Iuliana Moţoc, 2 septembrie 1982, ora 20.00, Roşiorii de Vede. Fecioară cu ascendentul în Peşti. Una dintre pro­blemele emoţionale se men­ţine într-un plan secund şi vizează teama de a nu fi respinsă, de a fi abandonată sau de a nu fi inclusă în planurile persoanei de care v-aţi ata­şat. E drept că staţi foarte bine cu logica, dar inima nu respectă regulile logice, pentru că nu le cunoaşte şi vă puteţi trezi în situaţia ca o relaţie să vi se pară o interminabilă succesiune de tatonări, de teste şi încercări pentru a afla dacă merită să investiţi afectiv în ea sau nu. Aveţi şansa de a descoperi dragostea în diversele ei manifestări şi chiar să a­­­­­­­jungeţi să le cunoaşteţi pe cele cu adevărat profunde.
Tomiţă Costel, 3 iunie 1993, ora 12.00, Focşani. Gemeni cu ascendentul în Fecioară. Forma ta specială de inteligenţă despre care vor­beşti este mai mult emoţională, afectivă, constă într-o empatie accentuată şi de aici vine şi teama de cuvinte, care ar putea să nu exprime exact ceea ce simţi. Dar este esenţial să încerci să te exprimi prin cuvinte, de fiecare dată va fi din ce în ce mai bine. Nevoia ta de a fi înţeles nu este ieşită din comun, toţi ne dorim acest lucru. O altă parte a misiunii tale este să descoperi trăirea unor adevăruri pe care le descoperi prin lectură, intro­specţie sau pe orice altă cale. Să faci trecerea de la teorie la practică, de la idee la cunoaşterea din experienţă. Este o misiune frumoasă, ea însăşi o recompensă prin natura ei.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.