Cuprins:
Reporterii Libertatea și-au dedicat câteva ore pentru „a călca” pe urmele poveștii de dragoste a familiei prezidențiale franceze.
Aceste locuri nu doar că i-au marcat copilăria și tinerețea, dar continuă să joace un rol important în cariera sa politică și personală.
Bunicul lui a fost primar în Authie
Un sat mic, cu 300 de suflete, între Somme și Pas-de-Calais, Authie este locul de origine al familiei paterne a lui Macron. Bunicul său, Henri, a fost primar între 1953 și 1964.
„Familia mea este înmormântată la Authie. Cunosc șarmul și suferințele acestui loc”, a declarat Macron într-un discurs la Arras.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/authie.jpg)
A crescut într-o familie de medici, în cartierul Henriville din Amiens
În cartierul Henriville din Amiens, orașul său natal, situat în nordul Franței, la aproximativ 100 de kilometri de Paris, Macron a crescut într-o familie de medici. Tatăl său îl descria drept „o persoană curioasă, care absorbea tot ce putea învăța de la cei din jur”.
A crescut absorbit de biblioteca familiei și urmând cu sârguință cursurile riguroase de la Colegiul Iezuit „La Providence”.
Educația oferită acolo, strictă și umanistă, i-a modelat intelectul și gustul pentru filozofie.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/cartier-henriville-1.jpg)
Rue Delpech și legătura cu bunica
„Manette”, bunica sa, a fost un punct de referință emoțională pentru Macron. „Ea mi-a călăuzit primii pași în viață”, a scris președintele în cartea sa „Revoluție”.
Moartea bunicii în 2013 a avut un impact profund asupra sa.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/rue-delpech.jpg)
La Providence, începutul unei povești de dragoste
Liceul catolic iezuit din Amiens, La Providence („La Pro”), este locul unde Emmanuel Macron a întâlnit-o pe Brigitte, profesoara sa de franceză și lideră a clubului de teatru, cu care s-a căsătorit ulterior.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/liceul-la-providence-1024x684.jpg)
Relația lor, începută printr-o pasiune comună pentru literatură, a fost descrisă de Macron ca „o complicitate intelectuală transformată într-o pasiune durabilă”.
Din această apropiere s-a dezvoltat o relație neobișnuită și mult discutată, care a zdruncinat convențiile sociale. Și una care alimentează și astăzi discuții: la momentul romantismului lor, Emmanuel Macron era un adolescent de 15 ani, iar Brigitte – o femeie adultă de 39 de ani.

„Mica prințesă” și ciocolateria istorică
Cu mult înainte de a deveni prima-doamnă a Franței și de a se muta la Palatul Élysée, Brigitte Macron a crescut la Amiens într-un mediu privilegiat, în inima unei familii burgheze adânc înrădăcinate în istoria locală, nota Le Journal de la Maison.
Brigitte a crescut într- o casă mare de pe strada Delambre, „la doi pași” de faimoasa ciocolaterie a familiei, Jean Trogneux, o adevărată „instituție” în Amiens încă din 1872.
Povestea companiei Jean Trogneux și a familiei lui Brigitte face parte, de fapt, din moștenirea orașului Amiens, care se întinde pe cinci generații. Fondată în 1872, ciocolateria a devenit rapid un simbol regional, specializându-se în faimoasele macarons de Amiens.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/ciocolaterie-trigneux-amiens-1024x768.jpg)
Jean Trogneux, tatăl lui Brigitte, a fost una dintre figurile-cheie în dezvoltarea mărcii, administrând magazinul istoric de pe Rue Delambre.
Născută într-o familie cu 6 copii, Brigitte a fost cea mai mică. „Era evident că toată lumea avea multă admirație pentru ea”, mărturisea o prietenă din copilărie în biografia „Brigitte Macron, l’affranchie”, de Maëlle Brun.
A crescut într-un mediu privilegiat, „o mică prințesă răsfățată”, între magazinul din centru, școala privată Sacré-Cœur, unde urma cursurile, și weekendurile petrecute în vila din Le Touquet.
O elevă sârguincioasă, dar uneori obraznică, era descrisă ca o adolescentă „lideră” năzdrăvană, veselă și iubitoare de modă, căreia îi plăcea să iasă cu prietenii ei.
A absolvit liceul cu onoruri, specializarea literatură și, ulterior, a devenit profesoară la Colegiul „La Providence” din Amiens, unde l-a întâlnit pe Emmanuel Macron, elevul ei în vârstă de 15 ani.

Rue Saint-Simon, locul întâlnirilor secrete
Pe această stradă din Amiens, Macron își vizita frecvent viitoarea soție, Brigitte. Decizia de a-și urma pasiunea a fost marcată de momente intense, inclusiv o confruntare cu părinții săi.
