Ce este baby blues și cum îl deosebim de depresia post-partum. Anastasia Puiu, medic ginecolog: „O mamă abia devenită mamă nu trebuie lăsată singură”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Nașterea unui copil este asociată adesea cu bucurie, emoție și sentimentul că începe una dintre cele mai frumoase perioade din viața unei femei. Însă pentru multe mame, primele zile după naștere vin și cu plâns, anxietate, iritabilitate, epuizare și sentimentul că nu vor reuși să facă față noului rol. Este ceea ce specialiștii numesc „baby blues”, o stare emoțională tranzitorie care apare, de obicei, în primele zile după naștere și care afectează un număr important de femei.
Cuprins:
Cum poate fi diferențiat baby blues de depresia post-partum, de ce apar aceste schimbări și ce rol au hormonii, lipsa somnului și sprijinul familiei? Anastasia Puiu, medic specialist obstetrică-ginecologie, explică ce se întâmplă cu organismul și psihicul unei femei după naștere, care sunt semnalele de alarmă și de ce o proaspătă mamă nu ar trebui să treacă singură prin această perioadă.
„BBaby blues, o reacție frecventă după naștere”
Libertatea: Ce este, de fapt, baby blues și cum îl putem diferenția de oboseala pe care o poate avea o femeie după naștere?Anastasia Puiu: Baby blues reprezintă o stare emoțională tranzitorie care apare, de obicei, la 2–3 zile după naștere și se manifestă prin tristețe, anxietate, iritabilitate, plâns fără un motiv aparent, tulburări de somn și îndoieli legate de capacitatea de a avea grijă de nou-născut. Simptomele sunt caracteristice primelor zile ale perioadei post-partum, de aceea se mai numește și „third day blues".
La baby blues, cred că unul dintre cele mai importante aspecte este faptul că emoțiile și îngrijorările sunt adesea centrate pe copil și pe noul rol de mamă. Mama se poate simți copleșită, anxioasă și, mai ales, se poate îndoi de propria capacitate de a avea grijă de copil.
-Cât de frecvent este? Câte femei trec prin această experiență după naștere? Există categorii de femei mai predispuse?-Baby blues este foarte frecvent. La nivel global, se estimează că aproximativ 2 din 5 femei experimentează maternal blues după naștere, însă datele diferă semnificativ de la un studiu la altul, existând surse care raportează o frecvență mult mai mare, de până la 70–80%.
Da, există anumite categorii de femei care par să fie mai predispuse. Pe lângă factorii pe care îi cunoaștem deja, cum ar fi antecedentele personale de tulburări de dispoziție sau istoricul familial de afecțiuni psihice, și antecedentele de tulburări de dispoziție asociate ciclului menstrual pot crește riscul de baby blues.
Lipsa suportului social se asociază puternic cu apariția baby blues. Printre alți factori de risc se numără antecedentele de baby blues sau alte tulburări de dispoziție la o sarcină anterioară, tulburările de somn, sarcina neplanificată și fumatul.
Interesant este că unele studii au identificat chiar și nașterea unui nou-născut de sex feminin ca posibil factor de risc pentru baby blues. Vorbim însă despre o asociere observată în anumite populații, nu despre o relație de cauzalitate. Și experiența nașterii pare să conteze: durerea din timpul travaliului, precum și modul de naștere au fost asociate cu un risc mai mare de baby blues.
Ce se întâmplă în corpul femeii după naștere
-De ce apare baby blues din punct de vedere medical? Ce se întâmplă în organismul femeii imediat după naștere și ce rol au schimbările hormonale, lipsa somnului și epuizarea?-Baby blues-ul are o bază biologică. În jurul nașterii, creierul trece prin una dintre cele mai importante schimbări hormonale din întreaga viață. După naștere, estrogenul și progesteronul se prăbușesc pur și simplu. E o cădere dramatică ce explică baby blues-ul. Vârful simptomelor coincide fix cu schimbările hormonale maxime: prăbușirea progesteronului, scăderea estradiolului și a cortizolului, plus creșterea prolactinei. Scade și densitatea receptorilor GABA-A, cei care ne dau starea de calm. De aici neliniștea, iritabilitatea și plânsul.
