Am fugit după 3 bărbați, dar nu m-am ales cu niciunul

Poate vi se pare ciudat ce o să vă spun eu acum, dar există femei care își schimbă bijuteriile în funcție de anotimp. Am cunoscut eu una. Doamna Lidia purta vara bijuterii din aur, iar iarna, bijuterii din argint. Nebunatică de felul meu, mi-a venit să-i spun (și chiar i-am spus!): „Dacă îți schimbi bijuteriile după anotimp, de ce nu ai schimba și bărbații în funcție de sezon?”. S-a uitat la mine lung, a izbucnit în râs și mi-a zis ceva la ce nu m-aș fi gândit în veci: „Poate că am și făcut asta! Dar acum, pentru că am o vârstă, nu mi-a mai rămas decât varianta cu bijuterii!”. Dacă știam că vorbele ei aveau să fie, mai repede decât mă așteptam, vorbele mele…

— Trei!

— Trei?! Vezi să nu fii dată în urmărire!

— Mă faci să râd! Cine să mă dea?

— E suficient că mi-ai zis că unul dintre eiesteînsurat…

— Nevastă-sa aia habar n-are pe ce lume e, Tudor!

— Crezi tu! Femeile simt tot! Nu-mi spune mie… De fapt, tu ar trebui să știi mai bine, că doar ești femeie!

— Femeie? încă mă simt copil…

— Haide, Carla, te alinți… Unde ai mai auzit copil cu trei amanți în ogradă?!

Fratele meu, Tudor, era singurul cu care puteam vorbi orice. Am încredere în el sută la sută. în momentul în care m-am dus la el să mă descarc, să-i spun că ajunsesem într-o situație pe care eu mi-o creasem, a reacționat exact așa cum mă așteptam. M-a ascultat și mi-a zis apoi adevărul în față: că nu e bine ce fac, că trei amanți e deja prea mult, că ar trebui să mă cumințesc. Am râs ce-am râs pe seama poveștii mele, până când am venit cu replica pe care tot o țineam în mine încă de la începutul discuției.

— Tudor, problema mea e alta!

— Mai ai și altele în afară de astea?

— Nu! Nu! Problema mea e că visez la un bărbat care să aibă tot ce au cei trei…

— Inclusiv nevastă?

Am izbucnit, firesc, în râs. însă, mai în glumă, mai în serios, am reușit să clarific ceea ce îmi doream. Un lucru imposibil! Mateo avea un suflet sensibil, dar nu avea bani, Cezar era dumnezeiesc la pat, dar era însurat, iar Filip deținea o înțelepciune și o cultură ieșite din comun, însă treburile lumești îl cam scârbeau. Acum, spuneți și voi, cum să nu vrei să ai lângă tine un om pe care să-l cheme și Mateo, și Cezar, și Filip?

Cezar era accesibil în special vara, erau singurele zile când noi ne puteam vedea în voie, pentru că nevastă-sa pleca să stea în zilele călduroase cu maică-sa, la țară. întregul lui apartament era al nostru! La mine, nu puteam să ne facem de cap, pentru că nu aveam eu chef. Din când în când, își mai anunța vizita Mateo și dădeam mai bine în ochii lumii cu Mateo la braț, decât cu Cezar, care avea verighetă pe deget… Filip ieșea din ecuație, deoarece relația noastră era la acel nivel platonic, îmi plăcea să filozofez cu el pe diverse teme, deh, sufle-tul și mintea mai au nevoie și de asta, dar nu mă vedeam o viață întreagă alături de el făcând numai asta. Așa că mi-ar fi fost ușor să-l exclud din viața mea. Ușor? Pe naiba! Să vedeți ce-am pățit!

— Se sinucide? Dumnezeule, Carla, cu cine te-ai mai combinat?

— Nu m-am mai combinat cu nimeni, Tudor! E vorba de Filip… Unul din cei trei, ai uitat așa repede?!

— Păi și de ce se sinucide?

— Zice că, plimbându-se pe stradă, i-a venit acest gând în cap…

— A vrut să te impresioneze.

— Probabil…

— Dar i-ai zis motivul despărțirii?

— și tu acum… Să-i zic că filozofează prea mult și-și trăiește viața prea puțin?

— Da!

— Nu i-am zis!

— Dar ce i-ai zis, atunci?

— Că nu-l iubesc!

— Aoleu! Să nu mai faci asta niciodată! îi zici orice unui bărbat, numai asta nu!

Tudor mă asculta și mă sfătuia cum putea el mai bine. Eu aveam nevoie de o persoană căreia să mă confesez, atâta tot, soluțiile știam că tot de la mine ar fi trebuit să vină. Am început să-l elimin din complicata mea ecuație sentimentală pe Filip. M-am chinuit puțin cu el, pentru că mă tot copleșea cu telefoane, însă mi-am dat seama că nu voia decât să mă impresioneze, să atragă atenția, să se sinucidă ar fi fost ultimul lucru pe care l-ar fi făcut. Ăștia care amenință rămân cu amenințatul… Acum mai rămăseseră Mateo și Cezar. Mă plictisisem și nu prea să-l am la dispoziția mea pe Cezar doar vara, iar restul anului să o scald cu Mateo. V-am spus că Mateo era sensibil și cam modest financiar. Mă atrăgea la el faptul că părea sigur – în ideea unui partener de viață, în cazul în care voiam să mă mărit -, dar Cezar îl întrecea la toate. însă… era însurat.

— Dacă vrei mai mult de la mine, tre-buie și să faci mai multe!

— Fac orice numai spune-mi „Da”! Eram șocată! Mateo mă ceruse de nevastă. Chiar nu-mi trecuse vreodată prin minte că o să facă acest pas… Păream destul de indiferentă în relația mea, gândurile mele fugeau ca disperatele la ceea ce nu puteam avea, la Cezar! Am încercat să mă eschivez cât am putut.

— Trebuie să muncești mai mult, să aduci și tu bani în casă… Cel puțin cât aduc eu. Ce familie crezi că vom forma noi doi?

— Dacă am siguranță, am și determinare, Carla! Vrei să fii soția mea?

Nu puteam să-i răspund. L-am rugat să mă lase să mă mai gândesc. Aveam vârsta potrivită măritișului, însă, în același timp, hormonii mei alergau de parcă erau elec-trocutați. Căutam răul cu lumânarea. Nu-l puteam scoate din ecuație pe Cezar deloc! De fapt, dintre toți, pe el îl iubeam cu ade-vărat. Așa că i-am spus lui Mateo ce îi spusesem și lui Filip!

— Carla, nu ai învățat nimic! m-a certat Tudor.

— Lasă, că doar nu s-o sinucide și ăsta!

— Până la urmă, faci ce vrei! E viața ta! Viața mea? Numai a mea nu era!

Aparținea în totalitate lui Cezar, și în special vara… Mi-am zis să fac așa cum îmi dicta inima, chiar dacă trăiam o iubire de sezon. Mă simțeam din ce în ce mai singură… într-un fel, eram eliberată, scăpasem de Filip și de Mateo, pe de altă parte, din ce în ce mai împovărată.

Dar o întâlnire neașteptată mi-a clarificat pe loc și gândurile, și stările, și dorințele.

— Ești sigură că nu era nevastă-sa?

— 0 știu! Nu era ea!

— De unde o știi?

— Ei, de unde… Sufrageria lor are, pe rafturile bibliotecii, o mulțime de poze cu ea.

— Poze cu nevastă-sa pe rafturi? De ce nu cărți?

— Ha, ha, ha… Sunt niște snobi amândoi…

— Dacă le-ai vedea… Sunt fotografii în rame de diferite dimensiuni puse pe fiecare raft, toate sunt cu ea!

— Băi, e ceva ciudat la mijloc!

— Nu, nu e nimic ciudat, unii oameni fac un fetiș pentru ei înșiși, asta e ciudățenia!

— Bine, și femeia cu care l-ai văzut…

— Da, se țineau de mână, păreau că se feresc de ceva, dar se țineau de mână. Aș putea spune că păreau îndrăgostiți…

— și ce faci?

— Ce a venit timpul să fac…

Dintre toți cei trei bărbați cu care mi-am împărțit viața și anotimpuri-le aproape doi ani de zile, Cezar a reacționat cel mai urât. A făcut o adevărată criză de gelozie când i-am spus că îl iubesc și, tocmai pentru că îl iubesc, sufăr că l-am văzut cu altcineva, așadar e mai bine să-și vadă de viața lui. Am crezut că îmi dă și o palmă. De-abia atunci și-a dat arama pe față. Dar atitudinea lui a făcut multă lumină în viața mea. E-adevărat că verile au devenit mai puțin fierbinți, însă liniștea mea a fost un dar binemeritat!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE