de succese clare pe câmpul de luptă. Fedorov a contribuit la aceste succese atât ca ministru al apărării, cât și pentru unele decizii luate pe vremea când era viceprim-ministru și ministru al dezvoltării digitale. De exemplu, el l-a convins pe multimiliardarul Elon Musk să închidă terminalele de contrabandă Starlink folosite de soldații ruși.

Fedorov a prezentat aceste succese ca parte a unei strategii clare. Din punctul lui de vedere, Ucraina trebuie să ducă un „război asimetric” bazat pe diverse tipuri de drone – de la cele capabile să-i vâneze pe invadatori prin pădurile de pe linia frontului până la cele capabile să atace rafinării precum cea de la Omsk, cea mai mare din Rusia.

De cealaltă parte, Oleksandr Sîrskîi (61 de ani) a condus trupele ucraine în cele mai dificile perioade și în cele mai provocatoare operațiuni, dar a acumulat și o mulțime de greșeli care i-au umbrit succesele. Fostul comandant-șef al armatei ucrainene nici măcar nu a încercat să prezinte o strategie pentru obținerea victoriei. De fapt, Zelenski a făcut uneori acest lucru pentru el, de exemplu când a încercat să explice rațiunile din spatele „Operațiunii Kursk”.

Stilul de conducere al lui Sîrskîi a fost prezentat în public ca fiind excesiv de rigid, predispus la micromanagement și interferență în treburile comandanților locali, ceea ce s-a manifestat prin înlocuirea ofițerilor disidenți cu unii mai loiali.

În plus, Sîrskîi a favorizat un stil de desfășurare a operațiunilor care i-a indignat pe experții militari puriști. El a ales de regulă să apere poziții care erau complet sau parțial încercuite și a cerut atacarea punctelor defensive pierdute, indiferent de starea propriilor trupe și a forțelor inamice. Acest stil a rămas neschimbat, chiar și atunci când ar fi fost mai avantajos să „scurteze linia frontului”.

Sîrskîi a creat efectiv o „gardă personală” – regimente de asalt care au efectuat aceleași contraatacuri și au astupat breșe în apărare. Acestea au suferit pierderi mari, dar au primit o parte disproporționată de resurse, inclusiv întăriri, față de alte unități militare. Unele dintre ele au crescut până la dimensiunea diviziilor.

În ochii publicului ucrainean, Sîrskîi este responsabil, de asemenea, pentru funcționarea sistemului de mobilizare forțată și a problemelor asociate. În cele din urmă, potrivit lui Fedorov, Sîrskîi a respins sau a sabotat planurile de reformă propuse de Ministerul Apărării, inclusiv pe cele legate de organizarea operațiunilor de luptă direct pe front.

Un conflict inevitabil

O sursă Meduza apropiată Administrației Prezidențiale de la Kiev descrie conflictul dintre Fedorov și Sîrskîi ca pe o ciocnire între două abordări: una reformatoare, umanistă, oarecum îndepărtată de înțelegerea realităților războiului, și una „generalistă de tip sovietic”. „În timp ce Fedorov promova ideea utilizării trupelor de asalt cu drone, Sîrskîi, considerat un «general de asalt», vedea succesul doar prin atacuri de infanterie.

Sursa citată de Meduza recunoaște, de asemenea, că cetățenii ucraineni s-au săturat de scandalurile legate de mobilizarea forțată și de investigațiile privind abuzurile din armată. „Sîrskîi a devenit un simbol al modului în care viața tinerilor ucraineni ar putea deveni mai dificilă pe măsura continuării mobilizării brutale și forțate”. Potrivit sursei, opinia predominantă în societate este că fostul comandant-șef „nu a schimbat în mod deliberat angajații secțiilor teritoriale de recrutare. Ba dimpotrivă, aceștia au fost împinși să muncească cât mai mult posibil”.

„Tinerii profesioniști, managerii și specialiștii IT care nu vor să lupte, nu înțeleg cum funcționează războiul și nu se gândesc la viitor în contextul unei posibile mobilizări în Rusia au perceput demisia lui Fedorov și rămânerea lui Sîrskîi ca pe un pericol înfricoșător. Pentru ei, aceasta însemna că, mai devreme sau mai târziu, toată lumea va trebui să lupte”, a spus sursa respectivă.

