O iubeam atât de mult, încât i-am redat libertatea

Nu știa cât de mult o iubesc. N-aș fi îndrăznit să-i arăt asta. Ea era o adevărată domnișoară, iar eu, un puștan cu caș la gură. Intrase la facultate și avea un prieten – băiat de bani gata -, care o lua zilnic cu mașina de acasă. S-a căsătorit cu el în ultimul an de studii și, din clipa aceea, n-am mai revăzut-o decât arare-ori, când trecea să-și viziteze părinții. Aveam șaptesprezece ani când ea s-a măritat și am suferit ca un martir. însă, la vârsta asta, nu poți fi prea multă vreme trist. Aveam de cucerit o lume întreagă…

Am reușit să mă văd absolvent de liceu, apoi, student la Informatică. Eram deja băiat mare. Am avut mai multe prietene de-a lungul vremii, însă niciuna nu se ridicase la înălțimea Irinei. Nici nu se putea. O înălțasem pe un piedestal, făcu-sem din ea o zeiță!

M-am distrat cât am putut în facultate. La finele ei, înainte de examenul de licență, ai mei începuseră să se îngrijoreze că nu pot avea și eu o relație stabilă, că nu-mi place nicio fată în mod deosebit.

— Ionuț, zilele trec și tu tot singur ești… Nu crezi c-ar fi timpul să te așezi la casa ta? m-a luat mama cu binișorul într-o seară.

— Ce, vine sfârșitul lumii și nu m-ați văzut însurat? Am doar douăzeci și patru de ani…

— Ești tânăr, într-adevăr, dar nu uita că mai ai examenul de licență și îți iei adio de la facultate, iar tu nu te-ai legat de nicio fată. Cât mai ai de gând să stai? Vreau și eu nepoți cât sunt în putere…

— Bine, mamă, o să văd ce pot face… Promiteam aiurea, bineînțeles, fiindcă nu aveam niciun gând de însurătoare. I-am dus pe-ai mei cu vorba aproape un an de zile. Până când… S-a întâmplat să-mi opresc ochii asupra Ancăi, o fostă colegă de facultate, totodată o fată pe care o credeam pe măsura dorințelor mele, și cu care mă întâlneam destul de des prin cartier. Dar chiar când începusem să mă gândesc să-i fac mamei pe plac, a reapărut Irina în viața mea…

N-o mai văzusem de mai bine de doi ani, fiindcă între timp ai ei se mutaseră de pe strada noastră. Arăta grozav! Se matu-rizase, dar era genul acela de maturizare care împlinește, care transformă un boboc într-o floare superbă.

Eram în centru. Am alergat după ea și am prins-o de braț. S-a întors brusc, gata să mă pună la punct:

— Aaa, Ionuț, ce surpriză! Să nu te mai recunosc, ce mult te-ai schimbat! Ce faci, ai început să acostezi femeile pe stradă?

— Doar pe tine! am zis eu, zâmbind.

— Mersi, e un compliment drăguț…

— Să știi că-ți duc dorul, chit că acum nu mă mai bat cu băieții! Nu te-am mai văzut de un car de ani!

— Hai, că nu a trecut chiar așa de mult… Din păcate, între timp s-au întâmplat multe. Am divorțat, stau cu ai mei, sunt ca la început…

— Ba nu, ești și mai frumoasă!

— Termină, că mă supăr! Mai bine spune-mi ce mai faci tu…

— încerc să nu mă însor, așa cum vor ai mei!

— Ha, ha! Căsătoria nu e tocmai paradisul promis… Ar fi și prea devreme, câți ani ai?

— Douăzeci și cinci.

— Doamne, ce mic ești! Eu am treizeci și doi, sunt o babă pe lângă tine!

— Dar ce babă! am râs eu.

— Auzi, ce-ar fi să-mi faci o vizită? Mi-a dat adresa și numărul de telefon, m-a sărutat pe obraz și ne-am despărțit. Eram în al nouălea cer de fericire. Anca? Cine era Anca? Uitasem într-o clipă de existența ei…

Firește, a doua zi, spre seară, băteam la ușa Irinei. Ceea ce mă mira, dar mă și bucura era faptul că nu avea pe nimeni. Divorțase, iar fostul soț plecase în Cana-da, fără gând de a se mai întoarce vreodată. Locul din dreapta ei rămăsese liber și aș fi fost prost dacă nu aș fi încercat să-l ocup. A fost chiar mai ușor decât mi-aș fi putut închipui. După câteva vizite, am invitat-o la munte, și ea a acceptat. Acolo, la Bușteni, ne-am apropiat mult și am făcut pentru prima oară dragoste. țineam în brațe visul din adolescență și era minunat…

Când ne-am întors în Timișoara, fla-căra iubirii noastre ardea cu vâlvătaie. Irina mai avea mici rezerve, dar am în-cercat să i le spulber.

