Citește Horoscop săptămânal Fecioară. Previziuni pentru perioada 24 – 30 septembrie 2022, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Fecioară și urmarește video Uranissima.
Horoscop săptămânal Fecioară – 24 – 30 septembrie 2022
Între 24 și 25 septembrie seara, moment al unei atitudini prudente, atente, concentrate pe detalii, al revizuirii unor activități desfășurate în ultima perioadă pentru a elimina eventualele erori; reanalizarea unor decizii sau intenții în lumina evenimentelor care se derulează în viața și activitatea unor Fecioare e binevenită.
Între 25 septembrie, după ora 19:43′, și începutul zilei de 28 septembrie, axa celor două case ale banilor și ale câștigurilor materiale va fi influențată de Luna Nouă în Balanță, din 26 septembrie, care va avea darul să introducă o tendință, utilă nativilor în fața provocărilor de moment, în ceea ce privește regimul banilor și al bunurilor.
În afară de prudență se va mai putea vorbi de fler, de echilibru în gândire, de măsură în dorințe și de capacitatea de a evalua corect o situație. În plus, în acest sector, în ziua de 29 septembrie, va intra și planeta Venus, care, până pe 23 octombrie, va crea un context astral favorabil unor rezolvări, cu precizarea că până atunci, pe fondul unei opoziții importante între Venus și Jupiter, între 29 septembrie și 3/4 octombrie, nativii vor trebui să se abțină de la decizii, de la angajamente și promisiuni ferme, să nu semneze acte și să nu cedeze în fața presiunilor care s-ar putea exercita împotriva lor.
Între 28 septembrie, după ora 2:15′, și dimineața zilei de 30 septembrie, reacții negative la informațiile și comentariile cunoscuților ocazionali.
Din 30 septembrie, după ora 7:14′, încurcături de moment, nepotrivire de activități, de orar ori de interese între casă, familie, loc de muncă, relații parteneriale și viața personală. De la sfârșitul săptămânii se poate pune problema regândirii, în formă și conținut, a unor contracte, a relațiilor cu unii colaboratori sau cu partenerii de afaceri în raport cu exigențele de autoritate și de responsabilitate profesională pe care trebuie să le onoreze.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.