În orice caz, Sîrskîi a răspuns acuzațiilor lui Fedorov cu un editorial plin de explicații și contraacuzații:

• Nu a prezentat publicului o strategie pentru obținerea victoriei deoarece aceasta trebuie ținută secretă față de inamic;
• Comandantul-șef luptă 24 de ore din șapte zile, în timp ce adversarii săi sunt buni doar la prezentări;
• El, Sîrskîi, nu viceprim-ministrul Fedorov, a fost în fruntea înființării Forței sistemelor fără pilot ca prima ramură separată într-o armată;
• El a fost cel care l-a ales pe capabilul comandant Robert Brovdi, a cărui candidatură „a fost contestată de mulți”;
• De asemenea, a încercat să integreze dronele în sistem, astfel încât acestea să poată fi folosite pentru operațiuni cu arme combinate alături de trupele de infanterie, artilerie și geniu, deoarece dronele singure nu pot purta un război, darămite operațiunile ofensive necesare pentru victorie;
• În cele din urmă, a luptat împotriva exceselor din cadrul secțiilor teritoriale de recrutare, dar nu a reușit să reformeze sistemul, deoarece planul de reformă este elaborat de Ministerul Apărării și aprobat de Parlament.

O altă sursă citată de Meduza susține că Fedorov i-a antagonizat pe generalii aflați sub conducerea lui Sîrskîi prin încercarea sa de a introduce supravegherea militară civilă în achizițiile militare. „E de înțeles că astfel de idei au fost profund respinse de generali, inclusiv pentru că reduceau potențialul de corupție. Pe de altă parte, generalii sunt generali dintr-un motiv. Și apoi apare un puști, un IT-ist, și începe să-i gestioneze. Este o problemă pur umană”, explică sursa.

Ucraina, la răscrucea unei alegeri pentru victorie

Evident, o parte semnificativă a conflictului provine atât din animozitatea personală, cât și din delimitările neclare ale rolurilor și responsabilităților în cadrul structurii de comandă militară. Cu toate acestea, cel mai important dezacord este de natură conceptuală. Ucraina se confruntă cu întrebare presantă: cum să-și sporească avantajele tehnologice și tactice dobândite recent și, cel mai important, cum să utilizeze aceste avantaje pentru a găsi o cale către pace în condițiile sale, adică spre victorie.

Acest rezultat poate fi obținut prin diverse metode (sau printr-o combinație a acestora). Calea cea mai directă este o oprire evidentă a ofensivei rusești în regiunea Donețk, care poate fi realizată printr-o contraofensivă de succes (sau o serie de operațiuni ofensive) în regiune. Alte căi implică abordări pe termen lung pentru a câștiga un război de uzură împotriva unui adversar cu resurse superioare. Ambele scenarii necesită ca Ucraina să obțină un avantaj decisiv în ceea ce privește eficiența (deoarece are mai puține resurse decât Rusia).

În ultimul an, Forțele Armate ale Ucrainei au făcut progrese semnificative: atacurile cu drone pe front și contraatacurile au sporit pierderile rusești și au făcut extrem de dificilă utilizarea vechilor tactici ofensive (chiar și infiltrarea unor grupuri mici de infanterie, darămite utilizarea unor unități mecanizate complete). Ucraina și-a demonstrat capacitatea de a perturba logistica rusească în vastele teritorii ocupate prin atacuri cu drone de la 20 la peste o sută de kilometri de linia de contact. Atacurile cu drone și rachete, deși nu ating amploarea celor ale Rusiei în ceea ce privește masa de explozibili aruncați, au devenit mai eficiente decât cele ale inamicului prin selectarea țintelor sensibile. După o lungă pauză (din vara anului 2024), Forțele Armate Ucrainene au revenit la desfășurarea unor operațiuni ofensive relativ ample – de dimensiunea unui corp de armată.

Toate acestea cresc, fără îndoială, costul războiului pentru Rusia și reclădesc o resursă importantă – îmbunătățirea moralului armatei și al societății. Pe lângă creșterea încrederii în guvern, acest lucru ar putea avea un impact direct asupra disponibilității altor resurse: de exemplu, reducerea numărului de militari care părăsesc unitățile lor fără permisie.

