Fascinanta poveste a Valentinei Rusu Ciobanu, pictorița din Chișinău care a trecut de 100 de ani

Ce mă fascinează la acești oameni este faptul că nu ei au trecut pe lângă istorie, ci istoria pe lângă ei. Nu au făcut fapte mari de vitejie, dar au lăsat pentru generații la rând lucruri de o valoare inestimabilă.

Cum ar fi, de exemplu, poate cele mai bune cărți pentru copii cu care am crescut desenate de Lică Sainciuc. Sau operele inegalabilului Gleb Sainciuc. Ca să nu mai vorbesc de opera Valentinei Rusu Ciobanu. Dar să nu ne grăbim.

Mereu mi-am pus problema: cum au reușit? Care a fost strategia lor de viață? Eu cred că secretul lor stă în faptul că au reușit să citească bine vremurile. Nu doar le-au citit, ci le-au şi interpretat și au acționat ca atare.

Povestea cu o jumătate de casă dărâmată

Să vă dau un exemplu. Nu știu dacă e realitate sau un mit urban, dar am auzit-o și o spun și eu. Mi-a povestit-o un prieten rus vecin cu familia Sainciuc, care a auzit-o de la celălalt vecin evreu.

Fascinanta poveste a Valentinei Rusu Ciobanu, pictorița din Chișinău care a trecut de 100 de ani — Valentina Rusu Ciobanu

Când administrația României Mari a fost nevoită să se retragă din Basarabia, iar sovieticii se apropiau de oraș, toate familiile vechi din capitală şi-au pus o întrebare: noi ce facem? Plecăm sau rămânem? Dacă rămânem, cum acționăm?

Familia Sainciuc avea o casă frumoasă şi mare pentru acele vremuri. În buricul târgului.

Ce a făcut bătrânul Sainciuc? A ascultat de sfatul bătrânului evreu de alături. Ce a spus el? E timpul să ne dărâmăm jumătate de casă. De ce? Pentru că nu vom fi considerați bogați şi nici nu ne vor aduce alții pe cap. Bătrânul Sainciuc aşa a făcut. A dărâmat jumătate din casă. A dărâmat, nu a construit. Acea dărâmătură avea să fie construcția salvatoarea a vieții lui.

Sunt momente în viață când pentru a salva trebuie să dărâmi. A dărâma poate fi cea mai importantă construcție. Dărâmi ca să poți construi din nou. Asta a fost lecția mare pe care am învățat-o de la această familie.

De ce rezistă piramidele?

Sloterdijk are undeva o observație bună. Piramidele sunt cele mai rezistente construcții. Știți de ce? Pentru că sunt construite gata dărâmate. E ca un morman de pietre pe care nu le poți dărâma, căci au fost gândite gata dărâmate. E ca un mormânt: pentru veșnicie.

De fapt, aceste construcții milenare sunt, de fapt, un soi de avangardă. Să poți gândi în perspectivă, în timp. Un timp lung, foarte lung. E preferabil pentru eternitate…

Mi-am amintit de această poveste când am aflat că unul dintre pionii centrali ai acestui loc, Valentina Rusu Ciobanu, a trecut recent de 100 de ani.

Femeia care a pictat un secol dispărut

Valentina Rusu Ciobanu este, cu siguranță, cea mai longevivă și importantă pictoriță a secolului XX din Basarabia.

De ce este importantă Valentina Rusu Ciobanu? Nu doar pentru că a prins teribilul secol XX. Nu doar pentru că l-a pictat. Ci pentru că a reușit exact, în bună tradiție a familiei, să prezinte și să construiască ceva unic: să picteze decent și fără compromis secolul XX din Basarabia.

Valentina Rusu Ciobanu s-a născut la Chișinău, a studiat la Iași și a devenit cea mai importantă pictoriță a secolului XX din Basarabia. Fără compromis, fără eroisme gratuit. Generația mea și altele au crescut cu pictura ei.

Criticul Vladimir Bulat observă bine esența operei dumneaei: curajul de a privi și povesti realitatea și „altoirea” în sol moldovenesc a unui alt fel de pictură, grefată stilistic în arta interbelică, pe care a învățat-o de la mentorii săi, mai ales de la Jean Cosmovici.

Pentru mine a fost important gestul ei. Ani buni m-am uitat la câteva picturi cu gura căscată, fără să știu cui aparțin. Le priveam fascinat, erau ale Valentinei Rusu Ciobanu. Ea m-a învățat cum se reconstruiește o lume dintr-o „piramidă dărâmată”.

La Mulți Ani, Valentina Rusu Ciobanu! Mă bucur că avem posibilitatea să vedem și la București operele ei.

Aici filmul despre Valentina Rusu Ciobanu:

Miercuri, 28 octombrie 2020, chiar în ziua în care a împlinit 100 de ani, Valentina Rusu Ciobanu a fost sărbătorită la Bucureşti, prin deschiderea expoziţiei „Valentina Rusu Ciobanu – Un veac de singurătate“ în spaţiul expoziţional Arbor.art.room.