Descoperă ce locuri frumose poți să vizitezi în concediu. Unde poți merge la început de toamnă în vacanță. Locuri de vizitat în luna septembrie în România și în Europa. Unde să mergi în vacanță cu copiii în septembrie

Locuri de vizitat în luna septembrie în România

Cascada Bigăr

Cascada Bigăr face parte din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, din județul Caraș-Severin. Este considerată una dintre cele mai frumoase și spectaculoase cascade, iar din anul 2000 a fost declarată arie protejată de interes național. Este considerată și o cascadă unică datorită formei sale, dar și apei care izvorăște aici, tocmai din acest motiv reprezintă unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România.

O parte din Cascada Bigăr s-a prăbuşit în iunie 2021, dar încă este căutată şi apreciată de turişti.

Descoperă și: Cascade din România

Salina Turda

Una dintre cele mai deosebite saline din România, salina Turda se află în județul Cluj, iar aici turiștii care o vizitează se pot bucura de o serie de facilități. Salina a fost reamenajată între anii 2008-2010, atunci când s-a instalat și un lift panoramic, o roată cu gondole, dar și un spațiu de agrement cu debarcader, acolo unde se pot face plimbări cu barca.

E oficial: Senatul implementează recunoașterea facială a angajaților. Dar aceasta va fi făcută de către agenții SPP – EXCLUSIV
Recomandări
E oficial: Senatul implementează recunoașterea facială a angajaților. Dar aceasta va fi făcută de către agenții SPP – EXCLUSIV

Vezi și: Locuri de vizitat în Cluj-Napoca 

Viscri

Unul dintre cele mai frumoase sate din România, care și-a păstrat obiceiurile, ba chiar și aspectul caselor de peste sute de ani. Aici te vei putea bucura de viața la țară într-o formă pură, de aer curat, de locuri cu un peisaj de poveste și oameni amabili pregătiți să îți arate frumusețile zonei.

Este unul dintre cele mai vizitate sate de la noi, mai ales că este și listat în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Castelul Corvinilor din Hunedoara

Castelul Corvinilor este unul dintre obiectivele turistice de la noi care merită vizitat cel puțin o dată în viață. Aici se pot vizita turnurile castelului, recent au fost reabilitate două dintre ele și deschise publicului pentru vizionare, și se pot afla povești impresionante de sute de ani, care s-au desfășurat acolo.

Citește și: Castele din România 

Vulcanii Noroioși

Vulcanii Noroioși din Buzău reprezintă o minune naturală a României și trebuie să ajungi acolo cel puțin o dată, deoarece sunt singurii de acest gen din Europa. Este recomandat să ajungi aici în perioadele în care nu este caniculă, respectiv primăvara și toamna, mai ales în luna septembrie, pentru a evita erupțiile dese din cauza caniculei.

Frații Tate au plecat din România cu un avion privat, în prima zi după ce le-a fost ridicată interdicția să părăsească țara. Au decolat spre America
Recomandări
Frații Tate au plecat din România cu un avion privat, în prima zi după ce le-a fost ridicată interdicția să părăsească țara. Au decolat spre America
Locuri de vizitat în luna septembrie
Castelul Peleș, România

Castelul Peleș

Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice de la noi, Castelul Peleș are un farmec aparte datorită arhitecturii și frumuseții bine păstrate de sute de ani.

Castelul a fost construit drept reședință de vară a regilor României, iar în interior poți descoperi Muzeul Național Peleș și poți afla o serie de secrete ale vremurilor trecute. Vei rămâne impresionat de frumusețea din interior și de cât de bine s-a păstrat totul peste ani.

Îți recomandăm și: Cele mai frumoase obiective turistice din Brașov

Cazanele Dunării

De ce să nu faci o plimbare cu barca pe Dunăre sau chiar o drumeție în Parcul Național Porțile de Fier? Cazanele Dunării te vor cuceri de la prima vizită datorită frumuseții naturii ce se arată la orice pas. Este locul deja renumit pentru chipul lui Decebal sculpat în stâncă.

Cetatea Râșnov

Cetatea Rășnov este una dintre cele mai vizitate cetăți din România datorită stilului său arhitectonic. Aici vei rămâne impresionat de muzeul de artă feudal care îți va permite să vezi de aproape o serie de arme, dar și mobilier de epocă și porturi vechi de sute de ani.

Faptele pentru care a fost pus Călin Georgescu sub control judiciar. De ce lipsesc din ordonanță cele mai grave acuzații
Recomandări
Faptele pentru care a fost pus Călin Georgescu sub control judiciar. De ce lipsesc din ordonanță cele mai grave acuzații

Orașul Sibiu

În Sibiu trebuie să ajungi cel puțin o dată în viață, iar la început de toamnă este perioada potrivită pentru o vizită în oraș. Locul are un aer aparte datorită arhitecturii pe care o vei întâni la orice pas, dar și a muzeelor și catedralelor impresionante pe care le poți descoperi.

Odată ajuns în Sibiul poți vizita o serie de obiective, iar printre cele mai recunoscute sunt: Turnul Sfatului, Podul Minciunilor, Piața Mare, Pasajul Scărilor sau Muzeul de Istorie Naturală.

Citește mai multe aici: Top 20 locuri de vizitat în Sibiu și împrejurimi

Podul lui Dumnezeu

Unul dintre cele trei poduri naturale din lume, care a devenit unul dintre obiectivele des vizitate din România datorită frumuseții și naturaleții sale. Se află în comuna Ponoarea și odată ajuns aici vei rămâne plăcut impresionat.

Locuri de vizitat în luna septembrie în Europa

Rodos, Grecia

Luna septembrie este perfectă pentru a vizita Grecia, mai ales Rodos. Acum nu mai este la fel de aglomerată stațiunea și te poți bucura în liniște de frumusețile zonei. Temperatura este perfectă, nu va mai fi canicula de peste vară și astfel te vei putea plimba pe străduțele fermecate și vei putea descoperi cele mai bune restaurante cu mâncare grecească.

Locuri de vizitat în luna septembrie
Locuri de vizitat în septembrie – Rodos, Grecia

Ibiza

Dacă vrei să te bucuri de mare și de peisajul spectaculos pe care natura ți-l pune la dispoziție, atunci mergi în Ibiza în luna septembire. Temperatura este încă una plăcută și te poți aventura chiar la baie în mare, terasele sunt pregătite să îți pună la dispoziție cele mai bune preparate culinare, iar oamenii sunt dornici să îți arate cele mai spectaculoase locuri.

Nu este la fel de aglomerat așa cum este în plin sezon estival, așa că vei rămâne cu cele mai frumoase amintiri din vacanță.

Valletta, Malta

În luna septembrie este numai bine să mergi în vacanță în Malta. Temperatura este una plăcută, numai bună pentru plimbare de dimineață până seara pe străduțele frumoase ale orașului. Valletta a fost primul oraș european planificat, colonie britanică până în anul 1974, așa că trebuie să îl descoperi la pas.

Valencia, Spania

Valencia este orașul în care trebuie să mergi cel puțin o dată în vacanță la început de toamnă. Aici vei fi întâmpinat cu bucurie de localnicii dornici să îți arate cele mai frumoase locuri în orice moment al zilei. Este orașul în care te simți în largul tău datorită veseliei oamenilor și peisajelor superbe pe care natura ți le arată.

Locuri de vizitat în luna septembrie
Valencia, Spania

Lisabona, Portugalia

O destinație de vacanță pe care să o alegi pentru luna septembrie, în primul rând pentru temperatura plăcută care îți va permite să vizitezi marea, fără căldurile toride din timpul verii. Lisabona este locul ideal de mers la început de toamnă, care te va cuceri cu obiectivele turistice multiple.

Locuri de vizitat în luna septembrie cu copiii

Parcul Aventura Brașov

Este locul perfect de mers pentru pasionații de aventură, distracție și adrenalină. O vacanță în luna septembrie cu copiii, în parcul de aventură Brașov va fi considerată una reușită de la mic la mare. Aici vă puteți distra și puteți petrece timp în natură.

Locuri de vizitat în luna septembrie
Obiective turistice din România – orașul Brașov

Sighișoara

Orașul situat în inima Transilvaniei, Sighișoara este locul pe care trebuie să îl vizitezi cu întreaga familie, mai ales la început de toamnă. În septembrie nu mai este la fel de aglomerat precum miezul verii, așa că veți putea vizita atât cetatea, cât și orașul plin de arhitectură, cu un design aparte.

Biserica Fortificată din Prejmer

Este una dintre cele mai vizitate bisericii, un punct de atracție pentru turiști, deoarece cetatea a fost construită în jurul bisericii și este considerată cea mai puternică fortificație țărănească.

Grădina Botanică din Cluj

Una dintre cele mai frumoase grădini botanice din România, pe care merită să le vezi împreună cu copiii, pentru a se bucura de frumusețea locului. Locul se întinde pe o suprafață de 14 ha, iar în interior puteți descoperi peste 10.000 de specii de plante, de pe toate continentele.

Orașul Brașov

Unul dintre cele mai vizitate orașe de la noi, care nu încetează niciodată să își surprindă turiștii prin atracțiile sale. Aici poți vizita Biserica Neagră, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice, dar și Piața Sfatului, centrul orașului plin de terase cochete, dar și strada Sforii, cunoscută și drept cea mai îngustă stradă din Europa.

Descoperă și: Cele mai bune destinații de vacanță, toamna

Dacă vrei să îţi programezi din timp o călătorie sau o activitate, iata si ce zile libere sunt in 2024!

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (27)

LauraB123   •   25.09.2023, 11:03

Gradina Botanica din Cluj este foarte frumoasa și un obiectiv care nu trebuie ratat

LauraB123   •   25.09.2023, 11:03

Valencia merge vizitata in orice sezon

Irinel   •   08.09.2023, 05:28

Imi place!Interesant. Timp avem de vizitat,dar banuti ioc......

Vezi toate comentariile (27)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Gestul pe care Cristela Georgescu i l-a făcut ieri soțului ei, la ieșirea de la Parchet. În mijlocul mulțimii, soția lui Călin Georgescu a atras toată atenția. Oamenii care au văzut-o au început să vorbească despre Elena Udrea / FOTO
Unica.ro
Gestul pe care Cristela Georgescu i l-a făcut ieri soțului ei, la ieșirea de la Parchet. În mijlocul mulțimii, soția lui Călin Georgescu a atras toată atenția. Oamenii care au văzut-o au început să vorbească despre Elena Udrea / FOTO
Reacția dură a lui CTP după ce Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar: "E un grandomaniac mincinos patologic, dispus să recurgă la orice...”. De nebănuit ce tocmai s-a aflat
Viva.ro
Reacția dură a lui CTP după ce Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar: "E un grandomaniac mincinos patologic, dispus să recurgă la orice...”. De nebănuit ce tocmai s-a aflat
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
S-a aflat cine este procurorul al cărui nume apare în dosarul spăgilor din Portul Constanţa
Adevarul.ro
S-a aflat cine este procurorul al cărui nume apare în dosarul spăgilor din Portul Constanţa
Care este acum relația dintre Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, la 4 ani de la despărțire. Confesiunea actriței: „Nu pot să spun prieteni, suntem…”
Elle.ro
Care este acum relația dintre Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, la 4 ani de la despărțire. Confesiunea actriței: „Nu pot să spun prieteni, suntem…”
„Mă arestează din stradă”. Călin Georgescu i-a trimis un mesaj audio influencerului Mario Nawfal înainte de a fi ridicat de Poliție! Ce a publicat apoi bărbatul pe X, rețeaua lui Elon Musk
Unica.ro
„Mă arestează din stradă”. Călin Georgescu i-a trimis un mesaj audio influencerului Mario Nawfal înainte de a fi ridicat de Poliție! Ce a publicat apoi bărbatul pe X, rețeaua lui Elon Musk
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină de 100.000 de euro
Observatornews.ro
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină de 100.000 de euro
Horoscop 28 februarie 2025. Fecioarele au un moment esențial, în care își vor stabili direcția de evoluție pentru perioada următoare
HOROSCOP
Horoscop 28 februarie 2025. Fecioarele au un moment esențial, în care își vor stabili direcția de evoluție pentru perioada următoare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI