Dintr-o iubire imaginară m-am ales cu o sarcina falsă

Sarcina dorită este pentru majoritatea femeilor o perioadă încărcată de bucurie și împlinire. și pentru mine prima sarcină a fost o perioadă minunată. Poate de aceea mi-am dorit ca ea să se repete.

Am să vă povestesc detaliat experiența mea… Sper să nu mă judecați. îmi doream foarte mult un copil cu Vladimir. M-am îndrăgostit de el în prima zi de lucru la noul job. Am alergat pe stradă până în fața sediului, pentru că întârziasem. Am pășit încrezătoare în clădirea ce avea să-mi devină o a doua casă și m-am îndreptat spre lift. Acolo aștepta el.

înalt, brunet, îmbrăcat într-o cămașă sport, jeanși albaștri și teniși, avea un termos cu cafea într-o mână și apăsa butonul liftului cu cealaltă mână.

— Gata? Ești pregătită? m-a întrebat Vladimir zâmbind.

— Da, am întârziat din prima zi.

Ne-am urcat în lift. Ne cunoscuserăm la cel de-al doilea interviu de angajare al meu. în calitate de manager de proiect, a fost invitat să asiste la discuția finală. Stilul său vestimentar lejer m-a captivat din prima clipă. Nu-mi plăcuse atunci, dar nici nu l-am displăcut.

Ceva din mine se ruga, parcă intuind ce avea să urmeze, ca noi doi să nu lucrăm împreună. Numai că soarta îmi pregătise altceva.

— Vino pe aici! mi-a spus Vladimir când am coborât din lift.

Mi se părea ciudat să intru în birou însoțită de el, lăsând impresia că ne cunoaștem, așa că am pretextat că trebuie să merg întâi la HR. Nici nu știam că avea să fie șeful meu direct și că acea întâlnire întâmplătoare era doar prima dintr-un lung șir. După câteva minute, am intrat în birou.

— Bună ziua! le-am spus noilor mei colegi.

După ce m-am prezentat, i-am întrebat unde trebuia să merg. Mi-au arătat biroul lui Vladimir.

— Este un tip brunet, îl găsești acolo!

— Da, îl știu pe Vladimir! Am venit împreună.

Abia după ce am rostit ultimele cuvinte am realizat impactul lor. M-am dus la biroul său.

— Ia loc să îți tragi sufletul! mi-a spus.

— Chiar amnevoie!

— Vrei niște cafea? Am în ter-mos. Nu știu cât e de bună. E făcută la filtru. Ce puteam să greșesc?

Mi-a adus o ceașcă și a umplut-o. Tipul mă fascina. Faptul că dorea să își împartă cafeaua cu mine m-a făcut să cred că atracția era reciprocă. în următoarele zile am început să ne tatonăm. Ne contraziceam des și ne priveam cu subînțeles. Lăsam impresia că între noi era ceva mai mult decât ce se vedea. în scurt timp am început să ne intuim dorințele.

îmi doream să fiu în preajma lui cât mai mult timp, numai că apropierea de un bărbat mă speria. Eram divorțată și aveam un copil pe care îl creșteam singură. Purtam încă verigheta pe inelarul mâinii stângi pentru că nu îmi doream să fiu o pradă ușoară pentru bărbați. știam despre Vladimir că avea o relație și îl auzisem de câteva ori vorbind la telefon cu cineva. Nu eram genul de femeie care să intervină în viața altora. Așa că îmi foloseam toate resursele ca să mă țin departe de el. îl respingeam cu putere, îl ironizam în public, încercând să mă feresc de atracția puternică pe care o simțeam. Dar, în adâncul inimii, îl doream cu disperare. La început, îmi imaginam cum îl sărutam, apoi am început să mă imaginez tot mai des făcând dragoste cu el.

Nu vorbeam în timpul liber. Relația noastră reală se reducea la atribuțiile de ser-viciu și câteva comentarii presărate în discuții. Sentimentele mele pentru el au devenit atât de puternice, încât fierbeam în suc propriu. Eram totuși prea mândră să mi le exprim. Am încercat să îl îndepărtez. Nu am reușit. Mă gândeam numai la el. Seara nu reușeam să adorm decât după ce mă imaginam în brațele lui. îmi puneam perna sub cap și mă convingeam pe mine însămi că era pieptul său generos.

După câteva luni, într-o noapte, mi s-a făcut dor de el. I-am scris pe WhatsApp. Mi-a răspuns după miezul nopții. Am vorbit cam o jumătate de oră. După ce am lăsat telefonul pe noptiera de la marginea patului, am început să îmi imaginez detaliat cum făceam dragoste cu Vladimir. Am început cu sărutări pasionale, mângâieri și am ajuns până la momentul acela sublim. După, am adormit liniștită, închipuindu-mă în brațele sale. M-a trezit alarma telefonului, câteva ore mai târziu. Trebuia să plec la serviciu.

M-am îmbrăcat, am pus două cafele în termos, mi-am lăsat copilul la grădiniță și m-am îndreptat grăbită spre firmă. El nu ajunsese. Când a venit, m-am repezit să-i torn cafeaua caldă în ceașcă.

— Nu, Mirela, nu pot să accept! îți mulțumesc!

— Ce nu poți să accepți? 0 cafea?

— Nu, nu pot să fac asta.

Nu prea înțelegeam ce voia să spună, dar îmi era clar că nu la cafea se referea.

— Tu ești femeie serioasă, ai copil, a continuat el. Nu e corect să îți împarți cafeaua cu mine.

— Da, așa este. Am un copil.

Nu aveam de gând să îmi neg trecutul. în plus, îmi iubeam copilul mai mult decât orice pe lume. știam că el va rămâne mereu pe primul loc. Nu am pomenit nimic despre divorț. Vladimir habar nu avea.

Peste zece zile de la întâmplarea cu prici-na am avut câteva scurgeri maronii, în perioada în care ar fi trebuit să am menstruație. Având în vedere că nu mai avusesem relații sexuale de cel puțin doi ani, nu le-am dat importanță. Peste o lună, am realizat că nu avusesem ciclu de multă vreme. Am început să mă simt rău: greață, balonare, dureri de cap, somnolență. Sânii îmi erau grei și sensibili. Mă simțeam ca atunci când fusesem însărcinată cu Lavi, numai că acest lucru nu se putea întâmpla.

Am început să mă simt tot mai rău atunci când eram în preajma lui Vladimir. într-o zi s-a apropiat de mine și mi-a pus mâna pe burtă:

— Te simți bine? Pari foarte balonată. Când palma lui mi-a atins pântecele, m-am gândit brusc cum ar fi fost dacă acolo s-ar fi aflat copilul nostru. Continuam să-l doresc pe Vladimir cu disperare și îmi doream ca rodul iubirii noastre să crească în mine. Relația noastră reală continua să fie redusă la chestiuni legate de serviciu.

Peste încă un timp, am leșinat la birou. Nu mâncasem aproape nimic în acea zi din cauza stărilor de vomă. Am căzut din picioare. Colegii l-au chemat pe Vladimir. Când m-a văzut întinsă pe podea, m-a ridicat și a fugit cu mine la cel mai apropiat spital. Prima între-bare pe care mi-a pus-o doctorița tânără de la camera de gardă a fost când am avut ultima menstruație. Când i-am zis că trecuseră mai bine de două luni a concluzionat, fără să mă mai consulte:

— Sunteți însărcinată. Felicitări! a spus ea, uitându-se în direcția lui Vladimir.

— Nu se poate!

— Ar trebui să îți anunți soțul. Eu am treabă la birou și trebuie să plec! a zis el, vizibil enervat.

— Vladimir, nu am pe cine să anunț. Am divorțat cu mult timp în urmă.

— Atunci pe cel cu care ai făcut copilul! Nu e problema mea!

— Ba da, e a ta! Ascultă-mă: nu sunt însărcinată! Nu aș avea cu cine să rămân însărcinată pentru că nu m-am culcat cu nimeni.

Când a auzit așa, Vladimir s-a hotărât să rămână lângă mine. După o discuție amănunțită, în care i-am povestit de sângerările vaginale pe care le avusesem, absența menstrei, analize și ecografii, doctorița a aflat diagnosticul corect:

— Nu vă speriați! Este vorba de o sarcină falsă. Se întâmplă rar ca, atunci când o femeie își dorește mult un copil, mintea ei să transmită corpului semnalele unei sarcini. Toate glandele răspund favorabil și declanșează aceste simptome, foarte greu de diferențiat de cele reale.

Am plecat de la spital de mână cu Vladimir. M-a condus acasă. L-am invitat să intre.

— știi, a început el, mă tot întreb cu cine îți puteai dori atât de mult un copil ca să apară o sarcină falsă?

— Cu tine.

— Cu mine? Dar nu am știut niciodată…

— în noaptea aia, când am vorbit pe WhatsApp, îți amintești?

— Da?

— După ce am închis telefonul, mi-am imaginat cum am fi făcut dragoste. îmi doream atât de mult să fie un scenariu real… Apoi, după vreo zece zile, am avut primele semne de sarcină… Poate vei crede că sunt o nebună după tot ce ți-am povestit. Nu-mi pasă dacă mă dai afară, îmi găsesc eu alt job. Problema e că mi-ar fi greu fără tine.

Vladimir s-a apropiat și m-a sărutat. De data asta, în mod real. Ce a urmat a fost mai mult decât îmi imaginasem. Am rămas împreună de atunci. Cea cu care vorbea des la telefon era sora lui, nu iubita, cum bănuiam eu. Nu am reușit să concepem un copil în doi ani, deși nu ne-am protejat niciodată. Dar simptome de sarcină falsă am avut și în alte luni.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE