INTERVIU. Patriotismul cosmopolit al unei scriitoare de limbă română din Paris: Tatiana Țîbuleac

Scriitorul Vasile Ernu a început în Libertatea o rubrică culturală intitulată „Literatura la zi”. E o serie de conversații cu scriitori, critici, poeți tineri și, în general, rezervați în aparițiile publice. Astăzi, invitata lui Vasile Ernu este Tatiana Țîbuleac.

Știu că în România chestiile patriotice sunt privite cu ochi răi. România este în continuare locul în care am cele mai mari emoții, în care îmi este cel mai greu să mă exprim și pentru care am sentimente încurcate.

Tatiana Țîbuleac:

– Dragă Tatiana Țîbuleac, tu ai debutat târziu conform criteriilor clasice. În România puțini debutează după 35 de ani. Am trecut și eu prin asta. La tine cum s-a întâmplat?
– Dragă Vasile Ernu, să vedem cât te ține formula asta oficială!, e târziu doar dacă ți-ai propus să devii scriitor, ai un plan, știi unde vrei să ajungi. Atunci, da, te gândești când să debutezi, când să faci o pauză poate chiar mai importantă decât debutul, apoi să publici a doua carte, total diferită și tot așa. Potrivit planului, acum ar trebui să scriu ceva nou. Sunt trei ani de la Grădina, începe să fie mult, așa mi s-a spus. Cu ocazia asta am recitit toate cărțile românești care mi-au plăcut în ultimii ani. Recunosc, în primul rând pentru limbă.

INTERVIU. Patriotismul cosmopolit al unei scriitoare de limbă română din Paris: Tatiana Țîbuleac
Tatiana Țîbuleac

„Când nu vorbești româna în fiecare zi, ritmul este primul lucru pe care îl pierzi”

Am recitit și Vara, și Grădina, ca să văd unde mă aflu în raport cu ele. La Vara m-aș întoarce, la Grădina – nu. Simt că am epuizat tot arsenalul nostalgic din zonă și că pur și simplu vreau să fiu în alt loc. Aici ar trebui să te întreb eu pe tine – tu nu simți asta? Mai poți acolo, în URSS?

– Așa e: trecutul ne bântuie. De unde această nevoie de a scrie?
– Nu este o nevoie, nu a fost niciodată.

INTERVIU. Patriotismul cosmopolit al unei scriitoare de limbă română din Paris: Tatiana Țîbuleac

Amintirea unui profesor

– Ambii am avut onoarea să avem același profesor de literatură a școlii 32 de la Botanica, din Chișinău: Alexandr Fiodorovici Dimitrov. Toți eram îndrăgostiți de el. Omul, un bulgar care vorbea o română perfectă, era un pedagog de clasă: cânta, avea formație de rock, făcea un club de fotografie și preda literatura rusă magistral. Mi-am dat seama mai târziu că multe lucruri îi datorez. Tu cum resimți asta? Ai rămas cu ceva din școala „noastră”?
Noi doi am avut odată discuția asta, în grădină, și te-am văzut atunci un pic derutat când ți-am spus că eu m-am simțit aiurea la grădiniță, la școală, la universitate, în toate instituțiile, într-un cuvânt. Întotdeauna mi-a fost frică de clădiri, de cabinete, de coridoare și săli sportive (pe astea le-am detestat), de mult spațiu și lumină. De asta mergeam eu des la cinematograf și la Planetariu, acolo se stingea la un moment dat lumina și rămâneam singură, dar printre lume. Dar să trec la subiect – pe Alexandr Fiodorovici, noi așa îl numeam, l-am iubit în copilărie și îl admir acum. Să știi că am și lucrat cu el la un moment dat la Timpul, el făcea caricaturi. Este genul de om care intră în viața celorlalți fără anunț, fără fișă de post, și rămâne. Putea fi și paznic, noi oricum am fi vorbit acum despre el.

Mi-l amintesc pe Alexandr Fiodorovici mereu în picioare, nu se așeza niciodată la lecții, citindu-ne cărți din afara programei școlare, cu licăr în ochi și emoție, de parcă ar fi scris chiar el acele cărți.

Tatiana Țîbuleac:

Pe vremea aceea la „literatura moldovenească” învățam doar băloșenii, nu era de mirare că ne trăgeam la ruși, că ni se părea mult mai interesant ce se întâmpla acolo. Cred că generația ta așa și a ieșit din școală, cu rusa ca limbă principală, noi însă am fost răzbunați mai târziu, când am trecut la grafia latină și l-am avut ca profesor pe Constantin Petrovici Mariniuc, un alt entuziast. Iese că eu am avut noroc de două ori, iar tu numai o dată. Drept că tu ești și mai bătrân.