Peste asta se adaugă lipsa somnului. Mama nu pornește odihnită la drum, intră în post-partum deja epuizată de travaliu sau de recuperea după operația de cezariană și, foarte des, de insomniile din trimestrul al treilea. Apoi, indiferent dacă alăptează sau nu, somnul devine fragmentat, întrerupt constant. Lipsa de somn perturbă serotonina și cortizolul, o lasă cu mintea încețoșată și mai sensibilă emoțional și, dacă se prelungește, crește riscul chiar să dezvolte depresie post-partum. Deci, pe scurt: mama intră în post-partum deja obosită, peste care se suprapun o schimbare hormonală uriașă și lipsa reală de somn. Este normal, este trecător și tocmai de aceea, mama nu trebuie să se simtă vinovată, ci sprijinită.
-Care sunt cele mai frecvente manifestări? Vorbim doar despre plâns și schimbări bruște de dispoziție sau pot apărea și alte simptome?-Nu, nu se rezumă doar la plâns și la schimbări de dispoziție, deși acestea sunt, într-adevăr, cele mai vizibile manifestări. De obicei, la 2–3 zile după naștere, mama începe să se simtă tristă, anxioasă și mai sensibilă. Poate să plângă fără un motiv clar și să treacă rapid de la o stare la alta.
Dar tabloul este mai larg de atât. Pot apărea și iritabilitate sau chiar momente de furie, uneori îndreptate, spre nedumerirea mamei, chiar către bebeluș, către partener sau către ceilalți copii. Se adaugă frecvent tulburări de somn, lipsa poftei de mâncare, dificultatea de a se concentra și de a lua decizii, precum și acea întrebare care revine: oare o să mă descurc cu bebelușul?
Cele mai frecvente sunt labilitatea emoțională și plânsul ușor, dar tipic apar și anxietatea, iritabilitatea, insomnia, pierderea apetitului și concentrarea slabă. Toate acestea sunt trecătoare, exact de aceea le și numim baby blues și nu o depresie propriu-zisă.
Când baby blues devine un semnal de alarmă
-Cât timp este normal să dureze baby blues și care este momentul în care ar trebui să ne punem întrebarea dacă nu este, de fapt, depresie postnatală?-Vestea bună este că baby blues-ul este trecător. De obicei, se ameliorează de la sine, fără niciun tratament, în câteva zile, cel mult în una-două săptămâni. Nu are nevoie de medicație, ci de odihnă, sprijin și înțelegere.
Semnalul de alarmă apare atunci când lucrurile nu se așază după acest interval. Dacă simptomele persistă dincolo de una-două săptămâni, dacă se agravează în loc să treacă sau dacă apar mai târziu, acela este momentul în care trebuie să ne punem întrebarea dacă nu cumva vorbim despre o depresie postnatală.
Depresia post-partum poate apărea oricând în primul an după naștere, dar cel mai frecvent debutează cam la una-trei săptămâni după naștere. De aceea, dacă starea depășește primele săptămâni sau devine tot mai apăsătoare, mama nu trebuie să aștepte și să spere că „trece de la sine”, ci să ceară ajutor de specialitate.
-Cât de grav poate deveni? Poate un episod de baby blues să evolueze către depresie postnatală și care sunt semnalele de alarmă pe care nu ar trebui să le ignorăm?-Baby blues este considerat un factor de risc pentru depresia post-partum, deși cele două nu sunt același lucru. Aici este linia pe care trebuie să o tragem clar. Baby blues-ul trece de la sine. Depresia postnatală, nu, și asta este marea diferență.
Semnalele de alarmă pe care nu ar trebui să le ignorăm sunt cele care nu mai seamănă cu o simplă zi proastă. Vorbim de: tristețe profundă și plâns care ține foarte mult, anxietate aproape permanentă sau atacuri de panică, iritabilitate și furie exagerate, și pierderea plăcerii pentru lucrurile care înainte îi făceau bine, inclusiv pierderea interesului pentru intimitate și viața sexuală. Se adaugă sentimente de vinovăție sau frica de a rămâne singură cu bebelușul, gânduri care aleargă și sperie, tulburări serioase de somn și de apetit, dezinteres față de copil, de familie, de prieteni, și dificultăți de concentrare sau de a lua decizii.
Regula de aur pe care aș vrea să o rețină orice mamă și orice partener este simplă: dacă aceste semne țin mai mult de două săptămâni, nu mai așteptăm. Cerem ajutor. Nu contează dacă simptomele par ușoare sau grele, cu tratamentul potrivit, recuperarea este pe deplin posibilă.
Și există un semnal care nu suportă nicio secundă de așteptare: dacă apar gânduri de a-și face rău ei înseși sau bebelușului. Acolo nu mai discutăm despre să vedem dacă trece, se cere ajutor de urgență, imediat. Nu este un semn că este o mamă rea; este un semn că are nevoie de sprijin acum, iar acel sprijin există.
