Mi-am smuls amantul din ghearele amantei

Eu cred că fericirea adevărată lângă un bărbat se cucerește cu multă greutate, cu renunțări și sacrificii din partea amândurora. și eu am fost pe punctul de a renunța la ea, poate că aș fi făcut-o pentru că motivul era destul de întemeiat, dar am regândit întreaga situație, am strâns din dinți și am ales ceea ce mi-am dorit mai mult: pe Relu, soțul meu, lângă care mi-am petrecut aproape 57 de ani din viață.

Povestea iubirii mele a început într-o zi însorită de primăvară, când l-am întâlnit pe Relu la unul din dineurile date de mătușa Florența din Iași. Așa era moda, ca la sfârșit de săptămână să se organizeze ceaiuri și întâlniri galante cu domnișori tineri proveniți din casele boierești.

Aveam vreo nouăsprezece ani când tușa Florența mi l-a prezentat pe Relu, un bărbat de impresie, cu mustăcioara răsucită în colțurile gurii, elegant și cu foarte mult bun-simț. Cum ne-am plăcut, ne-am și luat. Nu era obiceiul ca acum, să se aștepte încă vreo zece ani până la nuntă. Cu averea primită de la tata și cu moștenirea maică-sii de la Balș, am cumpărat o căsuță chiar în centrul Bucureștiului, aproape de Piața Unirii, pe Mântuleasa.

La vremea aceea, eram îndrăgostită până peste urechi de soțul meu. Nu exagerez când vă spun că Relu era parcă sufletul meu pereche. Aveam aceleași idealuri în viață și aceleași pasiuni: sportul, literatura, dansul… Parcă eram destinați unul altuia. Perioada de început a căsniciei mele a fost una dintre cele mai fericite din viața mea. Mă angajasem profesoară la o școală elementară din sectorul în care locuiam, el era funcționar la Banca Națională, nu duceam lipsă nici de avere, ce mai, una peste alta, am dus-o boierește. Asta până la începutul anilor ’60, când am fost deposedați de casă și aruncați într-un apartament cu trei camere dintr-un bloc gen ghetou sau cutie de chibrituri, prin cartierul Militari.

După zece ani de căsnicie, între mine și Relu a intervenit o primă schimbare. Din bărbatul grijuliu și atent care fusese până nu demult, devenise de nerecunoscut. Deși nu lucra decât opt ore, acum era doar un simplu lucrător la bancă, venea tocmai seara târziu și atunci duhnind a alcool și foarte abătut.

De cum intra pe ușă, își lăsa haina la cuier, se spăla și, fără să-mi spună o vorbă, se așeza la masă, după care se ridica la fel de tăcut. îl tot întrebam care este motivul pentru care devenise atât de melancolic, dar el refuza să-mi răspundă. Sau îmi răspundea ca de obicei:

— Am fost cu băieții la un șpriț, ne-am luat cu vorba și, gata, a trecut miezul nopții. Altă variantă era „am stat să lucrez un material urgent, aici nu se poate lucra, e camera mică, într-o oră s-ar fi umplut de fum de țigară, tu n-ai fi putut dormi…”

Atunci a mâncat gânditor, ca de atâtea ori, a făcut un duș, apoi s-a culcat lângă mine fără să spună ceva. îi ascultam respirația, dar simțeam că nu doarme. Am aprins brusc lampa de pe noptieră. Stătea cu ochii deschiși, cu privirea fixată în tavan, într-un colț al camerei.

— Ce se întâmplă cu tine, Relu? Nu dormi, te răsucești, oftezi…

— Nimic, iubito, nimic important, a venit răspunsul.

0 conviețuire de peste zece ani mă ajuta să-l simt cu sufletul împovărat. Ascundea adevărul.

— Chiar dacă nu vrei să-mi spui ce te frământă, căci simt că ceva nu este în regulă cu căsnicia noastră, tot voi afla ce-mi ascunzi.

— Trec toate, iubito, nu-ți fie teamă! Culcă-te!

A doua zi, Relu nu s-a întors acasă. Mi-am petrecut noaptea așteptându-l, plângând și suspinând ca după ceva ce parcă pierdusem.

M-am trezit cu el la ușă abia a doua zi dimineață. I-am deschis, l-am poftit în bucătărie și, fără să-l întreb nimic, deși clocoteam de furie, i-am pregătit micul dejun. în timp ce-i preparam cafeaua, la care obișnuiam să-i pun multă zeamă de lămâie, leac pentru mahmureală, privi-rile ni s-au încrucișat. Am simțit atunci că vrea să-mi vorbească.

