Pe 20 aprilie, planeta Venus va intra în zodia Berbecului, ceea ce, până pe 15 mai a. c., va fi un factor pozitiv pentru cei care vor trebui să susțină discuții în contradictoriu ori să găsească soluții divergențelor parteneriale. Între 21 aprilie, după ora 19:00′, și noaptea de 24 aprilie, capacitate bună de a vorbi în public, abordare corectă și principială a unor teme de dezbatere publică, personală sau profesională, șansă la o serie de examene, mai ales dacă acestea vor fi susținute în străinătate, ori vizează, prin acreditările acordate și oportunitățile oferite, desfășurarea următoarei etape de viață dincolo de granițele țării.

Dinamică va fi relația nativilor cu cei care îi evaluează și care au un grad ridicat de competență și, implicit, de exigență. Dezbatere de idei în foruri și instanțe profesionale ori în „forul interior”. Între 24 aprilie, după ora 01:50′, și 26 aprilie, la prânz, activități banale, obositoare, de natură casnică. Rezervă, tăcere, izolare sau înstrăinare față de unele rude în vârstă. Amestec nedorit al ginerilor sau al nurorilor în conflictele de familie.

Din 26 aprilie, după ora 12:28′, nevoia de evadare din monotonia și lipsa de satisfacție a preocupărilor curente. Forma aleasă va fi, de cele mai multe ori, cea a spectacolelor ori a activităților care le vor permite să-și pună în valoare un talent ceea ce le va da, indiferent de calitatea prestației, un sentiment de împlinire personală.

Citește și previziunile Uraniei pentru celelalte zodii

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.