— Ionuț, n-aș fi crezut niciodată că noi doi o să fim împreună! Tu ești mai mic ca mine, eu am fost căsătorită…

— Dacă ai ști cât am visat la clipa asta! încă de când eram un puști, căci de atunci te iubesc! Tu nu te uitai însă la mine… Apoi, te-ai măritat…

Am căutat-o pe Anca și i-am spus că relația noastră nu are niciun viitor. Nu știu ce a înțeles, dar, cu intuiția ei feminină, a priceput că e vorba de o altă femeie. Evident, mi-a făcut o scenă de zile mari, blestemându-mă în gura mare, să n-am parte niciodată de cea pe care o iubesc. îmi păsa însă prea puțin, Irina era totul pentru mine…

Ne-am văzut zi de zi. Dragostea noastră ne amețea, ne făcea să pierdem con-tactul cu realitatea, cu lumea. Dar părinților Irinei le-au ieșit flăcări pe gură când au aflat despre noi.

— Fato, nu te mai înțelegem deloc! îi ziceau ei iubitei mele. Ai divorțat de soțul tău, pentru ce? Ca să te îndrăgostești de un bărbat mult mai tânăr ca tine, care îți va da papucii cum vei începe să te ofilești? Ce crezi că îți poate oferi Ionuț?

Nici ai mei nu erau mai înțelegători. Ba chiar erau furioși că mă încurcasem cu o fată „neserioasă, care îmi încurca viața”…

— De bună n-a lăsat-o bărbatu-său! Dacă era femeie cuminte, până acum avea copii! Las-o și caută-ți una pe măsură!

Așa cum cred că vă imaginați, nici ea nu a renunțat la mine, nici eu, la ea. Ne-am mutat împreună, cu chirie, într-un apartament. Aveam serviciu amândoi (mă angajasem și eu), așa că nu ne fă-ceam griji prea mari. în toamnă, ne-am căsătorit. Fără tam-tam, doar în prezența unor amici, ca martori. Părinții noștri, deși anunțați, n-au catadicsit să vină…

Moi eram însă tare fericiți. Căsnicia noastră era numai lapte și miere, iar după vreun an, puteam spune chiar că duceam un trai îmbelșugat. Eu avansasem nesperat de repede și câști-gam foarte bine. Pe lângă asta, obsedat de părerea proastă a socrilor despre mine – „Ce-ți poate oferi ție Ionuț?” -, îmi făcusem și o firmă, dornic să fiu, cât de curând se va putea, propriul meu stăpân.

Curând, Irina a renunțat la serviciu și a început să se ocupe serios de activitatea firmei. Deși cu poticneli, mica noastră afacere începea să meargă. Ne ocupam cu calculatoarele, făceam programare, dar n-am neglijat nici veniturile care se puteau obține din vânzarea acestora. După doi ani de sclavie, am tras linia, să vedem cum stăm. Era chiar bine. Doar un singur lucru ne mai lipsea ca să ne simțim o familie împlinită…

— Irina, n-ai vrea să facem un copil?

— Mi-e și frică să mă gândesc, Dănuț… Am deja treizeci și patru de ani și nu am rămas niciodată însărcinată. Dar îmi doresc un copil…

Am apelat la ajutorul unui prieten de familie, medic, care s-a ocupat de anali-zele Irinei. Nu voi putea uita nicicând ziua în care a venit să ne dea rezultatele… Eram doar eu acasă, Irina rămăsese la firmă, să descurce niște acte. Mi-am dat seama că nu are tocmai o veste bună, după privirea lui întunecată și cuta adâncă de pe frunte.

— Cum sunt analizele? l-am întrebat, cu vocea tremurândă.

0 clipă, nu a scos un cuvânt. Apoi și-a fixat ochii într-ai mei și a zis:

— Ionuțe, nu știu cum să-ți zic… Irina e bolnavă rău. Are leucemie… Nu pot să-mi explic de ce până acum nu a avut niciun fel de simptom, cum de nu s-a simțit rău… îmi pare rău…

Nu știu ce-am mai vorbit, nu știu când el a plecat. Dintr-odată, viața luase sfârșit pentru mine. Când Irina a ajuns acasă, am încercat să-i ascund adevărul, dar n-am reușit. Mă cunoștea prea bine. Nu am mințit-o. Nu puteam. I-am povestit toată discuția pe care o avusesem cu Dan. Toată noaptea am stat treji, pe canapea, unul în brațele celuilalt. Ne era prea frică să rămânem singuri…

în zilele următoare, soția mea și-a repetat analizele, dar, din păcate, rezultatul a fost același. Situația devenea disperată. Curând, a început să se simtă rău…

— Trebuie să vă grăbiți dacă vreți să fa-ceți ceva! ne-a zis medicul. Un transplant de măduvă ar fi singura șansă… în străinătate, numai acolo se face așa ceva…

Operația costa mult mai mult decât ne puteam permite. Renunțând la orice urmă de mândrie, am apelat la părinți. Ne-au sărit în ajutor, dar tot nu am strâns suficient pentru operație. Am încercat să facem un împrumut bancar, însă dura mult și noi nu aveam timp de pierdut…

într-o seară, soacră-mea a venit la noi și ne-a spus:

— L-am sunat pe fostul tău soț, Irina. I-am spus totul și i-am cerut ajutorul!

— Cum să faci așa ceva? Cine ți-a dat voie? a sărit ea ca arsă.

— Nu trebuie să cer voie nimănui ca să salvez viața copilului meu! Fac ceea ce cred că e bine! Marian a fost de acord să ne ajute și va veni în țară.

Nu mai era loc de reproșuri. Indiferent ce fusese între ei doi, Marian putea să-și ajute fosta soție, în timp ce eu eram total neputincios.

A sosit la sfârșitul acelei săptămâni. S-a cazat la hotel, deși soacră-mea a insistat să stea la ea. Din prima clipă am simțit că are ceva să-mi spună. Era firesc să fie rece cu mine, având în vedere că-i luasem locul, însă ochii lui, pătrunzători, mă urmăreau tot timpul, parcă rugându-mă să rămân singur. Ne-am dus cu toții la un restaurant și am vorbit despre problema Irinei, fiecare dându-și cu părerea ce e mai bine pentru ea, apoi ne-am despărțit. Nu am ajuns bine acasă, că m-am pomenit cu un telefon de la el (probabil îi ceruse soacră-mii numărul). M-a zis că ar vrea să ne întâlnim într-o jumătate de oră, la barul din hotelul său.

— O voi salva pe Irina, dar vreau să fie din nou soția mea și să rămână cu mine la Toronto. Asta este singura mea condiție. Trec peste tot ce a fost pentru că o iubesc și, probabil, o voi iubi mereu… Gândește-te bine, îți las răgaz până mâine! mi-a zis el de cum m-a văzut.

L-am privit năuc. în alte împrejurări, aș fi sărit la bătaie, însă acum, când viața singurei ființe pe care o iubeam depindea de acest bărbat, nu puteam decât să plec ca-pul. Mi-era însă greu să aleg. Nu puteam renunța la Irina, nu puteam să trăiesc fără ea, asta era clar, dar o iubeam prea mult ca să nu fac acest sacrificiu…

A doua zi, i-am zis că accept. De atunci, nici măcar nu am mai știut cum mă cheamă. Nu puteam să-i spun Irinei ce târg făcusem cu fostul ei soț. Trebuia s-o îndepărtez de mine și nu știam cum. Am început să mă comport ca un bărbat terorizat de faptul că stătea lângă o soție bolnavă grav. Voiam chiar să o fac să creadă că o înșel, de fapt, că o înșelam de mai mult timp, numai că acum profitam de starea ei ca să-mi fac de cap după cum vreau: întârziam acasă, abia dacă îi mai adresam câteva cuvinte, țipam la ea. într-o seară, i-am zis direct:

— Cred că cel mai bine ar fi să ne despărțim! Nu te mai iubesc ca la început…

S-a prăbușit în fotoliu, șocată.

— Așadar, vrei să mă părăsești… Unde-i dragostea ta? Acum, când am mare nevoie de tine, când ar trebui să fii alături de soția ta, îmi zici că nu mă mai iubești… Ai pe altcineva? Asta ai așteptat, să afli că sunt bolnavă, ca să-ți poți trăi fericirea în altă parte?

A început să hohotească. Doamne, cât aș fi vrut să o iau în brațe, să o sărut, să o alint! Dar nu puteam face asta, trebuia să-i salvez viața și numai dăruind-o unui alt bărbat puteam face asta… Voiam s-o părăsesc în ziua următoare, să mă mut la un prieten. Dar n-am făcut-o. Am găsit-o în baie, dând drumul la apă, în timp ce-și scrijelea pielea de la încheieturile mâini-lor cu un cuțit… Disperat, am strâns-o puternic la piept. I-am destăinuit totul.

— Irina, nu pot să mă împotrivesc dorinței lui Marian, te iubesc prea mult… Vreau să te duci cu el, să te operezi, să fii fericită! Meriți asta, iar eu voi fi mulțumit că trăiești…

Cu lacrimi în ochi, mi-a spus:

— Dacă voi trăi, nu voi mai veni să-ți tulbur viața. îți datorez asta, așa cum cred că-i datorez totul și lui Marian pentru dragostea lui. De ce trebuie să-i rănesc mereu pe cei ce mă iubesc? Fie că mor, fie că trăiesc, cineva tot va suferi…

Aplecat în Canada. Sunt patru ani de atunci. Am aflat că operația a reușit și ea este bine. în ceea ce mă privește, mi-a fost tare greu. Dacă nu m-aș fi reîntâlnit cu Anca, azi n-aș mai fi fost un om normal. în toamnă, împlinim un an de căsnicie și vom deveni părinți…

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE