Eu am iertat-o, dar a căzut din nou în păcat

Eram colegi de facultate, urmam Facultatea de Limbi Străine și credeam că ni se vor oferi multe oportunități în plan profesional. Puteam lucra în învățământ, puteam câștiga suplimentar bani dacă ne luam atestatele în limbile engleză și germană și făceam traduceri legalizate, ba ne puteam deschide în viitor chiar firma noastră cu acest obiect de activitate.

Eram optimiști, dragostea ne dădea aripi și vroiam să ne întemeiem cât mai repede o familie. După ce am terminat anul doi de facultate, în acea vară, am făcut nunta. O nuntă mare , căci, pe lângă rude și prieteni, i-am invitat pe toți colegii noștri de facultate.

Părinții mei s-au resemnat până la urmă și împreună cu socri mei, ajutați și de noi, mirii, au organizat o nuntă frumoasă. Imi vedeam visul împlinit, de atunci înainte urma să îmi împart viața cu aleasa mea…

După căsătorie, aveam de ales între a locui la părinții mei sau la socrii mei, până terminam facultatea și ne angajam, ca să putem închiria un apartament sau, mai bine, să ne cumpărăm unul.

Mihaela a insistat să locuim la părinții ei. Mi-a spus că aveam amândoi mult de învățat și că nu se putea ocupa de treburile gospodărești, iar mama ei ar fi bucuroasă să ne ajute în sensul ăsta, să ne gătească și chiar să ne deretice prin cameră.

Față de mama, Mihaelei i-ar fi fost jenă dacă nu se dovedea o noră-model…

Am fost de acord cu ea, pe de o parte, pentru că eu mă înțelegeam bine cu socrii mei, iar pe de altă parte, nu vroiam ca ai mei să îmi reamintească vreodată, dacă dădeam de greu, că mi-am pus pirostriile pre repede…

Pe scurt, aveam masa și cazarea asigurate, căci părinții Mihaelei vroiau să ne vedem în liniște de studii. Aveam burse amândoi și deja mai câștigam câte un ban din meditații sau traduceri, atunci când aflam chiar de la profesorii noștri că unele persoane juridice aveau nevoie, pe termen limitat, de cineva care să traducă și să redacteze lucrări în engleză sau germană. Banii de nuntă îi puseserăm la bancă, mai făceam economie, deși ne mai și distram, că doar eram tineri, dar ne și gândeam la vremea când vom fi la casa noastră și ne vom croi un viitor fără griji.

Ei bine, am terminat facultatea și, din toamna aceea, eu mi-am găsit un post de profesor de engleză la o școală. Mihaela, după o îndelungată chibzuință, mi-a spus că ea nu ar mai vrea să lucreze în învățământ, că ar fi mai bine să își găsească de lucru la o firmă, eventual la o reprezentanță străină. M-a surprins alegerea ei, pentru că de multe ori îmi vorbise despre cât de mult i-ar plăcea să predea elevilor, dar am înțeles-o până la urmă, nu voia să aibă bătăi de cap cu năzdrăvanii de copii din ziua de azi. In plus, salariul ar fi fost mai mare, ceea ce conta, evident.

și-a depus CV-ul la mai multe firme, a fost chemată la mai multe interviuri și a ales ce a găsit mai bun. Urma să lucreze într-o firmă mare, destul de puternică, unde trebuia să se ocupe de clienții străini ai acesteia, să răspundă de toată corespondența și documentele în limba germană sau engleză, să fie translator la nevoie, ba chiar să meargă în delegații în străinătate cu șefii ei, dacă trebuiau perfectate contracte.

O admiram pentru așa o reușită, ba, mai mult, începuse să mi se pară mai interesant ce făcea ea decât ce făceam eu, în cariera deloc ușoară de dascăl, dar tot soția mea m-a liniștit, amintindu-mi visul nostru de a avea, cândva, firma noastră, în care să ne punem în valoare toate cunoștințele și experiența acumulată.

După lunile în care ne-am acomodat cu munca noastră, am început să simțim și primele satisfacții: am luat primele salarii! Ne-am mutat imediat de la socrii mei într-un apartament închiriat, amânând cumpărarea unei locuințe pentru mai târziu; prețurile pieței crescuseră și așteptam un moment mai bun. Am cumpărat, în schimb, o mașină, pentru că aveam drumuri de făcut: dimineața o duceam pe Mihaela la jobul ei, apoi ajungeam eu la ore și, dacă ea lucra peste program, o aduceam seara acasă. In weekenduri, ne luam mașinuța și porneam în drumeții departe de oraș, mulțumiți de viața pe care o duceam.

