Ce înseamnă să fierbi pastele al dente

Expresia ”al dente” provine din limba italiană și înseamnă „la dinte”. Atunci când auzim despre paste al dente, este vorba despre un mod de gătire în care pastele sunt fierte suficient cât să fie pătrunse, dar rămân ușor ferme la mușcătură, fără a fi însă tari sau crude în interior.

Acest stil de gătire este considerat ideal în bucătăria italiană din mai multe motive. În primul rând, din punct de vedere al gustului și al texturii, dar și din motive de sănătate.

Pentru a obține pastele al dente, este important să fie respectat timpul de fierbere indicat pe ambalaj, dar și să fie gustate înainte de a fi scurse. Timpul variază în funcție de tipul de paste (spaghete, penne, fusilli etc.), grosime și compoziție. De regulă, se fierb în multă apă clocotită cu sare, iar când pastele sunt fragede, dar încă ferme, se scurg imediat și se amestecă cu sosul.

De ce e important să fierbi pastele al dente

Fierberea pastelor al dente este importantă din punct de vedere al texturii, al gustului și chiar al modului în care organismul le digeră.

Textura

În primul rând, textura este unul dintre cele mai evidente motive. Pastele fierte al dente au o consistență elastică, ușor fermă, care face ca fiecare mușcătură să fie plăcută. Dacă sunt prea fierte, pastele devin moi, lipicioase și își pierd structura. Textura al dente creează un contrast plăcut cu sosul și cu celelalte ingrediente, ceea ce face preparatul mai interesant din punct de vedere senzorial.

Gustul

Pastele gătite corect, al dente, își păstrează forma și suprafața ușor rugoasă, ceea ce permite sosului să adere la ele. În schimb, pastele prea fierte absorb excesiv lichidul, se umflă, rezultând un preparat dezechilibrat, în care gustul sosului este diluat. Modul de a le găti al dente asigură un raport bun între pastă și sos, fiecare având locul său clar în farfurie.

În plus, pastele continuă să se gătească și după ce sunt scoase din apă, mai ales dacă sunt amestecate cu un sos fierbinte. Dacă le fierbi deja prea mult, în farfurie vor deveni și mai moi.

Pastele al dente sunt mai sățioase și au un indice glicemic mai mic

Amidonul din paste, atunci când este supus prea mult timp la temperaturi ridicate, devine foarte ușor de digerat și se transformă rapid în glucoză în sânge. Pastele prea fierte au astfel un indice glicemic mai mare, ceea ce duce la creșteri rapide ale nivelului de zahăr din sânge și la o senzație de foame care revine mai repede. În schimb, pastele al dente au o structură a amidonului mai stabilă, se digeră mai lent și oferă o sațietate mai îndelungată.

Cum fierbi pastele al dente

  • Alege o oală mare și pune multă apă. Pentru ca pastele să se fiarbă uniform și să nu se lipească între ele, pune suficientă apă într-o oală încăpătoare. Cu cât apa este mai multă, cu atât scade riscul ca pastele să se aglomereze sau să se gătească neuniform.
  • Adu apa la fierbere și adaugă sare. Când apa clocotește, adaugă sare din belșug, cantitatea recomandată este una generoasă, astfel încât apa să fie aproape de ”prea sărată” la gust. Sarea nu doar dă gust pastelor, ci și intensifică aroma lor în interior.
  • Pune pastele în apă când clocotește și amestecă. Adaugă pastele în apa clocotindă și amestecă imediat ca să nu se prindă de fundul oalei sau unele de altele.
  • Urmează timpul de fierbere indicat, dar nu te baza doar pe el. Pe ambalajul pastelor găsești un interval de timp recomandat (de exemplu 9-11 minute). Contează mai mult să verifici gustând, decât să respecți timpul cu strictețe. Setează cronometrul pentru cu 1-2 minute înainte de finalul intervalului indicat și începe să testezi pastele. Acest truc te ajută să nu le lași să treacă peste momentul perfect al dente, arată marthastewart.com.

Cum te asiguri că pastele sunt fierte al dente

Gustă pastele! Aceasta este metoda cea mai sigură și folosită de bucătari profesioniști.

Când muști dintr-un fir de spaghete sau o bucată de pastă, ar trebui să se simtă fragede la exterior, dar cu o ușoară fermitate în centru, fără să fie însă tari sau să aibă un miez făinos.

Dacă la gust observi că textura este foarte puțin rezistentă la mușcătură, dar totuși ușor de mestecat, atunci pastele sunt perfect fierte al dente. Dacă le lași prea mult, vor deveni moi și lipicioase, pierzând exact acel contrast plăcut de textură care face pastele al dente atât de apreciate.

Dacă vrei o experiență culinară chiar și mai plăcută, descoperă și Cum faci paste de casă. Secretele știute doar de italieni.

Cele mai apreciate rețete de paste

Paste carbonara
Paste carbonara

Paste carbonara

Ingrediente:

  • 200 g spaghete
  • 120 g pancetta (șuncă)
  • 2 ouă
  • 1 gălbenuș de ou
  • 150 g parmezan ras
  • 60 ml vin alb sec
  • 2 linguri pătrunjel tocat
  • sare și piper după gust

Mod de preparare:

Fierbe spaghetele conform instrucțiunilor de pe pachet. La final, scurge-le bine. În timp ce apa de la paste dă în clocot, taie fâșii mici pancetta și dă-le la călit într-o tigaie mare, la foc mic, cam 10 minute, până devine ușor crocantă.