– Așa e: ai fost mai norocoasă. Tu ai lucrat mulți ani în presă, „pe sticlă”. Te-a ajutat această experiență, te deranjează „imaginea de pe sticlă”.
– Mă deranjează. 

– Dar, totuși, cum folosești această experiență în practica ta de scriitoare?
– Această întrebare mă deranjează și mai tare, totuși încerc să o păstrez de la caz la caz. De exemplu, atunci când sunt întrebată cum de cunosc atât de bine „realitățile bolnavilor psihic” sau „v-ați drogat ca să intrați în pielea personajului”, sau și mai ales „sunteți o persoană violentă, ați fost abuzată în copilărie?” – spun repede că sunt o prințesă și că de vină este jurnalismul.

– Am înțeles, facem un pas mai departe. La tine eroii principali sunt copiii și adolescenții. Sau mai degrabă mamele copiilor. Femeia, femeia-mamă, are un rol central în poveștile tale. De ce?
– Nu știu de ce, așa s-a întâmplat. Vezi că în prima carte am fost bărbat, dar am scris despre femei. În a doua, am fost femeie și am scris iar despre femei, însă omițând total bărbații, ceea ce este și mai rău, pentru că  înseamnă de fapt că psihologic mă văd bărbat, dar mi-e rușine să admit. O să te țin la curent cum stau, pe măsură ce se mai adună ipoteze. Cartea e tradusă în mai multe limbi și devine interesant. Adevărul este că eu nu mă gândesc prea mult  la personaje, ci la scris. Pot fi și una, și alta, ca narator mă simt confortabil în orice ipostază. Odată am scris o povestire în care eram ușă, a ieșit fain, dar mă bucur că am avut minte să nu o public.    

– Oricum ne rămâi datoare și cu un bărbat sau mai degrabă cu un tată. Pe când un tată în cărțile tale?
– Tata a murit, așa că pot scrie. Să vedem. Mă interesează bătrânii, bărbații în mod special. Dar așa a fost tot timpul, nu e de acum. Am crescut într-o curte cu bătrâni, am fost atașată de bunicii mei, tata a fost mai mare decât mama și asta s-a simțit în familia mea. Am un soț mai în vârstă ca mine. În fine, poate chiar despre asta voi scrie. Oricând pot spune că mi se trage de la jurnalism, ceea ce nici măcar nu ar fi o minciună. Să știi că primul meu reportaj a fost despre o casă de bătrâni.

– Frumos: recunosc că e un subiect care și pe mine mă pasionează. În cărțile tale există un Chișinău care mie îmi este cunoscut și foarte intim. Acum acest oraș se pare că s-a schimbat nepermis de mult? În ce constă secretul Chișinăului „tău”? Care este „Chișinăul Tatianei”?
– Acum citesc „Sălbaticii copii dingo”, cred că asta voiai să auzi, de fapt, și îmi place mult. Pot spune chiar că pe alocuri o citesc cu interes și nostalgie, ceea ce nu este puțin să auzi de la o chișinăuiancă. Chișinăul meu este diferit de al tău, e normal. În primul rând, eu am fost și sunt mai cuminte decât tine. Acolo unde eu vedeam castani înfloriți și caruseluri, tu vedeai razborci (conflicte) și țigări. Tu mergeai la videosalon cu Sonia, iar eu mă duceam singură la Lainer (o cafenea în avion), ca să mănânc înghețată din păhărel cu picior de metal. Tu deja făceai sex și erai sărac, eu pe vremea aceea eram o termită, dar aveam bani. Multe capitole din cartea ta sunt scrise din perspectiva ideologiei, a religiei, eu nu aveam nici una, nici alta. Am crescut fără Crăciun, fără Paști, cu cărțile românești ascunse în divan și cu limba rusă în curte. 

Apoi, eu sunt și un pic mai snoabă decât tine, mai puțin stângistă și religioasă, plecată cam de peste tot și cu un egoism cosmopolit. Poate crezi că toate astea nu au nicio legătură cu a scrie o carte peste 30 de ani, dar are.

Tatiana Țîbuleac:
INTERVIU. Patriotismul cosmopolit al unei scriitoare de limbă română din Paris: Tatiana Țîbuleac
Tatiana Țîbuleac

Oricum, să știi că m-am simțit bine în Chișinăul tău, mi-a fost interesant, curios. Chiar mă gândeam ca într-o zi să mergem împreună la 32 și să le citim copiilor din cărțile noastre. Crezi că ne-ar primi?

– Ar fi foarte frumos: fiecare generație, chiar dacă stau în același loc, are experiențe diferite. Cu toate că mă tem puțin: e ca și cum ne-am vedea în bănci după 30 de ani – înapoi în viitor. Revenind. Tu ești plecată – ca mulți dintre noi – departe de locurile în care ne-am născut, copilărit, crescut și maturizat. Cum împaci viața din „noua casă”, „noua patrie” și dorul de Moldova, de România, nostalgia după „geografia și timpul” din care ai plecat?
– Casa mea e acolo unde dorm diseară. Dar să-ți povestesc ceva. Acum patru ani, când am fost invitată în România pentru prima dată, am fost întrebată același lucru. Și îmi amintesc că am răspuns foarte emoționată că nu m-am gândit niciodată să ajung în România. Că drumul de acasă acasă a fost cel mai greu. Acum poate n-aș răspunde la fel, am devenit mai atentă, știu că în România chestiile patriotice sunt privite cu ochi răi, dar să știi că atunci am fost sinceră.

România este în continuare locul în care am cele mai mari emoții, în care îmi este cel mai greu să mă exprim și pentru care am sentimente încurcate. Este sau nu România casa mea? Se datorează succesul meu în România faptului că sunt în esență un outsider? Am dreptul să reprezint România la festivaluri internaționale, fără să fi trăit acolo o zi? Dar să iau premii, medalii, bani ș.a.? Spun sincer „acasă” și când mă gândesc la Moldova, și când mă gândesc la România, dar în al doilea caz nu am certitudinea că fac tot ce trebuie.  

– Am observat că la noi, cei crescuți și educați în URSS – care am folosit româna în haine chirilice și cu o a două limbă, cea rusă, destul de familiară și presantă –  româna are un statut de „erou”. Oricum are un statut special, e mai puțin „naturală” precum a acelora din România care nu au simțit această presiune. Cum e pentru tine această muncă cu limba?
Pentru mine limba română încă are statut de erou. Dacă pui fraza asta ca titlu, nu mai vorbesc cu tine. Complexele de basarabeancă au dispărut, după ce am văzut cum vorbesc astăzi mulți tineri din România. Nu mai au nevoie de basarabeni ca să măcelărească limba, se descurcă și singuri. Nici nu știu ce e mai rău – să o faci în neștire sau din lene.

„Nu am o problemă să abandonez un capitol, pentru a face în schimb o ciorbă”

– Apropo, ca mamă și scriitoare: cum împaci timpul cu cei mici și scrisul? Când scrii? Nu-ți scot din priză calculatorul uneori? Sau poate-ți comandă cărți: să ne scrii despre buburuze, de exemplu?
– Ne împăcăm binișor, pentru mine copiii vor fi mereu pe primul loc. Nu am o problemă să abandonez un capitol, pentru a face în schimb o ciorbă. Mă bucură ca ambii se joacă cu scrisul, cu limbile străine, nu sunt atât de fricoși ca mine la vârsta lor. Nu se tem de greșeli, de accente, limba este pentru ei un instrument, nu un drapel. Mi-ar fi plăcut să am atitudinea lor în copilărie.

Cărți pentru copii nu-mi cer, pentru că le-am spus odată că eu nu pot scrie pentru copii. În schimb, am deja un raft plin cu cărțile prietenilor-scriitori-pentru-adulți care au scris pentru copii. Le citim împreună. Unele merg mai ușor, altele mai greu. După a ta, de exemplu, a trebuit să-i povestesc Sofiei despre canibalism. Dar e ok, ea vrea să devină doctor și are nervi tari.

Celelalte episoade ale interviurilor realizate de Vasile Ernu în Libertatea:

       
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
Torturat de părinți până aproape de moarte, un băiețel a reușit să schimbe legea în Marea Britanie: "Am plâns în hohote când l-am întâlnit prima dată"
Observatornews.ro
Torturat de părinți până aproape de moarte, un băiețel a reușit să schimbe legea în Marea Britanie: "Am plâns în hohote când l-am întâlnit prima dată"
Horoscop 3 decembrie 2021. Capricornii ar vrea să asiste neutru la disputele unor apropiați, dar e greu să reziste
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2021. Capricornii ar vrea să asiste neutru la disputele unor apropiați, dar e greu să reziste
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Știrileprotv.ro
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon
PUBLICITATE
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon