M-am însurat cu prietena mea din copilărie

Ne-au despărțit drumurile vieții, al meu mergând ireversibil în capitală, iar al ei… rămas acolo, drum nepietruit, care ducea numai de la un capăt la altul al satului. Viața la țară are farmecul ei, dar mai mult în filme.

Subsemnatul a rămas în București, urmând o facultate și găsindu-și la absolvire un loc de muncă, după care o locuință. Mi-am luat apartamentul cu credit bancar.

Vreme de unsprezece ani, eu nu m-am mai dus în satul natal, căci părinții mi se prăpădiseră într-un accident (o explozie teribilă), iar despre Felicia mi s-a spus că a plecat într-un loc neștiut de nimeni, împreună cu familia ei, dar asta a fost o minciună pe care mi-a livrat-o un fost băiețandru gelos, la telefon, iar eu am dat crezare „informației” respective. Rudele cu care țineam legătura nu mi-au vorbit despre Felicia.

într-o zi, când împlinisem deja douăzeci și șase de ani, acele rude m-au chemat în sat, unde trebuia să clarific o succesiune funciară, moștenirea mea. Am avut o surpriză grozavă când am revăzut-o pe Felicia, neclintită din sat în toți acești ani. Ne-am sărit în brațe, ne-am pupat, am luat-o la mine câteva ceasuri, în casa mea părintească (lăsată în grija rudelor), unde mi-a relatat despre traiul ei, care… părea să încapă în câteva fraze. Liceul: în orașul vecin. Alte lucruri: pe-acolo, prin sat. îi trecuse prin cap să se mărite cu un consătean, însă tipul a dezamăgit-o. Era vorba de același individ care mă mințise pe mine la tele-fon, cu mulți ani în urmă.

Felicia lucra la brutăria din sat, arăta cam plictisită de viața ei monotonă (dar familia îi era bine-mersi, din fericire) și m-a invitat la o hoinăreală, în ziua următoare, ca pe timpul copilăriei, pe coclauri.

Ne-am dus în apropierea vechii păduri, neatinsă (miraculos) de drujbe. Câmpul de până la lizieră, cândva pârloagă, devenise pășune comunală. Felicia era ahtiată să știe cât mai multe despre viața mea la București, oraș în care ea nu fusese decât o singură dată. Capitala i se părea un loc fabulos.

S-ar putea să fi fost de vină pustietatea generală a priveliștii -iarbă și cer. S-ar putea să fi fost de vină nevoia mea de a umple prezentul… Când Felicia m-a întrebat despre viața la București, i-am oferit un recital de povești înșirate una după alta și am ascultat-o cum se miră. Am accentuat lascivitatea, bizarul. Am transformat orașul într-un carnaval non-stop, menit să des-fete lumea bună. I-am adus în atenție personaje mondene pe care ea le văzuse la televizor…

I-am vorbit despre aglomerație și despre cum este – paradoxal -să te simți singur în mijlocul acelui vacarm. Am dat acelei claustrații o notă melancolică.

Chestia cu „singur” a impresionat-o mai mult decât celelalte. Cum așa, un băiat ca mine…

— Dar de ce ești singur? și-a exprimat ea un nou puseu de uimire.

— Dacă te-aș fi avut pe tine! m-am hazardat eu să tatonez.

— Ia-mă la București! Voi sta cu tine, Mugur, iar tu n-o să te mai simți singur. Eu gătesc, spăl deretic… Cu leafa ta și cu ce-mi mai dau ai mei ne vom descurca o vreme, până-mi găsesc și eu o slujbă… Ce zici?

— Păi, draga mea, cum să stăm așa, ca nelegiuiții?

— Tu… bați vreun apropo?

— Evident.

— Adică… mă ceri de soție, după ce nu m-ai văzut de atâția ani și nu mai știi ce-mi poate pielea?

— Pielea asta… trebuie mai întâi mângâiată.

— Mi-a fost dor de tine.

— și mie.

— ție nu ți-a fost dor de tine! Mie mi-a fost dor de tine. Hai, cere-mă de nevastă!

— Te cer.

— și… Nu îngenunchezi? Ai uitat obiceiurile?

M-am supus tradiției din sat. Am îngenuncheat. și ce să vezi… Peste două luni, eram căsătoriți, iar ea, mutată cu toate bagajele în apartamentul din București, proprietate personală a mea și a băncii, căci mai aveam de plătit două sute de rate.

La sfârșitul anului care tocmai s-a încheiat, iubita mea soție Felicia Ivan mi-a dăruit o fetiță. Iar eu, la finalul acestei scurte povestiri, vă dăruiesc cele mai alese gânduri. Cu prietenie, Mugur Ivan.

Era să uit ceva… Dacă nu credeți în predestinare, priviți mai atent în jur, să vedeți cum se reînnoadă anumite lucruri la momentul potrivit. Nu se poate prescrie ce ți-e scris în stele.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE