Horoscop Berbec – 4 august 2025:

Ar fi bine să nu transformi sinceritatea într-o armă cu care să lovești în cei din jur, indiferent cu cine ai de-a face și cu ce te-a supărat. Poate că ceea ce spui e corect, dar astăzi contează mai mult haina cu care îmbraci mesajul.

Horoscop Taur – 4 august 2025:

Chiar și față de cei apropiați ar fi bine să dai dovadă de mai multă toleranță, ca să poți menține o atmosferă de cooperare și prietenie în preajma ta. Toți au nevoie acum de asta.

Horoscop Gemeni – 4 august 2025:

Este o zi interesantă, cu o dinamică plăcută, până la un punct. Vei fi tentat să spui tot ce-ți trece prin cap, fără să-ți pese de consecințe, dar știi și tu, din experiență, că nu e bine.

Horoscop Rac – 4 august 2025:

Te vei simți în largul tău, în special la locul de muncă sau în timp ce îți vei îndeplini sarcinile zilnice. Problemele pot veni din tendința de a da glas oricărui gând care îți trece prin minte, fără să ții cont de impactul pe care l-ar putea avea.

Horoscop Leu – 4 august 2025:

Este o zi cu o încărcătură specială, care vine cu o tentație importantă, aceea de a exprima cu duritate tot ce nu-ți convine, mai ales la cei dragi. Ei nu vor aprecia modul tău de exprimare și mesajul se va pierde.

Horoscop Fecioară – 4 august 2025:

E mare nevoie de sinceritate în discuțiile cu cei din familie despre probleme cât se poate de reale și de dureroase pentru toți. Problema e că duritatea nu e de folos nimănui, în această etapă.

Horoscop Balanță – 4 august 2025:

Poate că ți se pare că e prea mult să ții cont de sensibilitățile celor din anturajul apropiat. Dar știi și tu că oamenii trăiesc în propria minte și pentru ei contează mai mult felul în care te exprimi decât ceea ce ai de spus.

Horoscop Scorpion – 4 august 2025:

Este posibil să nu-ți fie deloc pe plac anumite replici ale unor apropiați, mai ales cele care au legătură cu munca ta. Dacă e așa, va trebui să treci peste senzația de neplăcere și să vezi ce încearcă ei să-ți spună, de fapt.

Horoscop Săgetător – 4 august 2025:

Ești izvorul unor revelații prețioase pentru cei din jur, dacă accepți rolul omului înțelept, trecut prin multe și priceput. Sau poți deveni o sursă de stres importantă, dacă insiști să spui tot ce nu-ți convine, fără să-i ajuți să înțeleagă ceva.

Horoscop Capricorn – 4 august 2025:

E nevoie de un efort sincer pentru a ține sub control dorința de a da lecții celor din jur, în special celor din familie. Poate consideri că ai dreptate și îți permiți să te exprimi dur, dar asta poate face oricine.

Horoscop Vărsător – 4 august 2025:

Prietenii adevărați sunt, ca întotdeauna, cei care îți spun ceea ce ai nevoie să auzi, nu ceea ce ți-ar face plăcere să auzi. Astăzi însă, îi vei prefera pe cei care-ți sunt pe plac, fără excepție.

Horoscop Pești – 4 august 2025:

Este o zi foarte potrivită pentru a da dovadă de bunăvoință și de toleranță față de cei din jur, indiferent cine sunt aceștia. Vei avea ocazia să înțelegi mai mult și să-i accepți mai ușor.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.