eMag a fost reclamat de 4.666 de ori la Protecția Consumatorilor, de sute de ori mai mult decât Temu și Shein

 3 comentarii

eMAG a fost reclamat de 4.666 de ori la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în perioada 1 ianuarie 2025 - mijlocul anului 2026, potrivit datelor obținute de NewsCenter.ro. În aceeași perioadă, platformele chinezești Temu și Shein au adunat împreună doar 34 de sesizări la ANPC: câte 17 pentru fiecare.

Diferența este uriașă: numărul reclamațiilor primite de eMAG este de peste 137 de ori mai mare decât totalul sesizărilor pentru cele două platforme asiatice.

Câte reclamații au fost depuse împotriva eMAG

Potrivit datelor transmise de ANPC, dintre cele 4.666 de reclamații înregistrate împotriva eMAG, 671 au fost considerate întemeiate, iar 400 neîntemeiate.

Alte 1.237 de reclamații au fost soluționate amiabil de operatorul economic.

În urma controalelor au fost aplicate 619 sancțiuni contravenționale, dintre care:

  • 210 avertismente;
  • 409 amenzi contravenționale.

ANPC precizează că numărul sancțiunilor nu trebuie confundat cu cel al reclamațiilor. O sesizare nu conduce automat la aplicarea unei amenzi.

„Menționăm că diferența de reclamații se află în curs de cercetare sau înregistrează alte concluzii de soluționare decât cele trei categorii solicitate de dumneavoastră.”, a precizat ANPC.

Pentru ce au reclamat românii eMAG

Printre motivele pentru care au fost aplicate sancțiuni se numără nerespectarea termenelor de garanție și de livrare, nerespectarea unor condiții declarate sau a ofertelor comerciale și probleme privind restituirea banilor.

Au fost constatate inclusiv situații în care, după retragerea dintr-o comandă online, suma achitată nu a fost restituită în termenul legal de 14 zile.

De asemenea, sancțiunile au vizat nerespectarea regulamentelor unor campanii și a ofertelor cu vouchere.

Temu și Shein, doar 34 de reclamații

În cazul platformelor Temu și Shein, ANPC a înregistrat câte 17 reclamații în perioada analizată.

Cele 34 de sesizări au fost însă redirecționate către Centrul European al Consumatorilor din România, deoarece ANPC nu are competență teritorială directă asupra companiilor care operează aceste platforme din România.

Astfel, numărul foarte mic al reclamațiilor nu poate fi interpretat automat ca o dovadă că utilizatorii Temu și Shein întâmpină mai puține probleme.

Un comisar ANPC a explicat pentru sursa citată că diferența este legată și de modul în care consumatorii pot reclama problemele și pot returna produsele: „Practic, clienții de pe platformele chinezești își asumă ca la loto că pot pierde banii, să nu primească produsele din fotografii. Însă, comenzile sunt relativ mici, sub 100 de euro, așa că majoritatea își asumă riscul.”

„Dacă legislația le-ar impune acestor platforme să preia returul rapid, să fie verificat în România și multe alte condiții, cred că ar fi mai multe sesizări, poate și mai multe comenzi”, a mai spus acesta.

eMAG poate fi verificat direct de ANPC

Spre deosebire de Temu și Shein, compania care operează eMAG în România, Dante International SA, este înregistrată în România și poate fi controlată și sancționată direct de autoritățile române.

Acesta este unul dintre motivele pentru care comparația simplă dintre numărul reclamațiilor trebuie privită cu atenție.

Cele 4.666 de sesizări împotriva eMAG reprezintă reclamații care au intrat în circuitul ANPC, în timp ce sesizările împotriva platformelor chinezești sunt tratate diferit din cauza jurisdicției.

Dante International, compania care operează eMAG, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de aproximativ 8,7 miliarde de lei. Sameday, compania de curierat controlată în proporție de peste 95% de Dante International, a raportat în România o cifră de afaceri de aproximativ 1,44 miliarde de lei.

Împreună, cele două companii au avut în România afaceri de peste 10,1 miliarde de lei în 2025.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Ippikiookami 16.08.2026, 22:26

    Foarte bine, încep să urăsc tot mai tare emagul, nu m-a lăsat să cumpăr în rate ce mi-am dorit, de 4 ori refuzat de catre hellblu ăsta, mulțumesc emag, ha ha

  • Avatar comentarii

    electro75 17.08.2026, 16:00

    credeti..?.. am facut peste o suta de comenzi pe temu , inainte sa ne jefuiasca statul roman si UE cu taxe , si am avut de doua ori probleme , dar banii mi-au fost returnati instant fara retur.. la emag am facut vreo 30 de comenzi.. iar jumatate din ele sau stricat sau au venit cu defecte.. dar ca sa faci retur mai bine te lipsesti..asta e diferenta

    • Avatar comentarii

      DiaD9 18.08.2026, 11:15

      La eMag fac comenzi 2-4/am. Am facut si un retur. Nu am avut probleme inca. La temu, si eu, am facut vreo 2 retururi pt care am primit banii fara sa mai returnez produsul.

  • Avatar comentarii

    Deus 17.08.2026, 16:08

    Emag nu Mai Este ce a fost odata,a si renuntat la multe produse si lasa comerciantii sa se bata pentru un profit mic Emag taxeaza inclusiv transportul comerciantul plateste comision si pe transport si pe produs Deci in mod normal toate produsele vandute pe emag sunt Mai scumpe cu minim 20% decat DACA s-ar vinde pe un site propriu,abundenta de produse vine cu o inflatie de 20% pe toata marfa vanduta pe emag,

ALTE ȘTIRI
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
21:19
Mesajul transportatorilor din COTAR pentru ministrul Transporturilor, după problemele TollRo: „Parcă suntem proştii Europei”
21:09
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!