Dacă nu se ivea în viața mea, chiar la momentul potrivit, o nouă dragoste, cine știe ce prostie aș fi făcut… Adică nu să mor, însă puteam să-mi fac rău, să mă rănesc, să rămân cu vreo infirmitate, după tentativa de a-mi lua zilele.
Bine a zis cineva prin revista dumneavoastră: în amor, cui pe cui se scoate. Deci leacul e să iubești din nou, cât mai repede. Prima mea iubire a fost și prima deziluzie sentimentală. Mă refer la prima dragoste mare, căci relații mai avusesem. Abia la vârsta de douăzeci și cinci de ani m-a pocnit „adevărata dragoste”. Din nefericire, lucrurile astea nu se pot controla.
Cu mintea de acum, pot să fac unele reflecții… Sinuciderea este o formă de crimă – crimă premeditată. Așa ceva nu faci când îți trece pentru prima oară prin cap. Trebuie ceva timp să te obișnuiești cu ideea. și mai ai nevoie de mijloace, de ocazie și de motiv.
0 sinucidere reușită necesită o bună organizare și un cap limpede, ambele fiind incompatibile cu starea de spirit suicidală. Important e să cultivi detașarea. 0 modalitate ar fi să-ți imaginezi cum ai arăta moartă sau pe cale de a muri.
Dacă este vreo fereastră prin preajmă, trebuie să-ți închipui propriul corp cum cade de la fereastră. Dacă este vreun cuțit la îndemână, trebuie să-ți imaginezi cuțitul străpungându-ți pielea. Dacă se apropie un tren, trebuie să-ți imaginezi cum arată pieptul tău strivit de roțile acestuia.
Toate aceste exerciții sunt necesare pentru a obține distanțarea corespunzătoare. Motivul este condiția supremă. Fără un motiv solid, ești cam în afara problemei. N-ai motivul, n-ai sinuciderea. Motivul meu era despărțirea de Sebastian Avramescu, medicul în vârstă de treizeci de ani cu care am trăit un an și pe care îl credeam bărbatul vieții mele, pentru totdeauna.
Când l-am cunoscut, eram internată la un spital din București, pentru niște ana-lize. Sebastian s-a ocupat de mine – și s-a ocupat atât de bine (și era atât de drăguț), încât m-a cucerit. Probabil că femeile, când se îndrăgostesc, au anu-mite… reacții subliminale. În cazul meu, aceste reacții nu i-au scăpat doctorului. Era tot mai atent cu mine… Dintr-o relație medic-pacient, s-a născut o poveste de dragoste.
Ne-am întâlnit după externare, m-a invitat la el (locuia singur într-o garsonieră) și așa mai departe, până m-a convins, fără prea mare dificultate, să-mi părăsesc serviciul, orașul, familia și să mă mut la el. Am fost o întreținută, vreme de un an, însă n-am stat chiar degeaba, i-am făcut tot menajul, că sunt fată simțită. Dar nu mi-a părut rău. Îl iubeam. Ne iubeam! Era schimbător.
încet-încet, i-am descoperit adevărata fire, cea de fustangiu și de narcisist. Eu nu eram decât varianta comodă și sigură de acasă. Dar chiar și așa, cred că aș fi rămas cu el, căci mă subjugase.
într-o zi, mi-a spus aproape răspicat, într-o notă cinică și de superi-oritate, că relația noas-tră (din câteva stupefi-ante motive) nu mai poate continua.
Sunt, totuși, o femeie demnă. Nici de Dumnezeu nu m-aș ruga în genunchi. Mi-am strâns catrafusele, mi-am șters lacrimile și m-am întors în Sibiu, unde gândul sinuciderii a început să-mi dea târcoale, după care să se inoculeze și apoi să mă stăpânească. V-o jur, eram gata de suicid, ca ultima proastă care-și ia zilele dintr-un motiv amoros. Am fost la un pas, ca să zic așa, după ce plăsmuisem acele câteva modalități prin care puteam să mor repede.
La momentul cel mai critic din viața mea, a apărut Răzvan, un fost coleg de facultate pe care îl cam ignorasem în perioada când îmi făcea curte. El este tot din Sibiu. A revenit providențial în viața mea și – văzându-mă tulburată – s-a străduit așa de mult să-mi redea normalitatea, că m-am îndrăgostit de el cu aceeași viteză și cu aceeași putere cu care mă îndrăgostisem de Sebastian.
Pot spune că Răzvan m-a salvat de la o tentativă de sinucidere.
Spre deosebire de „fostul”, Răzvan nu m-a dezamăgit. Eu i-am acceptat dragostea și i-am răspuns cu dragostea mea, fără teamă, căci lui Răzvan îi cunoșteam noblețea și onestitatea. Pe Răzvan îl păstrasem, fără să știu, în memoria profundă.
Ca și în celălalt caz, a debutat cu o relație stabilă, dar, de data asta, chiar sta-bilă, plină de armonie. Parteneriatul nostru (căci așa numim această relație de când locuim împreună) promite a fi de durată. Cum de am fost atât de oarbă în facultate? Răzvan poate fi idealul oricărei femei: chipeș, sensibil, manierat, tandru. N-ar face nimic care să mă rănească sau care să aducă vreo umbră pe chipul meu. Părinții mei îl adoră și toată lumea vorbește despre o posibilă căsătorie. Toată lumea în afară de mine și de Răzvan, însă simt eu că momentul acestei discuții nu-i departe. Lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult pe lumea asta este să devin soția lui.
Cum m-aș fi măritat eu cu el dacă eram moartă?
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0d5a8413934d2b76091dbcfc8f550dee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e7507cbaae5e0d734151b7a4d55a4da7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e62ff4e6df22793b9356e8a9c6ede2aa.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d11baf577839c83f0829149c57657dc6.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7b38415ddea19a8add636569dcd02f64.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_87ecb841fab55484db41e34961ef815b.jpg)
Eugen Tomac, premier desemnat
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1677c5f1191956f7c1509d154cc58be5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_df46a73ca4fcfd34d44cc43b3fc607f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_db78c329f4a2586a9d024802acb2c4f0.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_d677f80e3694f90fce1b847962189ca3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d2b40979f3bf29e9025e5094d59f78d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6cf12652c9b2ac3d6b359f13df0f382f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2d990ff4c3017284d6c92cc7e2ea2ec7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a34c0e772720b96aac1a26ce95631adb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_a7256e796ec88ded55e9d831b02584c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_7404b6a85fccf13aa16c38df5390be19.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_3e12333a92d906fc61ea6d7d4205feea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8d8686d443c36cace4b542277070bdc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_bb4217718c1fac776a4661944a47504d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/adrian-vestea-inquam-george-calin-scaled-e1781689285796.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presedintele-udmr-kelemen-hunor-sustine-declaratii-de-presa-la-iesirea-de-la-consultarile-cu-presedintele-romaniei-la-palatul-cotroceni-miercuri-22-aprilie-2026--foto-hepta-scaled-e1778522438522.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/17-06-20265stirimondenthumb-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ramona-prodea-si-jorge.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_661c046f3ef82cd82193bc7a432958c5.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dd80305772d6f9463f04f735f7c22419.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_753ca93cb101e4eecc3f10e1abbd009b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_33e34781cf7030bcab03e5f3de2fd9a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cfce57937acd0aa89e315f633cf90084.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9dfe2851dd964ceeeefefbba4bb90fb3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_472af72c71dbea57df150172cdf245e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_3f92805a775931a322dc7fb0ce17ca0c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/femeie-60-de-ani-vede-toata-lumea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/colaj-familie-britanici-mutat-bali.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/souvlaki-pui-tzatziki-santorini.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lingouri-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/rubarba-planta-care-transforma-deserturile-simple-in-delicatese-spectaculoase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/locuitori-zone-albastre-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/concediu-copil-bebelus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/espresso-tonic-bomb-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/joi-18-iunie-au-loc-noi-trageri-loto-649-noroc-joker-noroc-plus-loto-540-si-super-noroc--foto-hepta-scaled-e1781683939688.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/fotografie-ilustrativa-cu-un-angajat-care-trimite-un-e-mail-la-calculator-e1781753866596.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/traian-basescu-a-numit-liberalul-pursange-potrivit-sa-fie-premier-pnl-in-viitorul-guvern-predoiu-nu-este-solutia-minune-e1778786683140.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/72325692612888756398956825838649053925077092n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/adrian-vestea-9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/instantdeclazelenskinicusor06inquamphotosoctavganea1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bani-lei-bancnote-e1778502788675.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.