Mairie du Touquet și jurământul de iubire
În 2007, după 13 ani de relație, Macron și Brigitte s-au căsătorit în primăria din Le Touquet. Ceremonia a fost un moment emoționant, iar Macron a subliniat atunci: „Suntem un cuplu poate neobișnuit, dar autentic”.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/primaria-le-touquet-1024x680.jpg)
Vila din Le Touquet, refugiul oficial, de vânzare
Această vilă este locul preferat al cuplului Macron pentru vacanțe și momente de relaxare.
Brigitte Macron a moștenit Vila Monéjan din Le Touquet la moartea tatălui ei, în 1994. Cuplul Macron a petrecut mult timp acolo.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/hepta6404736-scaled.jpg)
Cu toate acestea, la începutul anului 2025, au decis să o vândă, pentru a câștiga mai multă intimitate, relata La Dépêche. Un contract preliminar de vânzare a fost semnat pentru 3,7 milioane de euro.
Conservatorul, catedrala, politica
Macron a studiat pianul timp de 10 ani la Conservatorul din Amiens, obținând un premiu important. Această pasiune continuă să îl definească, fiind deseori numit „Mozart de la Élysée”.
Amiens rămâne un punct central în viața lui Macron. În 2016, la Palais des Congrès din oraș, și-a lansat mișcarea politică „En Marche!”.
„Am vrut să fac acest pas în Amiens, locul în care am devenit conștient civic”, a declarat el.
Traversat de Somme, Amiens, regiunea Hauts-de-France, are 120.000 de locuitori. Aici se află vestita catedrală construită în secolul al XIII-lea în stil gotic, 42 de metri înălțime, cea mai înaltă catedrală clasică din Franța. Din 1981 se află pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/catedrala-amiens-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/amiens-seara-1024x768.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d0369bde99afcc0141c02779cdd2fcc8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1b1eb16b73619b7d84806be25e8b61dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5edfc93c49cab8a8eb1ac927c630c4eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_11d8952a62363b166f62c14b72478ca6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2e9e296f551a58e7637f0f7901c52e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fa53b7bba8b250f4e619baffa9387ca7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_735cf41af0aa3d517381e9c1ece5d2a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bd210394f9cb40666dc4361aba54327b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_53c3eb9b73c50f1dd10a33a0cd894b2e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0afa83b35226b025d2ad9a6e5f198d49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6c55069296cd5d38cfc90b59c09346a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_3782884f9dc3e18c8202fbf2aee15837.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dd17de4ea5b79b02b6274ce5c754830c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_6600ba43f48708deeab9ca97fb8d62ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2587d8ceabd36a4fde05ef14ee66fa9e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6c8a32e1ec845b2e76b94ccd2c992f7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_2983c8585f36f3e86ad36cfb1a1b9500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b828da1ae65ae04f54a377bbd0b3dd44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_3aa3f3053a885a35b8357bbf0d9df728.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_48f1909b532d381f08f5ac04c3137620.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_131f9c8e982313123c935f0f1185275f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/colaj-brigitte-si-emmanuel-macron-amiens.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_f85c93114cdcb84f5638f7f02fed1180.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3ab0bac2271113cf1f00c69b0bcb8bcc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/imagini-de-la-priveghiul-lui-iulian-vrabete-basistul-holograf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/tudor-duma-a-fost-arestat-preventiv-pentru-30-de-zile.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_0a974cdcac552b53433779663108efb5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cb90b158099ca387ca40c6b67001eee3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_664d8a0872b8b6714c85e1b835997ec0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8df59e7594de13c08269236b8f7109ea.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/adi-petre-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/adrian-kaan-survivor-romania-2026-antena-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f794dff5f4b6f5c34a4ea129061fabfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_780be6b328d8b230e42d88926107db97.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_45ee583a67f69820592efa6f4f4230c1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/imago846867518-e1772648776116.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/whatsapp-image-2026-03-12-at-16-40-36-e1773326735937.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/dorin-chiotea-rares-nechifor-foto-vlad-chirea-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-sagetator.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-scorpion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-balanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-fecioara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/ceas-panou-daylight-saving-time.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/masina-spalat-folie-aluminiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/carte-cult-matanii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/avalansa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/hepta8385287.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/aem3441-e1773241713402.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/aeroport-dubai-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ursi-romania-shutterstock2360608409-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/lia-olguta-vasilescu-psd-1-e1767992240424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/un-barbat-isi-consoleaza-prietenul-deprimat--foro-ilustrativ2-shutterstock388576783.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/protest-cu-ochii-pe-justitie--foto-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/trei-ministri-psd-refuza-reforma-administratie-ilie-bolojan-e1771246284144.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.