Mie îmi era mai ușor la serviciu, căci, odată ce îmi strunisem elevii, lucrurile erau clare și mergeau ca unse. Pentru soția mea însă, era mai obositor: avea mereu clienți noi la firmă, i se trasau tot felul de alte sarcini de către patronii ei, parteneri cu mai multe firme din străinătate. Câștiga bine, dar deseori lucra peste program când clienții străini erau prezenți la firmă și aveau nevoie de Mihaela pe post de translator. Mai erau apoi documentele încheiate în două limbi, pe care Mihaela trebuia să le parcurgă cu atenție pentru a nu se strecura nici cea mai mică eroare. Acasă, deseori se perfecționa din manuale de specialitate, dar nu se plângea, mă asigura că și-a găsit locul de muncă perfect.

Participam și eu deseori la sindrofiile organizate de firma soției mele, cu ocazia vizitelor străine și când toată lumea era mulțumită de profituri. șefii Mihaelei vroiau să le arate acestora ospitalitatea românească și nu erau deloc zgârciți pentru asta.

Apoi, într-o zi, Mihaela mi-a spus că va pleca pentru prima oară într-o delegație în străinătate, respectiv în Germania, într-un anume land Brandenburg, unde clienții firmei ei aveau un lanț de afaceri. Pe de o parte, m-am bucurat pentru ea, mai ales că era apreciată pentru munca ei, pe de altă parte însă, nu îmi surâdea ideea să rămân singur pentru o săptămână, fiind pentru prima dată când se întâmpla acest lucru.

M-am frământat ca un leu în cușcă tot timpul cât ea a fost plecată, dar Mihaela se pare că nu. S-a întors acasă bucuroasă, încântată de locurile pe unde umblase și că totul mersese excelent. In plus, unul dintre șefii ei îi promisese că-i aduce un ajutor, pe același salariu, evident.-Mai precis, noul angajat urma să se ocupe de partea birocratică, de corespondență și acte traduse literă cu literă, în timp cea ea avea să stea mai mult cu partenerii străini, să îi convingă să investească și mai mult în afacerile firmei. Gândul m-a dus departe:

— Mihaela, nu îmi place deloc ce aud! șefii tăi, în loc să se pună la punct cu engleza sau germana, te preferă pe tine, știind că o prezență feminină convinge mai bine clienții! Decât să te poarte pe drumuri, mai bine s-ar gândi că ai o familie și alte responsabilități. Aș fi vrut să rămâi tu cu munca de birou, iar de întâlniri și deplasări să se ocupe alții!

— Dar știi că îmi place ceea ce fac, Bogdane! Munca de birou nu e pentru mine, prefer să contribui și eu la creșterea portofoliului de clienți!

— Sigur, lăsându-mă pe mine singur acasă din cauza deplasărilor tale! Să știi că nu îmi place nici când te văd pregătindu-te cu atâta cochetărie pentru întâlnirile cu străinii aceia! Stau acasă și mă tot gândesc cu ce ochi te privesc în timp ce discutați despre afaceri!

Consecința vorbelor mele, ca să nu mai am nimic de comentat, a fost că… Mihaela nu m-a mai luat cu ea la mesele festive organizate de firmă. mi-a zis că șefii ei au instituit aceste regului și cu asta basta, dar eu mi-am dat seama că m-a mințit. Apoi, după încă o vizită în Germania, am găsit-o aproape total schimbată. A început să primească des telefoane de la un client, cum spunea ea, dar nu îmi era greu să înțeleg că discuta cu el nu numai afaceri, ci și lucruri mai personale. Stabiliseră și o dată când el venea în țară și ea trebuia să îi prezinte un plan de afaceri.

Soția mea devenise tot mai agitată înaintea acelei întâlniri. S-a dus la coafor, a probat toată garderoba pentru a găsi o ținută atrăgătoare, pentru ca, în final, să-și cumpere una nouă, „trăsnet”, după cum s-a exprimat, „care o să-i ia piuitul clientului”! Pentru prima dată, am fost gelos și disperat.

Ea a venit târziu și m-a rugat să nu mă supăr din cauza asta, fiindcă a făcut treabă bună pentru firmă.

— Am reușit să-l conving pe client să semneze contractul într-un timp record! Mi-a fost atâta teamă de un eșec, mai ales după ce mi-a zis că mâine se întoarce în Germania, credeam că va amâna totul pentru altă dată… Merit toate felicitările, plus prima promisă de șeful cel mai mare! Tu nu te bucuri?

Nu, nu mă bucuram deloc; acel contract perfectat nu mă încălzea, și nici prima, chipurile, substanțială. Mihaela își depășise atribuțiile și, în loc să discute strict afaceri, apela la farmecul personal pentru a atrage și convinge clienții, eram sigur de asta…

Câteva zile mai târziu, am aflat și că mă mințise: tipul respectiv nu se în-torsese la el acasă, ci mai rămăsese pentru câteva zile în oraș, probabil fermecat de propria mea soție. Nu mă întrebați cum am aflat asta, am aflat… în plus, în zilele acelea, i-am spus că o aștept, ca de obicei, cu mașina la terminarea programului, iar ea m-a sfătuit că mai bine nu, că are multe drumuri de făcut în perioada aceea și că, probabil, va cina de multe ori în oraș. Furios, m-am decis s-o urmăresc într-una din serile acelea, ceea ce am și făcut.