Teoria „victoriei” în viziunea lui Fedorov

Pe baza acestor succese, majoritatea obținute cu utilizarea dronelor, Fedorov și-a formulat „teoria victoriei”:

• Trebuie să creștem presiunea asupra economiei ruse și a opiniei publice din Rusia prin lovituri dureroase împotriva țintelor vulnerabile din industriile-cheie;
• Să perturbem simultan lanțul de aprovizionare către teritoriile ocupate cu atacuri asupra logisticii;
• Pe front, atacurile cu drone ar trebui să asigure un nivel de pierderi pe care Rusia să nu îl poată acoperi prin recrutări pe bază de contract (în prezent în jur de 30.000 de recruți pe lună).

Fedorov nu a discutat în detaliu capacitățile ofensive ale Ucrainei, dar a propus crearea unor trupe de asalt cu drone în acest scop.

Biroul lui Zelenski nu a acceptat în totalitate planul lui Fedorov. De exemplu, șeful Cancelariei Prezidențiale a Ucrainei, generalul Kirilo Budanov, a declarat la sfârșitul lunii mai că războiul nu poate fi câștigat doar cu drone: „Nu sunt arma principală, ci o armă de sprijin”.

Demiterea lui Fedorov a fost determinată probabil nu doar de tensiuni politice și neîncredere personală din partea lui Zelenski (așa cum afirmă fostul ministru de externe Dmitro Kuleba), ci și de diferențe conceptuale. De altfel, Zelenski a susținut în general metodele de război alese de Sîrskîi.

Menținerea chiar și a unor poziții fără speranță și contraatacurile au fost de regulă în concordanță cu obiectivele politice: ori societatea ucraineană este foarte sensibilă la pierderile teritoriale. Sîrskîi nu a vrut să se limiteze la apărare și a rămas un adept ferm al ofensivelor mari, decisive, capabile să atingă obiective strategice. El a căutat mult timp să crească numărul de brigăzi, dar acest proces a fost (aproape) oprit din cauza lipsei de personal și echipamente.

Planul lui Fedorov se bazează pe succese reale, dar principala întrebare este: va duce acesta la victorie? Pierderile Forțelor Armate Ruse sunt într-adevăr în creștere, ofensiva lor s-a poticnit, dificultățile economice se agravează în Rusia, iar sentimentul anti-război crește vizibil. Totuși, nu asta contează; ceea ce contează este convingerea lui Putin că, adaptându-se la dificultăți, va obține totuși „victoria”. Doar succesele Forțelor Armate Ucrainene pe câmpul de luptă îl pot convinge de contrariu.

Până în prezent, Kremlinul nu a arătat nicio dorință de a face compromisuri ca răspuns la atacurile ucrainene, oricât de eficiente au fost până acum. Forțele Armate Ruse încearcă deja să răspundă în același fel: au lansat propria lor campanie de atacuri la scară largă asupra benzinăriilor și depozitelor de petrol (anterior acestea erau vizate sporadic), încearcă să perturbe logistica din spate și atacă navele care transportă mărfuri către și dinspre Ucraina prin Marea Neagră. Propagandiștii Kremlinului au primit instrucțiuni să facă apel în mod constant la răbdare, pentru că victoria este aproape.

Așadar, deși planul lui Fedorov s-ar putea să nu conducă direct la o victorie rapidă, totuși ar apropia Ucraina de victorie. Problema Ucrainei este că nu are resurse suficiente în acest sens, iar orizontul de timp este limitat în funcție de susținerea externă primită.

În cele din urmă, Sîrskîi l-a acuzat direct pe Fedorov că a manipulat resursele pentru a-și favoriza planul: se presupune că ar fi crescut aprovizionarea cu drone a armatei luând bani din statul de plată al soldaților pentru a doua jumătate a anului.

Mîhailo Drapatîi, omul ales să conducă armata ucraineană

Mîhailo Drapatîi (43 de ani) este un general tânăr, dar cu o vastă experiență, care a deținut funcții operaționale (în Statul Major General) și de comandă. Firește, toate aceste funcții aveau un nivel de responsabilitate mai scăzut decât cel de comandantului-șef. Lipsa sa de experiență constă în primul rând în determinarea strategiei de război.

Ca orice comandant, Drapatîi are în spate o carieră cu succese și greșeli. După ce a respins ofensiva Forțelor Armate Ruse în regiunea Harkov în vara anului 2024, a fost numit comandant-șef al Forțelor Terestre și a condus ulterior în paralel cel mai mare grup al Forțelor Armate Ucrainene, „Hortîția”, responsabil pentru apărarea Donbasului – de la granița regiunii Harkov până la granița regiunii Dnipropetrovsk. A organizat contraatacuri la periferia orașului Pokrovsk și a oprit ofensiva rusească asupra orașului. Cu toate acestea, a ratat momentul în care Forțele Armate Ruse și-a reluat ofensiva în zona dintre Pokrovsk și Kosteantînivka.

Pe de altă parte, Drapatîi a dezvoltat un sistem de integrare a dronelor în operațiuni interarme. Scopul era de a restabili capacitatea ofensivă a Forțelor Armate Ucrainene – nu doar cu contraatacuri locale, ci cu operațiuni manevrabile pe secțiuni semnificative ale frontului.

Viitorul comandant-șef a îndeplinit o misiune politică importantă. Liderul rus Vladimir Putin s-a lăudat în fața președintelui american Donald Trump că Rusia a capturat orașul Kupiansk. Tot atunci, Forțele Armate Ucrainene au alungat armata rusă din centrul orașului și i-au provocat pierderi grele.

Se poate presupune că unele dintre greșelile lui Drapatîi au fost cauzate de insuficiența trupelor și interferența generalului Sîrskîi. De-acum încolo Drapatîi va trebui să rezolve probleme similare la un nou nivel de responsabilitate, iar resursele vor fi întotdeauna insuficiente.

În opinia analiștilor, Mîhailo Drapatîi, numit marţi în postul comandant-şef al armatei, trebuie să gestioneze un front extins şi o penurie de efective, construind în acelaşi timp relaţii între comanda armatei şi Ministerul Apărării, notează Reuters.

Mîhailo Fedorov refuză postul de viceprim-ministru și pune presiuni pe Volodimir Zelenski

În timp ce Mîhailo Drapatîi preia frâiele de la generalul Oleksandr Sîrskîi, Mîhailo Fedorov refuză funcția guvernamentală care i-a fost propusă și insistă să rămână la șefia Ministerului Apărării – o poziție care poate redirecționa criza de la conducerea militară la o criză politică.

„Îi sunt recunoscător președintelui (Volodimir Zelenski – n.r.) pentru toate opțiunile pe care le-a propus. Dar astăzi, există doar trei poziții în stat care, în afară de armata de pe câmpul de luptă, determină cu adevărat cursul războiului: președintele Ucrainei, ministrul Apărării și comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei. De acest motiv, nu voi accepta nicio altă poziție decât cea de ministru al Apărării”, a declarat joi Fedorov după ce a fost propus ca viceprim-ministru pentru inovație militară.

Fostul ministru ucrainean al Apărării a susținut că vrea să continue lupta împotriva corupției în achiziții, să finalizeze modernizarea armatei, să planifice operațiuni asimetrice împotriva inamicului rus, să elimine „cultura minciunii și a iresponsabilității” din cadrul sistemului și să ducă până la capăt și alte proiecte inițiate.

Potrivit lui Fedorov, echipa sa a venit la Ministerul ucrainean al Apărării cu „un plan concret pentru a pune capăt războiului”, iar acest plan a fost „implementat în mod consecvent”. Ucraina a început să preia inițiativa în război „pentru prima dată în ultimii ani”, a subliniat el.

Refuzul lui Fedorov sporeşte presiunea asupra lui Zelenski, căruia protestatarii i-au dat termen până vineri să-l repună în funcţie.

Discuţiile dintre Zelenski şi Fedorov continuă, în timp ce organizatorul protestelor, veteranul de război Dmîtro Koziatînski, afirmă că fostul ministru al apărării „a făcut ceea ce trebuia” rămânând ferm pe poziţii. „Trebuie neapărat să impunem această numire. Trebuie să existe reforme în Ministerul Apărării!”, a cerut el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE