Nu e recomandat să vă limitaţi posibilităţile de evoluţie în carieră doar în funcţie de bani, deoarece s-ar putea să apară o stare de nelinişte continuă. Mediul de la serviciu e important, pentru că lucrul în condiţii periculoase v-ar putea afecta sănătatea. E bine să vă protejaţi fizic şi psihic, dar şi să evitaţi posibilele exagerări.
Livia Gabriela Todor, 22 ianuarie 1975, ora 11.30, Sf. Gheorghe. Vărsător cu ascendentul în Taur. Şansa nu vă lipseşte, dar vine ceva mai târziu în viaţă sau sub forma unor rezolvări de ultim moment. Este de aşteptat să ajungeţi la o situaţie materială bună după căsătorie sau ca urmare a generozităţii celor apropiaţi.
Vă pricepeţi la destule lucruri, dar, pentru a avea succesul dorit în afaceri, trebuie să treceţi prin multe încercări şi să căpătaţi experienţă. Sănătatea depinde în mare măsură de o atitudine corectă faţă de propriile eşecuri, pe care ar fi bine să le treceţi cu toată sinceritatea la capitolul experienţe, nu să vă învinovăţiţi pentru ele. Căsătoria poate interveni mai târziu, în împrejurări neobişnuite.
Leonard Diaconu, 11 martie 1968, ora 22.30, Bucureşti. Peşti cu ascendentul în Scorpion. Cariera este o problemă de opţiune şi de ambiţie personală, iar şansa de a construi ceva solid şi durabil depinde de capacitatea dv. de a îmbina interesele personale cu nevoile celorlalţi.
Dacă ora este sigură, succesul poate apărea în jurul vârstei de 40 de ani. Aţi putea ocupa funcţii de mare responsabilitate la nivelul unei comunităţi. Şansa apare sigur în viaţa dv. Vă rămâne doar să o observaţi.