Divorțez din cauza unui banal sărut

Soția mea, Cora, era stresată în ultimul timp; ea spunea că e din cauza noii ei colege, care îi făcea zile fripte. Mi-a zis că noua ei colegă, Bianca, nu face decât să se dea bine pe lângă șefi ca să nu muncească, în timp ce ea, Cora, trebuie să facă toată treaba la serviciu. Mai mult decât munca, mai spunea, o stresa faptul că trebuia să-i suporte Biancăi toate cochetăriile. Se pare că individa venea la muncă pusă la patru ace ca să le atragă atenția tuturor bărbaților din firmă, se perinda prin toate birourile în fustițe scurte, luându-le ochii colegilor, și nu muncea nimic.

Gândeam că, supărată fiind, soția mea exagerează și căutam să o împac, dar nu prea era chip. De cum venea acasă, tuna și fulgera din cauza Biancăi. Această Bianca devenise un laitmotiv la noi în familie, iar numele ei apărea aproape în fiecare discuție a noastră, fie că avea sau nu legătură cu subiectul. Eu, pe de o parte, încercam să o calmez, dar trebuie să recunosc că, pe de altă parte, mă și amuzam. Ca să nu fie pusă în umbră de noua ei colegă, Cora încerca și ea să se îmbrace provocator. Nu mă deranja, ba chiar o priveam admirativ, spunându-i în glumă că se vor da la ea șefii dacă umblă așa, iar eu voi deveni un încornorat.

Cora era însă foarte hotărâtă să iasă victorioasă din această confruntare, așa că și-a pierdut zile întregi prin magazine ca să își cumpere și ea fustițe sexy și pantofi cu toc. Îmi tot spunea cu năduf că toți colegii ei sunt niște nătăfleți, că pentru ei nu conta cum lucrează fetele, ci conta mai mult cum se îmbracă, așa că ea va merge la serviciu ca la parada modei. Se admira îndelung în oglindă și îmi zicea că are picioare mai frumoase decât Bianca, fiind convinsă că îi va veni ea de hac fufei (așa o numea). Nu știu ce efect au avut strădaniile soției mele de a le intra și ea pe sub piele șefilor și colegilor, dar în mod sigur a învățat să îmbine utilul cu plăcutul. Pe lângă munca de zi cu zi, acum mai avea o ocupație – flirturile, nevinovate, e adevărat. Iar această „ocupație” o făcea să cam piardă din timpul alocat muncii, așa că începuse să vină mai târziu acasă.

Într-o zi, când Cora întârzia la birou ca de obicei, în ultimul timp, m-am dus la un magazin auto nu departe de firma ei, fiindcă vroiam să caut o piesă pentru mașina mea. Apoi, intenționam să o sun și să o conduc eu acasă. Am intrat în magazin, am zăbovit mai bine de un sfert de oră, iar când ies de acolo, m-am auzit strigat.

— Cornel! Ce surpriză să te revăd!

Câți ani au trecut?

— Bianca, tu ești?! și eu sunt surprins, nici nu știam dacă mai ești în oraș, ce mă bucur să te văd!

— Haide să mergem la o cafea, am avut muncă pe teren și nu e necesar să mă întorc chiar acum la firmă, mai bine stăm de vorbă!

— S-a făcut, și eu am timp liber, dar tu unde lucrezi?

Când mi-a spus numele firmei, mi-am dat seama într-o clipită că Bianca era una și aceeași persoană cu cea care îi făcea zile fripte soției mele! Nu i-am spus nimic Biancăi, dar am privit-o mai insistent. Zău că avea pe vino-ncoace, iar felul în care era îmbrăcată l-ar fi făcut pe orice bărbat să meargă departe cu imaginația. Bianca nu era doar fosta mea co-legă de liceu, ci fusese și prima mea iubită, așa că îmi doream din tot sufletul să discut cu ea și să depănăm amintiri, să știu care mai era viața ei. Am intrat în cel mai apropiat restaurant, iar cafeaua, a treia pe ziua aceea pentru mine, trebuie să recunosc, era doar un pretext, o sorbeam din priviri pe fosta mea iubită, care mi se părea acum și mai frumoasă, și mai ispititoare, la cei 27 de ani ai săi.

Nu purta verighetă și am întrebat-o dacă e nemăritată. Bianca mi-a spus că a avut o experiență tristă cu un soț alcoolic. și-a sprijinit soțul să termine Facultatea de Drept – ea muncea și el stătea acasă -, sperând că va deveni un avocat de excepție și vor duce o viață fără griji materiale, dar, în pofida inteligenței lui sclipitoare, omul a dezamăgit-o, pentru că îi plăcea dă bea. De beat ce era, în ziua examenului de licență nici nu a putut intra să-și susțină disertația, așa că ea și-a văzut visurile năruite.

Ca unui prieten vechi, Bianca mi-a destăinuit de câte ori a primit bătaie de la nenorocit după ce l-a anunțat că ar vrea să divorțeze și cât de greu a scăpat de el. Investise în el ca să studieze Dreptul, iar el, fără licență și fără viitor, și-a folosit, în schimb, cunoștințele juridice ca să împiedice divorțul, găsind mereu motive să amâne pronunțarea sentinței. Până la urmă, chinul a luat sfârșit, el prezentându-se la una dintre înfățișări beat-criță și dovedindu-le avocaților că e un alcoolic incurabil. Bianca era divorțată de mai bine de un an, dar îmi spunea că încă se simțea marcată și prefera să fie singură. Din fericire, acum avea o slujbă mai bună și colegi buni. Nu m-am stăpânit să nu o întreb:

— Dar arăți trăsnet, Bianca, mai ales prin felul în care te îmbraci, cum crezi că vei trece neobservată? Părerea mea este că nu vei rămâne mult timp singură!

— Mă îmbrac așa fiindcă mă simt bine și, da, îmi place să fiu curtată, dar va mai trece ceva timp până să îmi refac părerea despre toți bărbații, acum nu am încredere în niciunul. Ba, să nu exagerez, cu tine îmi face plăcere să stau de vorbă, sper să ne mai vedem când ai timp, poate o voi cunoaște și pe soția ta!

A zâmbit, acel zâmbet cuceritor pe care i-l știam de când eram iubiți și colegi de liceu. Privindu-i buzele frumos conturate, nostalgiile trecutului nu îmi dădeau pace și aș fi vrut să îi acopăr gura cu un sărut, să îmi amintesc cum e să o sărut pe iubita mea din liceu.

Nu m-am putut stăpâni și, la despărțire, în plină stradă, am apropiat-o de mine și am sărutat-o, spunându-i că mi-a fost dor să îi simt buzele și să fie convinsă că îmi va fi drag mereu să o revăd, ca pe o bună prietenă. Mi-a zâmbit și a plecat spre firmă. Eu m-am dus spre locul unde parcasem mașina și, în drum, am sunat-o pe Cora să îi spun unde o aștept cu mașina să o duc acasă. Mi-a răspuns la mobil și mi-a spus pe un ton nervos că e aproape de mine, că nici nu îmi dau seama cât de aproape, dar că nu vrea să mă vadă acum și că vom discuta mai târziu. Mi-a închis telefonul celular și mi-am dat seama de ce era supărată: dacă știa unde mă aflam, însemna că mă văzuse cu Bianca, cea cu care ducea un adevărat război, și probabil că nu-i scăpase nici momentul când o sărutasem!

M-am dus acasă și Cora nu mai venea. Am așteptat mai bine de două ceasuri până a ajuns. Nu vrusese să mă vadă imediat și cine știe, după ce avusese timp să se gândească la cele întâmplate, ce avea să-mi spună?! Nu se calmase, ci dimpotrivă, gândindu-se la cele văzute, conchisese că sunt vinovat și de neiertat.

— Să te văd cu o altă femeie mai pot înțelege, se întâmplă să întâlnești pe cineva pe stradă, dar să fie chiar ea, femeia care îmi face mie zilele un chin, e prea de tot! Spune, unde ai cunoscut-o și cum te-a amețit și pe tine, soțul meu?! și, înainte de toate, cum de ai ajuns să o săruți în stradă tu, om însurat?!

— Nu sări așa, Cora, nu ai dreptate! Pe Bianca am cunoscut-o cu mult timp înaintea ta, mi-a fost colegă de liceu, ba chiar am fost prieteni apropiați în acea vreme, de aceea m-ai văzut cu ea!

— Ai îmbrățișat-o în public, era să leșin când te-am văzut! O cunosc prea bine, nu se va opri aici. și ție ți-a căzut cu tronc, am văzut cum o priveai!

— Nu e adevărat, poate și tu ai fi făcut la fel întâlnind un vechi prieten, îți jur că a fost un sărut cu totul nevinovat!

În zadar, Cora nu mă credea și nu vroia să mă ierte. Nu m-a lăsat să mă apropii de ea, iar seara nu a dormit cu mine, și-a făcut patul în sufragerie și nu mi-a mai adresat niciun cuvânt.

A doua zi, la muncă, s-a luat la harță cu Bianca, făcând-o cu ou și cu oțet în fața tuturor, negândindu-se că se face de râs. M-a sunat Bianca să îmi spună că a aflat cine e soția mea și că îi pare rău, dar Cora s-a purtat ca o țață și nimeni nu i-a dat dreptate văzând-o cum se dă în spectacol. M-am enervat și am vrut să o întâlnesc pe Bianca, să îi cer eu scuze pentru felul în care a reacționat soția mea. Bianca a venit să ne întâlnim, dar, după ce a urcat în mașina mea, a plâns în brațele mele, spunând că de la început, de când a venit în firmă, Cora i-a făcut necazuri, deși ea nu i-a dat motiv; că soția mea e o femeie invidioasă și nu suportă să nu i se dea atenție numai ei, alte femei trebuie să pălească în preajma ei ca să se simtă ea bine.

Eu cunoșteam întreaga poveste și înclinam să îi dau dreptate Biancăi, dar nu știam ce să mai fac cu soția mea. O săptămână întreagă Cora a continuat să doarmă separat de mine, apoi m-a anunțat că se mută la prietena ei, Dorina, că simte că nu mai poate trăi cu mine, că nu mă poate ierta fiindcă nu mai are încredere în mine. Îmi tot repeta, ridicând tonul la mine, că, dacă m-ar fi văzut cu orice altă femeie, m-ar fi iertat, dar eu o făcusem lată cu nesuferita ei de colegă, iar așa ceva chiar nu-mi putea trece cu vederea.

Am implorat-o să nu plece, să nu facă greșeala să mă părăsească din cauză că m-a văzut întâlnindu-mă întâmplător cu altă femeie, dar nu a fost cale să o înduplec. A plecat, nu înainte de a-mi aduce la cunoștință că ea vrea să divorțăm! Am rămas perplex, îmi iubeam soția și nu aveam ce să îi reproșez… cu excepția acestei ieșiri a ei, când a dat dovadă de o gelozie de nedescris și, pe deasupra, nefondată.

Eram neputincios în fața deciziei ei și începusem să mă întreb dacă ea într-adevăr mă iubea la fel de mult cum o iubeam eu, din moment ce nu mă putea ierta și mă părăsea așa ușor! Am sunat-o de nenumărate ori, dar ea nu mi-a răspuns. În cele din urmă, am căutat-o și la serviciu, crezând că așa îi mai linișteam amorul propriu; vizita mea avea să le dovedească tuturor colegilor ei că pe ea o iubesc și că nu am nimic cu Bianca, dar Cora a rămas pe poziția ei – pur și simplu nu mai vroia să aibă de-a face cu mine. Sunt convins că prietenele ei acre și divorțate au avut o mare contribuție la asta…

Bianca m-a sunat să îmi spună că îi pare tare rău de cele întâmplate. Ne-am întâlnit iar, însă de data asta simțeam eu nevoia să îmi împărtășesc amarul. Biata Bianca nu înceta să își ceară iertare, convinsă fiind că din cauza ei s-au întâmplat toate acestea. Nu, nu era vinovată cu nimic, eu eram vinovat că nu m-am putut opri și am sărutat-o, iar ghinionul a făcut ca soția mea să mă vadă. Acum mă gândeam cu obidă că acel gest mi-a stricat căsnicia. Cora era extrem de pornită împotriva mea și neînduplecată în dorința ei de a mă părăsi. Soția mea, pe care eu o iubeam încă nespus, femeia cu care îmi doream să am copii și alături de care speram să fiu toată viața, vroia acum să divorțăm!

Ziua în care am găsit în cutia poștală citația pentru divorț a fost cea mai neagră zi din viața mea. Încă nu mă dezmeticisem și nu puteam înțelege de ce nu puteam fi iertat. Niciodată nu îi greșisem cu nimic soției mele până la acea întâmplare, nu avea de ce să se îndoiască de mine. Divorțează oameni care nu se înțeleg, care ajung la scandaluri de neevitat, dar eu cu ce greșisem?

Nu mă mai puteam ascunde, până la urmă le-am spus și părinților prin ce trec. Tata m-a înțeles, dar mama s-a supărat pe mine. Aș fi vrut să fie alături de mine, dar și mama credea că am greșit, că un om însurat nu are ce căuta cu altă femeie și mai ales să o sărute. Tata și-a amintit de fosta mea iubită Bianca și mi-a spus că, dacă încă o plac atât de mult încât am riscat să îi fur un sărut, să încerc să îmi refac viața alături de ea. Eu nu știu dacă am nevoie acum ca Bianca să îmi fie iar iubită, dar e sigur că sufăr cumplit și nu o pot uita pe Cora, decizia ei pripită mi-a frânt inima!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE