Porția de carte. Jocuri pline de capcane / Creierul din inimă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În fiecare săptămână, Libertatea vă prezintă o rubrică dedicată cititorilor, cu două apariții dintre cele mai noi și mai incitante ale editurilor din România.
Cuprins:
Fugarul (Richard Bachman / Stephen King, Editura Nemira, imprint Armada)
Pe final de an 2025, iată cum și-l imagina în 1982 Stephen King, ascuns sub pseudonimul Richard Bachman: sărăcie lucie, poluare ucigașă, autorități care iau totul de la oameni și nu dau nimic înapoi, în afara unei false senzații de securitate și de niște forme de entertainment pentru mase care frizează cruzimea și sacrificiul total - oarecum obsesiv pentru cel pe atunci numit Bachman, care a scris și Marșul cel lung.
Fugarul, în traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu, nu e un simplu thriller; e o radiografie a disperării, scrisă în secolul trecut, dar care astăzi seamănă pe alocuri cu un act de jurnalism, cu un reportaj curajos, despre o societate care și-a pierdut busola.
Ben Richards nu e vreun erou războinic, nici vreun gladiator modern dintr-o lume scrântită. E doar un tată învins de un sistem potrivnic, care-și privește fiica murind din cauza unei boli, într-o lume unde la fel de bine se poate muri de foame.
Așa că Richards intră în cea mai sângeroasă emisiune TV, o vânătoare umană, pentru a-și asigura supraviețuirea - pe a sa, dar mai ales pe a fetiței sale. Dacă Ben rezistă 30 de zile fără să fie prins și ucis de cei care-l vânează, câștigă un miliard de dolari.
Violența e firul roșu care străbate cartea alter ego-ului lui King, dar cel mai brutal detaliu este complicitatea celor care asistă la spectacolul macabru al vânătorii de oameni. King descrie dureros ca un obuz cum publicul e antrenat să urască fugarul, să-l vâneze la rândul său dincolo de ecranele televizoarelor, să-l dea de gol pentru câțiva dolari.
Așa că Richards nu se luptă doar cu lunetiștii care sunt pe urmele sale, ci cu sute de milioane de oameni care au o singură bucurie în viețile lor teleghidate: acest concurs sălbatic.
Dacă unora dintre voi vi se pare cunoscută această distopie sumbră, este pentru că ați vizionat, cu multă vreme în urmă, filmul „The Running Man”, cu Arnold Schwarzenegger în rolul principal, dar cu schimbări destul de importante aduse scenariului.
Maestru al alegoriilor, King (cel de pe vremea Bachman, când știa să scrie și volume mai scurte de 700 de pagini) rămâne brutal, vizionar și nemilos. O rețetă de succes aplicată unui alt volum celebru, care pune toate punctele posibile pe i.
Inteligența inimii (Kimberly Snyder, Editura Bookzone)
Inima trimite mai multe semnale către creier decât invers. Este un fapt pe care se bazează acest volum, care vorbește despre deblocarea forței și inteligenței pe care le adăpostim în cord, la etajul median, nicidecum la nivelul superior.
Volumul scris de Snyder și tradus de Gabriela Stoica dă Cezarului ce-i al Cezarului: inima nu trebuie lăsată deoparte când vine vorba despre gândire, deși, până acum, tendința era să-i lăsăm ceea ce ține de simțire și de emoții. Trebuie însă folosită pentru logica și pentru rațiunea sa imbatabilă, lucruri care îi aparțin, în mod surprinzător.
Mesajul e simplu și vine sub forma unui semnal de alarmă: suntem deconectați de la o baterie impresionantă - acel câmp electromagnetic al inimii care, științific vorbind, e de 100 de ori mai puternic decât cel al creierului. Trăim fără să conștientizăm resursele intelectuale care rezidă în noi la nivelul inimii.
Inima are propriul sistem nervos - peste 40.000 de neuroni care simt înainte ca mintea să proceseze prin filtrul rațiunii. Câți dintre noi mai au curajul să asculte acea „vibrație” despre care vorbește Snyder, fără s-o îngroape imediat sub presiunea logicii și a obligației față de gândire, nu față de simțire?
Cartea conține și o serie de exerciții sugerate de autoare pentru a ne recupla la o parte din noi pe care uneori o ignorăm voit, dar și o combinație echilibrată de știință și de filosofii orientale, care pun accentul pe reconectarea la mecanismele noastre interioare care merg cu combustibil emoțional, nicidecum rațional.
„Coerența inimii te va ajuta să creezi mai multă pace și bucurie în viața ta, iar asta înseamnă ceva foarte important: să fii ancorat chiar aici, chiar în acest moment. Indiferent dacă ne dăm seama sau nu, evenimentele trecute și vechile amintiri emoționale sunt stocate în zona creierului numită amigdală și pot aduce cu ele durerea și frica din trecut în prezent. Acest lucru conduce la reactivitate, la gândirea excesivă care te secătuiește de energie și la tendința de a atribui prea multă însemnătate lucrurilor”, pledează Snyder pentru transferul încrederii noastre de la creier la inimă.
penultimul 26.12.2025, 16:10
Audienta influențand deznodământul unui joc crud de supraviețuire mai apare și în "Jocurile foamei". Dar cum se știe, exista un număr limitat de subiecte. Fiecare îl tratează altfel Pe lista după ce termin "Minciuni nenumărate" și "Cele patru cărți" "Inteligența inimii" ,concept interesant - doar că mie mi se pare că daca lumea ar vota rațional și nu afectiv poate ar fi altfel de politicieni prin parlament. Cum sa judeci rațional cand timpul de concentrare și atenția cuiva sunt modelate de aplicații gen tiktok e alta poveste. Poate voi citi. Depinde de cât timp am