Într-un bol mic, bate ouăle cu gălbenușul, asezonează cu piper și adaugă jumătate din cantitatea de parmezan. Când pancetta s-a rumenit, adaugă vinul în tigaie.

Amestecă-l bine cu sosul rămas de la carne. Dă tigaia de pe foc. Adaugă spaghetele făcute în tigaie și amestecă bine.

Toarnă ouăle bătute în tigaie și continuă să amesteci în același timp. Căldura de la spaghetele fierbinți și tigaia încinsă vor ajuta la gătitul ouălor. Presară pătrunjel peste și servește cu restul de parmezan.

Paste cu roșii și busuioc

Paste cu roșii și busuioc
Paste cu roșii și busuioc

Ingrediente:

  • 500 g spaghete/paste după preferință
  • 5 lingurite ulei de măsline
  • 100 g parmezan răzuit
  • 1 crenguta busuioc
  • 3 cepe
  • 6 roşii
  • piper, sare

Mod de preparare:

Se spală roşiile şi se curăţă de codiţe. Se scufundă în apă clocotită, iar când coaja începe să se desprindă, se scurg, se lasă la răcit şi se taie în cubuleţe mici.

Ceapa se curăţă, se spală şi se rumeneşte uşor într-o tigaie în puţin ulei. Se adaugă apoi roşiile, busuiocul şi se condimentează cu sare şi piper.

Se lasă în continuare la foc mic, încă 30 de minute, până ce sosul începe să scadă.

Între timp, se fierb spaghetele în apă cu puţină sare, conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Se scurg şi se pun peste sosul de roşii şi se amestecă bine.

Se scot apoi pe farfurie şi se ornează cu bucăţi de parmezan şi frunzuliţe de busuioc.

Paste Arrabiata

Paste Arrabiata
Paste Arrabiata

Ingrediente:

  • 450 g paste
  • 430 g sos de roșii
  • 6 căței de usturoi pisați
  • 1 linguriță fulgi de ardei iute
  • 1 și 1/2 linguriță ulei de măsline
  • o mână de pătrunjel proaspăt tocat
  • sare și piper după gust
  • Opțional : parmezan ras deasupra

Mod de preparare:

Pune pastele la fiert. Încinge uleiul într-o tigaie. Adaugă usturoiul pisat și fulgii de ardei iute și lasă la sotat până se rumenește ușor usturoiul (2-3 minute).

Toarnă sosul de roșii cu jumătate de cană de apă. Amestecă, micșorează focul și lasă la făcut 10 minute.

Scurge pastele când sunt gata. Adaugă pătrunjelul peste sos și toarnă apoi totul peste paste. Presară pătrunjel deasupra, dacă vrei, înainte de servire.

Descoperă și alte rețete simple cu paste.

Paste alla Norma 

Paste alla Norma 
Paste alla Norma 
  • 2 vinete
  • 3 căței de usturoi
  • 1/2 legătură de busuioc proaspăt
  • 1 linguriță de oregano uscat
  • 1 linguriță fulgi de chilli uscat
  • ulei de masline
  • 1 lingură capere
  • 1 lingură oțet de vin roșu
  • 1 x 400 g cutie de roșii
  • 320 g spaghete 
  • 50 g brânză pecorino

Mod de preparare

Taie vinetele în bucăți mari. Așează-le într-o strecurătoare în chiuvetă, presară sare de mare pentru a extrage umezeala, apoi lasă-le deoparte timp de aproximativ 20 de minute.

Curăță și taie mărunt usturoiul, apoi culege frunzele de busuioc și tăie fin tulpinile. Clătește vinetele și usucă-le cu hârtie de bucătărie, apoi pune-le într-un castron mare cu oregano, fulgi de ardei iute, un strop de ulei de măsline, un vârf de sare de mare și piper negru.

Amestecă bine condimentele cu vinetele. Pune un strop de ulei de măsline într-o tigaie mare la foc mediu. Odată încins uleiul, adaugă vinetele într-un singur strat și prăjește-le timp de 5 până la 8 minute, sau până se înmoaie și devin aurii, amestecând ocazional.

Adaugă încă o strop de ulei de măsline, urmat de usturoi, capere și tulpini de busuioc, apoi gătește încă 2 minute sau până devin aurii. Se amestecă oțetul și roșiile, zdrobindu-le cu spatele unei linguri.

Redu focul la minim și fierbe timp de 15 până la 20 de minute, sau până când sosul este gros. Gătește spaghetele al dente, scurge-le păstrând o cană din apa în care s-au fiert, apoi adaugă apa și spaghetele în sosul de vinete.

Rade fin jumătate din brânză și rupe frunzele de busuioc. Adaugă o lingură de ulei de măsline extravirgin, apoi condimentează după gust și servește cu mai multă brânză deasupra. 

Adăugați spaghetele la sos și aruncați-le bine, adăugând un strop suplimentar de apă rezervată de gătit pentru a slăbi, dacă este necesar. Împărțiți între boluri, radeți peste brânza rămasă și terminați cu busuiocul rămas împrăștiat deasupra.

Sursă foto – Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.