— îmi pare rău, Lia, nu știu cum să încep. în ansamblu, povestea este simplă, dar mie mi-e greu să vorbesc. Acum șase luni, știi tu, când ți-am spus că mă duc cu Mitu la un amic, am nime-rit la un botez. Nu am avut vreme să te anunț. Am crezut că vom face doar o scurtă vizită, dar știi cum e la petreceri. Mai o țuiculiță, mai un vinișor și te uită

Dumnezeu acolo… Ne-am distrat și noi puțin cu oaspeții. De fapt, voiam să-ți spun că atunci am cunoscut-o pe Sara…

— și, mă rog, cine este acestă Sara de care-mi vorbești?

— 0 puștoaică dată naibii, brunetă, înaltă, cam de douăzeci și ceva de ani. Amețit cum eram, am dansat cu ea până dimineața. Apoi…

— Apoi?

— După câteva pahare de vin, ne-am retras undeva și… Iartă-mă, Lia, nu pot să-ți mai spun… Adevărul e că eu și Sara ne-am petrecut noaptea împreună.

— Te iubește? am dat eu să întreb cu dispreț.

— Așa spune ea…

în secunda următoare, m-a cuprins furia. în ciuda celor aflate, am încercat să rămân calmă.

— Toate femeile se îndrăgostesc de tine, Relule, chiar cu mine de față. Așa s-a întâmplat și la nunta de la Sibiu, la cununia Deliei. Nu este nimic nou. Tu ai dovedit întotdeauna că ai capul pe umeri într-o situație ca atare. Vrei să spui cumva că te-ai îndrăgostit de ea?

— Nu, dar vezi tu, iubito, femeia aceasta nu îmi dă pace. Nu știu de unde află unde mă duc, dar o întâlnesc peste tot în drumul meu. Uneori mă așteaptă și când ies de la serviciu. M-am gândit mult cum să scap de ea. Cred că doar tu mă poți ajuta.

— Eu? Tu te-ai încurcat cu bezmetica asta, tu să te descurci… Ești bărbat de treizeci și șapte de ani, nu un puștan. Aveam pretenții de la tine.

în noaptea aceea, furioasă la culme, i-am pus două perne în brațe și i-am arătat canapeaua din hol.

— Cu mine în pat nu mai dormi! Dacă ți-e frică de întuneric, du-te la fufa ta tinerică, poate te luminează puțin…

Pentru prima oară, mă simțeam trădată și umilită. îmi treceau prin cap tot felul de gânduri negre, care mai de care mai sumbre. Să divorțez nu era o soluție, oricum nu eram nici prima, nici ultima femeie înșelată. Poate doar ca să-l pedepsesc, dar prea mare mare satisfacție n-aș fi avut din asta… Eram derutată. Pentru prima oară în relația noastră, trebuia să iau o decizie majoră. Numai că decizia cerea în sine multă înțelepciune și răbdare.

Mă gândeam cum am ajuns în situația asta. E-adevărat că, de ceva vreme, îl cam neglijam. Ocupată cu predatul la școală și cu meditațiile la matematică, căci bugetul se diminuase văzând cu ochii, nici nu am băgat de seamă că relația dintre noi se răcise. Mai ieșeam duminica la o bere în oraș, dar și atunci abătuți și obosiți ca doi pensionari. S-au ivit mereu probleme, unele mai urgente decât altele. Dar cea mai mare problemă a soțului meu (simțisem asta fără să-mi spună) a fost că nu am putut să-i dăruiesc niciun copil.

Din punct de vedere medical, era imposibil. Așa că, gândindu-mă la neîmplinirea și nefericirea lui, am renunțat la orgoliile mele și ne-am împăcat. El era soțul meu, bărbatul care mă apăra, mă ajuta, deci la rândul meu trebuia să-l înțeleg și să-i acord tot sprijinul. Am trecut amândoi prin atâtea clipe nefericite în viață -pierderea casei, moartea părinților -, că nu merita să ne distrugem căsnicia din cauza unei escapade de-o noapte.

îl urmăream cu privirea când venea sau pleca la serviciu. Așteptam răspunsul, hotărârea lui, fără să întreb nimic altceva. Nu o învinovățeam prea mult pe Sara. Gândeam că-i o muierușcă fără experiență și că, asemeni tinerelor de vârsta ei, s-a îndrăgostit de cine nu trebuia.

Deși ne-am împăcat, frământările se accentuau pe zi ce trecea. Relu era la fel de abătut și noaptea tresărea în somn. Probabil își chinuia mintea cu lucruri complicate.

— Nu-mi spui și mie care este situația?

— Este groaznică. Lucrurile s-au complicat. Mi-a telefonat doamna Adela, gazda la care ne întâlneam… s-a dat el de gol.

— Nu mi-ai spus, nemernicule, că te întreții cu cocota ta într-un apartament…

— Iartă-mă încă o dată, Liuța dragă. Parcă mi-am pierdut mințile… Recunosc că i-am făcut câteva vizite acasă. Stă cu chirie la o băbuță, doamna Adela, care tocmai mi-a telefonat și mi-a zis că…

— Nu mă interesează ce ți-a zis despre destrăbălata aia. Relule, da’ știi că ai tupeu? Nu cumva vrei să bem și o cafea în trei? Sau poate chiar mai mult…

— Liuța, dragă, nu înțelegi. Situația e mai complicată decât pare. Sara a rămas gravidă… Cu mine, cu altul, dar știi tu ce înseamnă asta?

— Pensie alimentară și nopți pierdute în patul ei… Te rog să pleci! Uite, acum îți fac bagajul, Relule dragă. Vrei să-ți pun și chiloții sau batistele în valiză? și șosetele murdare pe care mi le-ai lăsat la spălat?

A plecat spășit, cu coada între picioare, și cu geamantanele pline de rufe, căci mai mult nu i-am dat. Zilele care au urmat au fost dintre cele mai chinuitoare pentru mine. Căutam să mă împac cu ideea că trebuie să-mi văd de viață, așa cum o fi, și să uit. Dar gândul că bărbatul meu era în brațele unei tinerele care se juca cu el nu îmi dădea pace. Așa că am făcut câteva cercetări la el la serviciu, întrebând în stânga și-n dreapta. Eram pe punctul de a renunța, când un amic de-al lui m-a tras deoparte și mi-a spus adresa unde pot să-l găsesc.

Hotărâtă, mi-am luat câteva zile de concediu și am plecat în căutarea lui. M-am oprit în drep-tul unei case cu ferestre mici, înconjurată de un gard din fier forjat.

— Sunteți doamna Adela? am întrebat-o pe tipa dolofană care-și întindea rufele îngălbenite pe sârmă.

— Doar nu sunteți doamna care încasează banii de curent…

— Nu. Sunt soția lui Relu, i-am răspuns eu, înțepată..

— Intrați, sunt amândoi acasă, dar fără scandaluri, vă rog! M-or ști toți vecinii și-or zice că-s o de-aia care face bani cu fetele…

— Nu aveți teamă.

Am fost condusă într-o încăpere întunecoasă, mobilată cu un pat și două fotolii. Pe unul din ele, stătea o femeie tânără, cu un motan negru pe genunchi. Avea părul lung, cu bretonul acoperindu-i fruntea, doi ochi migdalați și buze roșii de vampă.

Era îmbrăcată cu o rochie decoltată, de culoarea măslinei verzi, iar în picioare avea pantofi de lac negru.

— Unde-i Relu al meu? am întrebat-o.

— Ați venit să luptați pentru a recuceri ce a dispărut dintre voi, doamnă?

— Nu înțeleg despre ce este vorba.

— Dragostea, căsnicia…

— îți permiți să vorbești, tu care stai ca o cloșcă acasă și te legi de bărbații altora…

— Da, da! Exact asta și fac. Viața sedentară nu mi-ar prii câtuși de puțin. M-ar deforma fizic, m-aș îngrășa ca o butie. Dar să știți că între mine și Relu s-au petrecut lucruri serioase. Ne-am îndrăgostit la prima vedere și cred că o despărțire între noi nu ar mai fi posibilă…

— și cam ce te face să crezi asta?

— Păi, faptul că ne-am căutat reciproc, vorbeam ore întregi la telefon, ne înțelegeam atât de bine din toate punctele de vedere, eram fericiți…

— Ajunge cât teatru ai jucat, târfă! Ești o prostituată care nu se mulțumește cu bacșișul băgat în chiloți și se amestecă în casele oamenilor.

Mă bucurasem că am avut tăria să o jignesc pe față. Pentru că gluma se îngroșase prea tare, de undeva din spatele unui paravan, cu ochii vineți și ieșiți din orbite de oboseală, a apărut și Relu.

Ne-am uitat unul la altul, ce să spun, îmi era și milă de halul în care ajunsese săracul de când plecase de acasă. Nebărbierit, cu fața trasă, arăta ca o fantomă și devenise de nerecunoscut.

— Hai, bine, nu vă mai certați! a zis el într-un târziu, amestecându-se în cearta noastră.

— Aș putea să te las cu buza umflată, Relule, dar mi-e milă de tine. Merită să-mi acorzi măcar o clipă de atenție. Ca să știi și tu cu cine ai avut de-a face… Amanta ta a trecut prin sute de paturi. în acest moment, și pe tine te înșală, cu directorul tău. Plănuiesc împreună să te dea afară. Nu știai, nu-i așa?

Sprijinit de masă, cum era în acel moment, Relu a încremenit. Nu a mai scos o vorbă, m-a privit livid, apoi s-a îndreptat glonț spre ușă.

Din acel moment, viața mea alături de Relu a devenit numai lapte și miere. și uite așa am trăit fericiți, dând uitării pentru totdeauna acest episod trist din viața noastră. De atunci, niciodată nu și-a mai întors capul după vreo femeie.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE