PORTRET. La doar 14 ani, Ana a publicat deja trei cărți pentru copii: „Un scriitor e ca un detectiv, trebuie să fie atent la cele mai mici detalii ale vieții”

Cu o bunică învățătoare și cu alta profesoară de limba română, Ana Dragomir știe să scrie și să citească de la 4 ani. La 6 ani, și-a pus în cap să creeze propriile povești, încurajată de sentimentul pe care l-a avut la finalul unui proiect școlar. Era în clasa I și au avut ca temă să repovestească și să ilustreze un basm clasic. Toate paginile au fost duse la tipografie și așa a ieșit o carte.  

„Mi-a plăcut mult senzația de a ține în mână o carte la care am contribuit. Mi-am dorit pe loc să scriu propriile povești, cu propriile personaje. Așa am început să scriu”, își amintește Ana. 

Prima poveste, cu un iepuraș și un arici, n-a văzut niciodată lumina tiparului. Au urmat multe încercări eșuate și manuscrise neterminate. Dar Ana nu s-a lăsat descurajată, i se pare firesc să experimenteze mult și să se afle într-o continuă căutare. De idei, de personaje, de senzații. 

„În mintea mea, eram sigură că o să termin toate poveștile pe care le începeam. Eram pasionată de ele, mă gândeam numai la ele. După ce am reușit să finalizez prima poveste, am reușit să termin mai multe, vreo trei. Dar abia după aceea am scris primul volum care a fost publicat”, spune Ana.  

Am vrut să public, am vrut să scriu ceva care să ajungă în mâinile oamenilor, o poveste care să ajungă să fie citită de mai mulți copii din țara asta și am reușit, chiar dacă asta a însemnat să fac multe încercări.

Ana Dragomir, autoare:

Și-a făcut debutul literar la 12 ani

Ana și-a făcut debutul la 12 ani, cu volumul „În căutarea inspirației”, apărut la Editura Pandora-M, în 2019. „A fost o senzație de fericire deplină să-mi văd prima carte publicată. M-am simțit copleșită, m-au încercat tot felul de emoții. E minunat să-ți vezi cartea, să-i atingi paginile, să miroși cerneala proaspăt ieșită din tipar”.

Ana a scris „În căutarea inspirației” după ce ea însăși își pierduse inspirația. Cu timpul, a învățat însă că un scriitor găsește inspirație în orice lucru, oricât de mărunt. 

„Mă inspiră viața mea, viața altor oameni pe care îi cunosc. Mă inspiră lucrurile care se întâmplă acum în lume, dar și cele care s-au întâmplat în trecut. Un scriitor e ca un detectiv, trebuie să observe cele mai mici detalii, trebuie doar să fie atent la tot ce vede și aude. Cele mai banale lucruri te pot inspira”. 

Fiind mereu atentă la cum se desfășoară viața în jurul ei, Ana și-a găsit destul de ușor inspirația pentru următoarele două volume, „Praf de zâne” (2020) și „Copacul” (2021). Cărțile ei sunt despre puterea imaginației și a poveștilor, despre importanța prieteniei și a respectului pentru natură, despre acele gesturi mici care pot face o mare diferență. 

Pun foarte mult din mine în ce scriu. Am foarte multe de spus și, de cele mai multe ori, ideile din cărțile mele sunt legate de subiectele care mă pasionează, sunt despre lucruri care aș vrea să se schimbe în lumea în care trăim.

Ana Dragomir, autoare:

„E important să ne înțelegem trecutul și să evoluăm”

Ana este convinsă că fiecare carte citită schimbă ceva în tine, te face să vezi lumea cu alți ochi. „Aș vrea ca cititorii mei să rămână cu iubire de viață, să vadă cât de minunate sunt lumea în care trăim și viața pe care o avem, dar și cât de multă suferință există în ea. Aș vrea să vadă și care sunt lucrurile pe care ar trebui să le schimbăm. Aș vrea să rămână cu ideea de prietenie, de căldură, de apropiere, dar în același timp să vadă că viața se poate schimba într-o clipă. Cred că acesta este mesajul din cărțile mele: să trăim așa cum ne dorim, să iubim și să înțelegem trecutul și să evoluăm”.

Acum, Ana lucrează la o nouă poveste, una mult mai complexă decât ce a ieșit până acum din mâinile ei. Iar succesul avut cu primele trei volume îi dă speranțe că e un loc și pentru ea în literatură. 

„Publicând, am înțeles că am puterea de a scrie și de a fi ascultată. Sper că lucrurile pe care le scriu pot ajuta măcar puțin la o schimbare. Reacțiile după primele trei cărți mi-au arătat că pot să ajung undeva cu scrisul și că există un viitor pentru mine în literatură, că această pasiune a mea poate să continue să trăiască. Am știut că pot să continui, că am de ce să continui, pentru că am cititori în țara asta care vor să mai audă de la mine”.

La lansarea cărții „Copacul”, a venit la mine o fetiță de vreo 6 ani, care mi-a spus: „Tu ești inspirația mea. După ce ți-am citit cărțile, am început și eu să scriu”. A fost înduioșător. Cred că e cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui autor.

Ana Dragomir, autoare:

În timpul liber, Ana adoră să se uite la filme, seriale și documentare, mai ales la cele istorice, pasiune pe care a moștenit-o de la tatăl său. 

„Istoria mă pasionează foarte mult, mai ales cea a Angliei. Tata a fost olimpic la istorie, așa că de mică am văzut tot felul de documentare și seriale istorice. Am avut mereu această curiozitate de a înțelege cum am ajuns noi aici, cum a evoluat societatea noastră, care au fost acțiunile pe care oamenii din trecut le-au făcut pentru a ne aduce aici, în prezent. Este foarte interesant să analizezi modul în care s-a schimbat comportamentul uman și să vezi cum influența trecutului a ajuns să contureze într-un fel și prezentul. Mi se pare fascinant”, spune Ana. 

Experiența școlii de stat vs cea britanică

Cât despre viitor, Ana își dorește să continue să scrie cărți pentru copii și are de gând să studieze literatura în Anglia sau în Scoția. De altfel, este elevă în clasa a VIII-a la British School Of Bucharest. 

„Am fost în sistemul românesc, la stat, 6 ani. De trei ani învăț în sistemul britanic și e foarte diferit de cel românesc. Îmi place mai mult, simt că înțeleg mai bine, că pot să fiu eu și să mă exprim liber. Iar mediul minunat, fiindcă am prieteni de peste tot din lume, din India, Israel, Anglia, Austria. De peste tot! Asta te pregătește într-un fel pentru lume – să interacționezi cu oameni de peste tot, să afli interesele lor, tradițiile lor, cultura lor”.

Ana spune că a luat decizia de a schimba școala împreună cu părinții atât din cauza colectivului, cât și a modului de predare, bazat foarte mult pe „a învăța ca un robot”. 

„Probabil că, între timp, s-au mai schimbat lucrurile, dar în urmă cu trei ani, nu învățam lucruri actuale. Învățai mai mult fiindcă erai stresat că îți va da 4, o să-ți strice media și nu mai poți să ajungi la un liceu bun. Și aici ai un stres, noi nu dăm două-trei examene, ci opt, dar îți alegi ce-ți place. Sunt patru obligatorii și patru la alegere”, explică eleva. 

Îmi place sistemul britanic pentru că învăț despre prezent, despre schimbările climatice, despre rasism, despre toate lucrurile astea care preocupă pe toată lumea, despre societate și cum evoluează ea.

Ana Dragomir, autoare:

Fotografii: Arhiva personala Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE