Petrotel Lukoil a intrat în insolvență. „Este singura soluție pentru salvarea rafinăriei din Ploiești”

Comentează

UPDATE 22:00 Petrotel Lukoil a intrat miercuri în insolvență, considerând că această procedură juridică reprezintă singura soluție viabilă pentru salvarea și repornirea rafinăriei din Ploiești, potrivit Profit.ro.

Lukoil vrea să își păstreze toți angajații, să protejeze parteneriatele cu furnizorii locali

Compania a declarat pentru Profit.ro că obiectivul acestui demers nu este închiderea facilității, ci obținerea protecției necesare pentru conservarea activității, stabilizarea relațiilor comerciale și pregătirea relansării operațiunilor. Astfel, grupul urmărește să își păstreze toți angajații, să protejeze parteneriatele cu furnizorii locali și să își continue contribuțiile fiscale, menținând totodată un activ strategic esențial pentru securitatea energetică a României și a partenerilor săi europeni.

De ce nu poate fi repornită rafinăria Petrotel

Libertatea a explicat la începutul lunii 2026 iunie că rafinăria Petrotel Lukoil, de lângă Ploiești, nu poate fi repornită deoarece, în ciuda unui document oficial al Trezoreriei SUA, există în continuare impedimente serioase.

Reamintim, rafinăria Petrotel de lângă Ploiești este deținută de grupul rus Lukoil, supus sancțiunilor americane din cauza invadării Ucrainei de către Rusia.

Petrotel este una din cele patru rafinării ale țării noastre și reprezintă 21% din capacitatea de rafinare a României. Concomitent, Lukoil are o rețea de 321 de benzinării în țara noastră.

Rafinăria Petrotel a intrat în mentenanță la finalul anului trecut, și, deși aceasta a fost terminată, unitatea nu a fost încă repornită.

România a impus în februarie supravegherea extinsă asupra companiilor Lukoil de pe teritoriul său.

De ce nu poate fi repornită rafinăria Petrotel: Lukoil nu vrea, statul nu poate, americanii nu au dat o derogare explicită

România nu are bani și nici expertiză pentru a opera rafinăria Petrotel

Reamintim că Bulgaria a obținut o derogare explicită pentru operațiunile Lukoil din țara de la sud de Dunăre, care apare distinct pe site-ul OFAC. Un document similar nu există pentru România, ci doar scrisoarea primită din partea Trezoreriei.

„Guvernul României nu poate redeschide rafinăria în locul acționarilor și proprietarilor Petrotel. În opinia Ministerului Energiei, scrisoarea OFAC din 14 aprilie este suficientă ca și garanție că nu vor fi expuși unor sancțiuni, iar ministerul rămâne deschis în a sprijini cu orice este legal posibil ca proprietarii rafinăriei să redeschidă operațiunile”, arată Guvernul, la solicitarea Libertatea.

O sursă din domeniul petrolier spune că statul oricum nu poate opera rafinăria, nici dacă ar exista o derogare expresă.

„Să presupunem că avem acordul de a o reporni. Cine o repornește? Cu ce bani? Cu ce petrol? Are statul bani? Un singur ciclu de producție necesită un vapor de petrol, în valoare de câteva zeci de milioane de dolari. Dă statul acești bani? Nu are destule bombe la buget prin TAROM, CFR Marfă și restul? Aceasta este o rafinărie mică și era neprofitabilă chiar și înainte, când era operată de Lukoil. Ce să facă statul cu ea? Noi găuri?”, arată sursa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
11:21
Primăria unui oraș a inventat peste 2.000 de locuitori la recensământ ca să obțină bani de la stat, în Japonia
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește