Felicia Iftode, 6 septembrie 1974, ora 11.00, Galaţi. Fecioară cu ascendentul în Scorpion. Dacă sunteţi sigură că aceasta este  ora naşterii, calea dv. e clară: descoperiţi echilibrul şi partea pozitivă a vieţii, pe măsură ce vă asumaţi un statut cât mai independent şi refuzaţi să aşteptaţi de la alţii împlinirea dorinţe­lor proprii. E­­xistă la dv. un conflict continuu între intui­ţie şi raţiune şi va trebui să urmăriţi cele două tendinţe, pentru a decide de care să ţineţi cont. Ambiţiile nu sunt o garanţie a împlinirii, ar putea însă să vă deruteze destul de mult, să aspiraţi mereu către mai mult, iar această aspiraţie  să ducă la apariţia unor frustrări false, născute din convingerea eronată că meritaţi ceva ce nu vi se oferă, din diverse motive. Ceea ce faceţi din suflet şi pe un fond pozitiv vă iese fără piedici.
Roxana Iftode, 24 februarie 1999, ora 11.58, Galaţi. Peşti cu ascendentul în Gemeni. Este esen­ţial să descopere singură faptul că nu se poate alege calea cea uşoară în orice situaţie şi că atunci când vrei să obţii lucruri cu adevărat importante, este nevoie de multă mun­că, de seriozitate şi de sacrificii. Are de lucru foarte serios la capitolul încredere în sine, nu în sensul că i-ar lipsi aceasta, ci pentru a o întări mereu prin fapte, realizări concrete, lucruri făcute de ea în mod direct. E posibilă o evoluţie departe de ţară, dar nu e neapărat necesar. Ar avea nevoie să fie educată într-un spirit umanist, să facă fapte bune, să aline prin mijloacele pe care le are la îndemână suferinţele ce­lorlalţi şi să lase deoparte dorinţele proprii. În privinţa studiilor, ar fi bine să o lăsaţi să decidă singură direcţia către care se va îndrepta.
Cristina Parfene, 25 iunie 1987, ora 5.30, Ungheni. Rac cu ascendentul în Rac. Vă atrage ca un magnet ideea de a fi implicată într-o relaţie, vă asumaţi multe poveri, poate prea multe, zicând că aşa va dura, veţi fi apreciată şi nu vă va părăsi. Dar drumul dv. este altul, complet diferit de a­­ceastă condiţionare veche, pe care va trebui să o depăşiţi. O relaţie de durată veţi stabili odată cu maturizarea şi asumarea propriei vieţi, în mod deplin, cu scopul clar de a vă împlini propriile aspi­raţii. Acum trebuie să faceţi mai multe lucruri pentru dv., dar nu e întotdeauna evident acest lucru, reacţia automată fiind de a vă lăsa pe dv. la o parte, în favoarea partenerului. O astfel de atitudine atrage o mul­ţime de probleme, de la dependenţă până la faptul că persoana aleasă se poate răsfăţa cam mult.
Nicoleta G., 9 iulie 1971, ora 6.10, Constanţa. Rac cu ascendentul în Leu. Traseul profesional trimite către un statut independent, să fiţi propriul şef sau cel puţin să aveţi maximă libertate de acţiune. Pornind de la această informaţie e­­senţială, aţi putea lua unele decizii sau aţi putea merge pe acelaşi drum ca şi până acum. Viaţa vă va conduce paşii către această postură, chiar dacă vă feriţi de ea. Sunteţi o persoană raţională, capabilă de concentrare maximă mult timp, însă lăsaţi emoţiile să decidă în locul dv., zicând că aşa e mai bine. Încrederea în sine se cons­truieşte pas cu pas, prin fapte şi printr-o orientare optimistă. Aţi putea schimba mai multe servicii până când veţi accepta ideea că trebuie să mergeţi pe un drum propriu, croit cu propriile mâini.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.