„O mamă abia devenită mamă nu trebuie lăsată singură”
-Ce ar trebui să facă partenerul și familia atunci când observă că proaspăta mamă trece printr-o astfel de perioadă? Cum o pot ajuta concret, dincolo de „odihnește-te” sau „trebuie să fii fericită că ai un copil”? -Sprijinul practic, inclusiv ajutorul cu somnul, îngrijirea copilului și treburile zilnice, poate fi important. Cel mai important lucru pe care îl poate face familia este să treacă de la vorbe la fapte. „Odihnește-te” și „bucură-te că ai un copil” sunt, de fapt, propoziții care o apasă și mai tare pe mamă, pentru că îi cer ceva ce în momentul acela nu poate oferi. În primul rând, preluați din sarcini. Găsiți o rudă sau o prietenă apropiată care să ajute efectiv la îngrijirea bebelușului, ca mama să poată dormi sau măcar să se odihnească, chiar dacă asta înseamnă să cereți mai mult ajutor decât v-ar fi comod. Somnul nu e un moft, e medicament. În al doilea rând, ușurați-i lista. Ajutați-o să nu se mai împovăreze cu lucruri neimportante (treburile casei, musafiri). Reduceți responsabilitățile secundare și fiți realiști cu ce se poate face cu un nou-născut în brațe.
În al treilea rând, lăsați-o să vorbească. Încurajați-o să spună deschis ce simte, cu partenerul, cu alte mame, cu prietene, cu rudele, fără judecată și fără «hai că nu-i așa grav». Iar un grup de sprijin pentru proaspete mame poate ajuta enorm. Plimbările scurte și puțină mișcare fac și ele diferența pentru dispoziție. Iar aici aș adăuga ceva care mie mi se pare frumos. În satul românesc de altădată exista perioada de lăuzie, primele 40 de zile după naștere, considerate cruciale. În acel timp, femeia era ferită de treburi și de griji, nu ieșea din casă, nu gătea, nu se ocupa de gospodărie, tocmai ca să se refacă. Iar femeile din sat veneau pe rând la ea, îi aduceau mâncare gata făcută și o ajutau. Practic femeia avea un singur rol: să se vindece și să-și cunoască copilul.
Noi, în lumea modernă, am pierdut exact lucrul ăsta. Mama de azi e adesea singură în casă, cu bebelușul, la câteva zile după naștere, și i se cere să facă totul. Poate că de acolo ar trebui să ne inspiram, prietenii sa aducă o oală de mâncare sau care spală un rând de vase, care țin copilul două ore. O mamă abia devenită mamă nu trebuie lăsată singură.
-Există situații în care femeia însăși nu își dă seama că ceea ce trăiește depășește baby-blues? Ce schimbări ar trebui să observe ea sau cei din jur? -Da, și din păcate se întâmplă des. Femeia este epuizată, copleșită, și ajunge să creadă că așa e normal să fie, că toate mamele trec prin asta sau, mai rău, că e vina ei că nu se descurcă. Tocmai pentru ca nimeni nu vorbește despre asta. De aceea, de multe ori, cei din jur observă schimbarea înaintea ei. Și de aceea e important ca și mama, și familia să știe la ce să fie atenți.
Poate ar fi important tatăl sa vina inclusiv la controalele prenatale impreună cu mama ca să fie cât mai informat. Semnul cel mai general este că mama nu mai e ea însăși, nu doar tristă o zi, ci schimbată în profunzime, pe o perioadă mai lungă. Schimbări mari de apetit, mănâncă mult mai mult sau, dimpotrivă, aproape deloc. Anxietate aproape permanentă sau chiar atacuri de panică. Sentimentul că e vinovată, că nu valorează nimic. Iritabilitate, furie cu treceri bruște de la o stare la alta. Plâns necontrolat, care ține foarte mult timp. O stare generală de nefericire, de apăsare. Somn dat complet peste cap: nu poate dormi deloc, sau doarme prea mult. Dezinteres față de bebeluș, dar și față de familie și prieteni, se retrage, se izolează.
„Nu este vina ta. Există ajutor”
-Care este rolul medicului ginecolog? Poate identifica din timp semnele depresiei sau anxietății post-partum și când este nevoie de recomandarea unui psiholog sau psihiatru? -Screeningul pentru depresie și anxietate în perioada post-partum este recomandat, iar evaluarea stării emoționale face parte din îngrijirea post-partum.