Am așteptat-o la restaurantul unde știam că preferă să ia masa cu clienții și, cam după o oră, a apărut în compania unui bărbat care îi vorbea în germană și îi acorda mai multă atenție decât se cuvenea. Brusc, mi-a părut rău că mă aflam acolo, era suficient, nu voiam să știu mai multe. Când soția mea, fără să mă observe, s-a îndreptat cu acel bărbat spre un separeu, eu am plecat, nu înainte să observ cum el o ajută să-și dezbrace haina, atingând-o delicat.

Soția mea a ajuns din nou târziu acasă, spre miezul nopții. Nemaiputând suporta această situație, i-am cerut să îmi spună ce relație are cu acel bărbat și de ce m-a mințit că el a plecat din țară. M-a privit cu un aer vinovat și, fără să-mi spună ceva, am simțit că între ei se petrecuseră multe, poate încă de când ea fusese în Germania…

La început, a negat totul, dar eu am insistat, învinovățând-o, până când a re-cunoscut, frângându-și mâinile, că a petrecut o noapte cu el și nu mai știe ce se petrece în sufletul ei. S-a simțit apreciată atât pentru munca ei, cât și ca femeie… Acceptase invitația lui la cină într-o seară și se simțise așa de bine, încât, după mai multe pahare de șampanie și câteva complimente, deși știa că greșește, s-a dus la hotel cu el.

— Iartă-mă, te rog… Nu i-am putut rezista, căci m-a cucerit mai de mult… Prin felul lui de a fi, prin complimentele pe care mi le-a făcut, prin aprecierile la munca mea… Mi-a promis și că mă ajută să am afacerea mea…

— Te-ai lăsat prinsă în jocul șefilor tăi care aveau nevoie de o femeie deșteaptă, dar și cu lipici la clienți pe deasupra?! Cum ai putut să mă înșeli de dragul carierei?!

Zile la rând nu ne-am vorbit, dar, orbit de dragoste, am iertat-o, până la urmă. Ea mi-a jurat de mii de ori că mă iubește și m-a rugat să dau totul uitării. încet, încet, Mihaela a redevenit aceeași de la începuturile căsniciei noastre. și-a văzut de munca ei atât cât era necesar și nu mai întârzia nici acasă. Eram aproape să mă felicit că mai acordasem o șansă dragostei noastre, considerând că soția mea fusese victima muncii ei, când…

Am realizat că părinții mei au avut perfectă dreptate când mi-au spus că e greu să pornesc la drum de tânăr cu soție tânără, deșteaptă și ambițioasă, pe deasupra. Mihaela l-a uitat pe repede pe neamț, dar a întâlnit un austriac și, apoi, o delegație la Viena a îndepărtat-o definitiv de mine. Tipul era cu mult mai în vârstă ca soția mea, dar cu afaceri prospere și i-a oferit totul pe tavă, îndrăgostindu-se nebunește de ea: i-a oferit un loc de muncă plătit regește în firma lui, un trai într-o casă de lux, vacanțe în vilele pe care el le deținea prin diferite locuri, excursii de afaceri în care să îmbine utilul cu plăcutul.

Mihaela se schimba tot mai mult, uita de dragostea ce ne unise, nu mai vroia să muncim cot la cot pentru a ne împlini visurile de început; lumea oamenilor cu bani o acaparase cu totul… A păstrat tăcerea un timp, apoi mi-a explicat totul, încercând să mă convingă că nu se lasă sedusă de o viață de lux, ci doar vrea să muncească într-un alt loc, într-o altă țară unde are mai multe șanse în carieră, alături de un om pe care simte că îl respectă și îl iubește tot mai mult. Decizia ei era luată și, dacă prima dată greșise, a doua oară vroia să își schimbe cu totul viața, excluzându-mă din viitorul ei. îi plăcea să se învârtă în lumea afaceriștilor, unde sentimentele adevărate nu prea își au locul, totul se reducea la bani și la cum se pot face mai mulți bani.

M-a părăsit preocupată de noul ei viitor. A plecat la Viena îndată după divorț și, o vreme, m-a tot sunat ca să-mi spună cât este de fericită. De fiecare dată, îmi reamintea însă și că drumurile noastre s-au despărțit, iar eu, încă tânăr, trebuia să o uit și să găsesc altă femeie.

M-am întors în casa părinților mei, dându-le dreptate că o căsătorie pripită e despărțire sigură. Alături de ei, încerc să îmi alin suferința și să dau uitării toate visurile pe care le-am avut când credeam că Mihaela e cea sortită mie. Sufăr și sper că timpul care trece e cel mai bun leac…

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE