Elena S., 21 ianuarie 1990, ora 3.00, Piatra – Neamţ. Vărsător cu ascendentul în Scorpion. Ai multă treabă, în principal cu propria persoană. Ai de aflat multe despre propriile profunzimi sufleteşti, adică despre acel loc tainic de unde vin impulsuri pe care nu le înţelegi şi de aceea nici nu le poţi urma, deşi nu sunt negative. Motivaţia principală pentru acest proces îndelungat de autoeducare e legată de asigurarea independenţei personale, începând chiar cu cea financiară. Dar acesta e doar începutul, iar procesul te poate captiva cu atât mai mult cu cât vei vedea cum creşte încrederea în sine, iar tenebrele sufleteşti se retrag în faţa luminii interioare.
Florentina Ojog, 21 iulie 1992, ora 12.30, Tecuci. Rac cu ascendentul în Balanţă. Pentru tine e esenţial să descoperi valoarea sin­ce­rităţii, a adevărului valabil dincolo de orgolii omeneşti şi de convingeri personale. Ţi-ar fi de mare ajutor să te dedici unui ideal umanitar, nobil pentru că aşa ai avea sentimentul acela, de nepreţuit, că eşti pe drumul cel bun în viaţă. Ai multe de învăţat despre comunicare, nu la nivel academic, aşa cum tinzi ci în viaţa concretă, cea de zi cu zi. Orgoliul, care e pentru tine o platoşă de apărare, te poate împinge spre decizii neinspirate în plan profesional şi în relaţia de cuplu. De aici până la un şir de dezamăgiri şi o instabilitate a locului de muncă nu mai e decât un pas.
Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacţiei Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele şi data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menţionaţi pe plic “Pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în aceste pagini ale Suplimentului de weekend şi în Libertatea de duminică.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.