Rolul medicului ginecolog este enorm în această privință și, aș spune, adesea subestimat. De multe ori ginecologul este singurul profesionist competent care vede pacienta în perioada postpartum. Ea vine oricum la controalele obligatorii (la o săptămână și la șase săptămâni după naștere) deci noi suntem, practic, prima linie. Dacă noi nu observăm semnele, există riscul real ca ele să treacă neremarcate de nimeni. Vestea bună este că avem instrumente simple și validate care ne ajută. Se pot folosi aceste scale universale de screening; cea mai frecvent utilizată este scala Edinburgh (EPDS): un chestionar scurt, de zece întrebări, ușor de completat și de interpretat. În funcție de rezultat, dacă scorul indică un risc, rolul nostru nu este să tratăm depresia, ci să direcționăm corect pacienta către un serviciu de specialitate, precum psihiatrul. Această trimitere la timp poate face toată diferența.
Dar dincolo de chestionare, cred că cel mai important lucru este să ne rezervăm timp. La controalele postpartum trebuie să fim cu adevărat atenți la pacientă, la o pacientă pe care, de altfel, o cunoaștem deja bine de la vizitele din timpul sarcinii. Se creează o conexiune specială cu ea de-a lungul acestor luni. Tocmai de aceea controlul postpartum nu trebuie să fie un simplu control postoperator de rutină. Trebuie să o privim, să o ascultăm, să observăm cum se simte cu adevărat, pentru că uneori răspunsul nu vine din chestionar, ci din felul în care ne uităm la ea.
-Care ar fi mesajul pe care orice femeie care tocmai a născut ar trebui să îl audă despre sănătatea ei emoțională: când să ceară ajutor și de ce nu trebuie să îi fie rușine să spună că nu se simte bine? -Cred că mesajul cel mai important pornește de la o realitate pe care, în lumea modernă, o uităm prea des. Am ajuns să împărțim totul 50/50 între femei și bărbați, responsabilitățile, jobul, viața de zi cu zi, și e firesc să fie așa. Dar în tot acest echilibru uităm un lucru fundamental: femeia este cea care naște. Creierul ei trece prin modificări reale în timpul sarcinii și apoi în perioada post-partum. Sunt schimbări normale, fiziologice, care țin de o transformare profundă prin care corpul și mintea ei trec pentru a aduce un copil pe lume.
De aceea, mesajul pe care orice femeie care tocmai a născut ar trebui să îl audă este acesta: ceea ce simți nu este un semn de slăbiciune și nu este vina ta. Dacă te simți copleșită, tristă, anxioasă sau pur și simplu „nu ca tine însăți”, asta nu înseamnă că ești o mamă rea. Înseamnă că treci printr-o perioadă de schimbări reale, și pentru asta există ajutor. Să ceri ajutor atunci când nu te simți bine este un act de curaj și de responsabilitate față de tine și față de copilul tău. Nu trebuie să aștepți să „treacă de la sine” și nu trebuie să îți fie rușine să spui cu voce tare: „nu mă simt bine”. Nicio femeie nu ar trebui stigmatizată pentru că trece prin ceva ce ține de însăși fiziologia maternității.
Și aș adăuga aici ceva ce cred cu tărie, atât ca medic, cât și ca mamă: cel mai important lucru este să ți se ofere ajutor și să accepți acest ajutor. O femeie care tocmai a născut nu trebuie să ducă totul singură. Ajutorul de la soț, de la mamă, de la soră, de la cei apropiați nu este un lux, ci o nevoie reală în această perioadă. Iar acest ajutor poate fi și unul specializat, plătit, nu este nimic rușinos în a apela la o firmă de curățenie sau la cineva care să te ajute cu treburile casei ori cu gătitul, dacă îți permiți acest lucru. Dacă asta îți dă câteva ore în plus de odihnă sau de conectare cu bebelușul tău, atunci merită pe deplin.
O mamă odihnită și susținută este o mamă care se poate recupera și se poate bucura cu adevărat de acest început. Așa că, dacă tristețea, anxietatea sau senzația de gol durează mai mult de câteva zile, dacă simți că nu te mai poți bucura de lucrurile care înainte îți făceau plăcere sau că nu reușești să te conectezi cu bebelușul tău, vorbește. Spune-i medicului tău, spune-i cuiva apropiat. Nu ești singură, iar a cere ajutor este primul pas către a te simți din nou tu însăți.
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
