Salată de creveţi (pentru 4 persoane)

Ingrediente: o jumătate de avocado, 100 g ţelină, 14 creveţi decorticaţi, 200 g de salată verde, trei linguri cu ulei de măsline, 50 ml vin alb, sare, piper negru.
Preparare: se curăţă creveţii, se fierb nu mai mult de trei minute, în jumătate de cantitate de vin, apă, sare, piper negru boabe şi o foaie de dafin. După ce au fiert, se scot, se trec printr-un jet de apă rece şi se scurg, apoi se lasă deoparte. Rădăcina de ţelină se curăţă şi se feliază rondele subţiri de 2 mm. Apoi se fierb câteva minute, astfel încât să rămână un pic mai tari. Avocado se curăţă şi se lasă în apă cu lămâie 15 minute. Se scoate şi se taie feliuţe, se adaugă sare, piper, cele trei linguri de ulei de măsline şi se dă deoparte. Creveţii se amestecă cu sare, piper, ulei de măsline şi puţină zeamă de lămâie. Salata verde se rupe inimioare şi se condimentează cu piper, sare şi lămâie. Se ia o farfurie şi se aşază un strat de salată verde, unul de avocado, unul de ţelină şi unul de creveţi.
Preţ ingrediente: 27 de lei


Lup de mare marinat (pentru 6 persoane)

«Chef»- bucătarul Joseph Hadad vă propune un meniu special: Mâncați ca la nunta lui BorceaIngrediente: un lup de mare, 100 g sare grunjoasă, sare, piper, zeama de la o lămâie, două linguri cu ulei de măsline, coajă de portocală şi lămâie, boabe de coriandru.

Preparare: lupul de mare se curăţă şi se scot oasele de pe şira spinării. Se acoperă cu sare grunjoasă şi se lasă timp de 30-40 de minute. Apoi peştele se spală cu apă rece şi se usucă bine într-un şerveţel de bucătărie. Peste lupul de mare se presară coaja de lămâie, de portocală, boabele de coriandru şi de piper negru zdrobite şi se presează uşor cu mâna. Din zeama de lămâie, două linguri cu ulei de măsline se face un sos. Cu această compoziţie se unge peştele şi se dă la frigider pentru 24 de ore, acoperit cu un capac peste care s-a aşezat o greutate de 500 g. După o zi, peştele se feliază subţire şi se rulează astfel încât să rezulte un trandafir.

Preţ ingrediente: 37 de lei


Piept de raţă cu pepene galben (pentru 4 persoane)

Ingrediente: un piept de raţă dezosat, două linguri cu ulei de măsline, 10 g ghimbir, sare, piper, cimbru proaspăt, 30 ml de vin “Lacrima lui Ovidiu”, 40 ml vin alb demisec.

«Chef»- bucătarul Joseph Hadad vă propune un meniu special: Mâncați ca la nunta lui BorceaPreparare: ghimbirul se mărunţeşte, se adaugă sare şi se amestecă cu apă, cu 30 ml “Lacrima lui Ovidiu” şi 40 de ml de vin demisec. Se marinează pieptul de raţă timp de trei- patru ore. După ce a fost marinat, se ia o tigaie de teflon, se crestează cu un cuţit pieptul de raţă şi se frige cu un strop de ulei de măsline. Se dă la foc mic până când se topeşte grăsimea. Apoi se încălzeşte cuptorul la 180 de grade Celsius şi se bagă la cuptor într-o tavă acoperită, pentru 7-8 minute. Când este gata, se scoate pieptul de raţă şi i se îndepărtează grăsimea. Se lasă la răcit 2-3 ore. Pepenele galben se curăţă de coajă şi se taie în formă de bărcuţe. Pieptul de raţă preparat se taie pe lăţime în fâşii de 2,5 cm şi se aşază peste pepene. Pentru un plus de savoare, se picură “o lacrimă” de ulei de susan peste fiecare felie. Se decorează cu rocola sau cu praz.

Preț ingrediente: 31 de lei

Pontul lui Joseph

Cumpăraţi o raţă întreagă. Pieptul îl veţi putea folosi pentru reţeta cu papaya sau cu pepene galben. Din aripioare şi oasele rămase, veţi putea găti o ciorbă din legume extraordinară şi foarte sănătoasă pentru toată familia. Pulpele le puteţi pregăti la cuptor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.